E puțin probabil să nu fi văzut acest film la timpul lui. Mai ales că a fost nu doar un mare succes de public, ci și pentru că a reușit să obțină o mulțime de premii, printre care și 8 Oscaruri! Dar, poate, celor mai tineri dintre voi le-a scăpat, așa că merită o recomandare aici. În România, concursurile televizate, de tipul Vrei să fii miliardar, nu au prea prins. Poate și pentru că, majoritatea telespectatorilor fiind educați și tobă de carte, nu e nicio șmecherie să te uiți la cineva care știe răspunsuri la întrebări de cultură generală. Dar, în alte locuri din lume, ele au avut mare succes. De aici pleacă și filmul de astăzi. mai exact, de la un concurent, un tânăr indian sărac. Încet, încet, reușește să dea răspunsurile corecte și să se apropie de marele premiu. Întrebarea care e pe buzele tuturor: trișează? Pentru că e clar că educația primită nu i-ar fi permis să știe atâtea lucruri. Scenariștii ne dezvăluie povestea de viață a protagonistului și lecțiile pe care le-a învățat și care ajung să-i folosească într-un mod la care nu s-ar fi așteptat.
Slumdog Millionaire (2008)
8 ★ de la mine!