să chibiţăm, fraţilor, să chibiţăm! – (1)

Chibiţi = persoane care asistă la jocul altora, fără să participe, dar foarte activi în a-l comenta! Vă sună cunoscut? Aţi întâlnit vreun chibiţ? V-aţi uitat în ultima vreme în oglindă? În Cişmigiu, în jurul jucătorilor de şah, pe stradă, lângă gropi, la coadă la supermarket, în faţa televizoarelor, strivind seminţe, la cafeluţa de prânz, la serviciu, în paginile ziarelor, pe forumurile de pe Internet. Nu se poate să nu-i fi observat.

O specie pe cale de a deveni majoritară în România. Şi, ca la toate speciile, chibiţul are trăsături caracteristice. Fie că stă în picioare în jurul unei table de şah sau cu ochii înroşiţi de atâta inteligenţă transmisă prin micul ecran, are o atitudine specifică, ceva care te ajută să-l identifici. Îl vezi aşa, gânditor, clătinând grav, din când în când, din cap, ridicând o sprânceană. Ce tare-l apasă pe el adevărul pe care-l deţine în exclusivitate! Îşi duce mâna la gură ca şi când s-ar strădui să-şi oprească cuvintele salvatoare să iasă. Îi priveşte cu compătimire pe cei implicaţi în jocul pe care îl supervizează el. Îi mai lasă puţin să se chinuie inutil. El are soluţia dar… până la urmă, nu e treaba lui. Să se descurce. Şi, totuşi, nu rezistă! Nu poate sta impasibil să vadă cum se duce de râpă totul. În fond, lui îi pasă! Nu poate sta departe când semenii lui au nevoie de un sfat. Şi îi scapă: mai bine mutai calul la D4! Şi-apoi, ca şi când a scăpat de o greutate imensă care-i apăsa conştiinţa de neimplicat, zâmbeşte mulţumit de responsabilitatea pe care şi-a asumat-o!

La televizor e la fel. Intelectuali de vază şi oameni de afaceri cu mult succes înroşesc scaunele din platouri, încercând să explice poporului unde greşesc cei care conduc. În primul rând că nu sunt buni, dom`le! Nu se pricep, sunt nişte incompetenţi! De unde ştim? Pentru că noi suntem specialişti! Stai să vezi! Şi ne spun ei ce-ar face dacă ar fi să fie implicaţi. Dar nu sunt. Ei sunt obiectivi! Pentru că  stau pe margine. Fac şi desfac guverne, îmbunătăţesc politici fiscale, trasează drumuri pentru cultură! Dezinteresaţi şi neimplicaţi. Treceau şi ei pe-acolo! Şi-apoi, e mult mai sigur să fii tu chibiţul decât să stai să suporţi sfaturile sau criticile vreunuia. De ce ei nu se implică? Ei au altă treabă! Fiecare cu treaba lui, nu? Să zicem mersi că se opresc din preocupările lor ca să ne explice de ce greşesc cei care fac ceva.

La fotbal, ce să mai vorbesc? Toţi spectatorii ştiu cum trebuia preluată pasa aceea şi de ce aşezarea în teren a fost deficitară.

Mai au o caracteristică! La doi jucători de şah sunt 5 chibiţi, la 22 de fotbalişti de pe teren, sunt milioane de antrenori, la 20 de miniştri, sute de analişti, ziarişti sau simpli oameni bine intenţionaţi. Sunt întotdeauna mai mulţi decât protagoniştii. Astfel încât, vrei nu vrei, chibiţeala lor devine activitatea principală şi nu „jocul” la care asistă. Şi astfel, cei mai importanţi devin ei, chibiţii, nu jucătorii implicaţi.

va urma (Citeşte continuarea aici)

***