recunosc, sunt un pudibond incult

“Deranjat de limbajul murdar folosit de actori, profesorul Sorin Sitea, venit la teatru împreună cu un grup de elevi, a urcat pe scenă, a pus mâna pe un microfon și și-a invitat elevii să părăsească sala.” S-a-ntâmplat la Iaşi, la Teatrul Naţional (!!!), la reprezentaţia “piesei” Nirvana.

Pentru că suntem o populaţie cool şi neipocrită, cu toată habotnicia noastră religioasă, pentru că avem mai multe tabloide scrise şi tv decât orice altă ţară civilizată, pentru că gonflabilele şi maneliştii sunt, în ochii “jurnaliştilor”, dive şi vedete, pentru că descoperitul unui colţ din chiloţii acestora devine subiect de primă pagină, era normal ca gestul profesorului să trezească indignarea gazetarilor şi a blogărimii culte, a tineretului hipsterist şi a artiştilor lipsiţi de complexe retrograde, dar mustind de creativitate demiurgică. Titlurile au abundat în “şocant”, “senzaţional”, “inimaginabil”, “de neînchipuit”.

La mine, pentru că sunt un pudibond incult, primul instinct a fost să salut reacţia dascălului. Apoi, pentru că sunt şi un om echilibrat şi corect, m-am documentat, ca să văd dacă, nu cumva, omul e un nebun periculos care, auzind cuvinte inofensive, ca vacă, masă, cercel, ureche, a făcut o criză de demenţă. Un fel de scenă pe scenă, dacă îmi permiteţi. N-a fost greu deloc să aflu nu numai că textul comţine limbaj licenţios, ci şi că actorul principal îl consideră absolut firesc: “Pentru bibiloii care se auto-intitulează pompos ”cadre didactice în învăţămîntul preuniversitar” o sumedenie de lucruri nu contează. Contează doar atît: să nu foloseşti şi să nu auzi cuvinte ca ”futu-i”,”pula”, ”curul” etc.

Aflu, totuşi, că, deşi nu e trecut pe afiş, spectacolul e interzis celor sub 15 ani, “din cauza limbajului obscen”. Să-nţeleg că, la 16 ani e în regulă să asculţi aşa ceva, pentru că eşti mult mai matur decât la 15 şi ştii să faci distincţia dintre un artificiu grotesc, menit să crească audienţa, şi un gest artistic simbolistic şi plin de semnificaţii, necesar, dar ce spun eu, absolut vital actului cultural pentru împlinirea lui exhaustivă?

Asta ar fi partea formală a incidentului, cea în care poate fi reproşată organizatorilor “scăparea” de pe afiş. Dar mai e o parte, cea în care mi (ni) se explică cum e treaba cu teatrul experimental, cu arta modernă, cu mesajul abscons pe care îl pot transmite trivialităţile, în care mi (ni) se vorbeşte despre puritatea imundului şi catharsisul provocat prin transferarea jegului din stradă pe scândurile cerate din faţa stalurilor frumos tapiţate. Se foloseşte argumentul omniprezenţei vulgarului în viaţa publică a României, de la emisiuni de televiziune la filme multapreciate. Cu aceeaşi logică imbecilă care spune că “e în regulă să fumezi, pentru că, oricum e poluare în atmosferă”.

Un actor spune că înjurăturile fac parte din viaţă. Din viaţa unora, sunt convins. Dar şi mersul la toaletă e parte a trecerii noastre. Nu înseamnă că devine un act de cultură sau de artă, dacă-l faci pe o scenă, în faţa unor plătitori de bilete. Dacă vreau să fac o imersiune în realismul limbajului obscen, mă duc pe stadion. Nu la teatru.

PS. Amuzant (în ţara asta tristă) este că cele mai multe publicaţii care-l criticau pe profesor, au considerat că afirmaţiile vulgare ale actorului sus pomenit nu pot fi redate ad-literam în paginile lor! :)) Aşa că le-au cenzurat.

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.

Categorii: anacronic, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Mihaela Bucsa Cancel reply


    1. Teatrul nu inseamna doar dramaturgia sec.XIX ! Teatrul modern (cinema) este plin de cuvinte obscene ! Vina o are profesorul care stia unde merge si ce va audia alaturi de elevi ! Gestul sau este o prostie enorma la adresa teatrului in general !!! Pe un stadion ,cand un individ striga in disperare ” mata· ma bou-le”, nu are asa atractie ca atunci cand un actor spune acelasi lucru pe o scena de teatru ! Ca va place sau nu, este realitatea cotidiana ! Acceptati realitatea !

    2. Limbajul obscen si vulgar este folosit in demersul artistic cu scuza (penibila, dupa parerea mea) ca face parte din cotidian, din iata noastra de zi cu zi… Poate….. Facand abstractie de aspectele legate de varsta, avertismente, locatii etc., pe unii dintre noi, acest tip de limbaj ne agreseaza…. Acei artisti care il folosesc ar trebui sa-si asume si sa aprecieze reactiile publicului (oricare ar fi acestea. La urma urmei, nu asta au dorit ? … Au vrut o reactie si au primit-o !…

    3. Acum sincer – desi nu stiu daca le-ai vazut, insa textele pot fi gasite destul de usor, online – ai putea avea aceeasi parere despre “Jurnalul unui Nebun” (Gogol – sau pentru ca e Gogol, neh, cral e “opera” si nic nu se pune problema) si “Decalogul dupa Hess” – piesa scrisa de Alina Nelega dar punerea in scena – imagistic – este grotesca si posibi9l traumatizanta (cel putin in interpretarea celor de la Aradi Karamaszinhaz?