puţine modele, multe întrebări (2)

Oare a avea un model înseamnă să-i copiem sistemul de valori şi, implicit, manifestările derivate din aplicarea acestuia? Sau înseamnă să înţelegem mecanismele care au dus la  construirea acelui sistem şi a bazelor adoptării şi credinţei în acele valori? În primul caz, nevoia de modele ia chipul unui actor care se îmbracă în straie de Napoleon şi se plimbă ţanţoş pe stradă, aşteptând ca oamenii să se plece şi să-i spună Împărate!

S-ar putea ca nevoia de modele să nu fie decât efectul, şi nu cauza unui fenomen interior. Mai bine spus, s-ar putea ca această nevoie să fie manifestarea tendinţei de a-ţi simplifica viaţa. De a merge pe drumuri bătătorite, de a aplica şabloane verificate şi cu succes de invidiat. Cel mai facil mod de a trăi e să-i copiezi pe ceilalţi. Să le adopţi modul de gîndire, atitudinile, să le împărtăşeşti stereotipiile. Din frică, o iei mereu pe drumul cel lung numai pentru că e bătătorit. Şi astfel, nu faci decât să deconspiri nevoia de modele ca fiind frica de necunoscut. Pe de altă parte, nimeni nu vrea să fie banal sau mediocru. Nimeni nu acceptă că este astfel. Şi, în loc să caute în el mecanismele evoluţiei, preferă să copieze „ambalajul“ unor oameni celebri. Fără să înţeleagă că aceştia nu sunt mari pentru că se manifestă astfel ci comportamentul lor şi creaţiile lor sunt rezultatul direct al faptului că sunt Oameni. Din păcate, imitând un model nu înţelegem esenţa. El a ajuns acolo tocmai pentru că nu a respectat regulile, pentru că n-a vrut să se lase înghiţit de curentul majoritar. A scos ce e mai bun din el şi l-a împărţit lumii, transformând-o. El este original. N-a copiat pe nimeni ca să ajungă unde este. Şi-a croit singur drumul în viaţă şi a trudit pentru fiecare cărămidă pusă în construcţia unei viziuni asupra vieţii. Şi aceasta e la baza lucrurilor pe care le vedem noi şi le admirăm, pe care încercăm să le copiem sau pe care, pur şi simplu, le invidiem. Din păcate, mai devreme sau mai târziu, terminăm prin a realiza că nu putem fi acel personaj sau că omul admirat nu e în toate planurile la fel de mare. De aceea, cu o mare dezamăgire sau cu o mare frustrare, ne trezim maturi şi blazaţi, mişcându-ne într-un univers făcut din imitaţii ieftine ale lucrurilor care ne-au plăcut la alţii sau care, la un moment dat, ni s-au părut aducătoare de succes şi faimă. N-avem decât şansa de a înţelege că singurul nostru model nu ne poate fi decât adevăratul eu, matricea aceea umană de la care plecăm şi la care trebuie să ajungem. Noi, cei ce putem fi, dezbăraţi de toată zgura acumulărilor formale, de toate şabloanele asimilate dar niciodată conştientizate, de toate improvizaţiile născute din dorinţa de a juca un rol.

Modelele sunt bune ca material de studiu dar nu ca sisteme de referinţă, folositoare ca exemple de drum şi de folosire a capacităţilor proprii dar nu ca fotografii pe care să le punem în locul oglinzii în care nu prea mai avem chef să ne uităm.

Citeşte şi prima parte: puţine modele, multe întrebări (1)

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to dorin Cancel reply