patul de plastilină al lui Procust-Macovei

Când s-a dat semnalul regrupării în tabăra “de dreapta”, mulţi au avut temeri că procentele din ce în ce mai puţine n-o să-i încapă pe toţi. Mai ales că, pentru a-i camufla bine pe pedelişti, noii aliaţi cereau sacrificii mari din partea acestora, adică locuri bune de candidat, cu şanse de reuşită. Dar, şoc şi groază, urmau ca, pe drumul spre înscrierea pe buletinele de vot, doritorii să treacă prin furcile (caudine, desigur) ţinute vajnic de mâinile intransigentei Monica Macovei. Ştiţi care, simbolul luptei anticorupţie, salvatoarea decibelică a statului de drept, artizana sistemului care i-a asigurat lui TB ducerea mandatului până la capăt şi curăţarea arenei publice de prieteni şi duşmani, cea care n-are mamă, n-are tată, când e vorba de valori şi principii. Care ar tăia şi-n carnea vie a locatarului de la Cotroceni, dacă s-ar îndoi de curăţenia morală a acestuia. Noroc că cerberul democraţiei nu are dubii. De niciun fel. Are numai convingeri, sănătoase, de dreapta.

Dar să revin la noul rol, cel de C.T.C.-ist şef al măreţei construcţii politice născute din spuma mării în care era să se înnece PDL-ul. Pentru cei mai tineri, C.T.C. înseamnă Control Tehnic de Calitate şi însoţea, sub formă de ştampilă, orice produs românesc ce îndeplinea condiţiile cerute de standarde calitative. Ei bine, anunţul a băgat frisoane în carnea dreptacilor, mulţi văzându-şi zădărnicite şansele, şi aşa mici, de a mai ajunge pe un scaun călduţ din Palatul Parlamentului. “Adică acum nu mai sunt suficiente serviciile făcute partidului şi cauzei, mai e nevoie să fim şi integri şi etici? Păi nu e uşor oximoronic?” se întrebau ei cu năduf. Ziarele au început să facă speculaţii: să vezi că X nu primeşte viza, Y n-are nicio şansă, Macovei se ţine tare, nu ţine cont nici măcar de (celelalte) simpatii prezidenţiale. Tremura haina pe ei, de ţi se făcea milă. După ce-a salvat România de lovitura de stat, fostul ministru al justiţiei independente şi-a propus să cureţe şi pădurea de uscături, propunându-i românilor doar pe cei curaţi şi uscaţi, fără bube-n cap şi cu maniere elegante la masă. A pritocit bine şi o listă cu 12 criterii de integritate, aplicate precum Patul lui Procust, doritorilor de muncă în folosul societăţii. Jale şi durere în tabăra “dreaptă”, bucurie şi speranţă în rândul maselor populare, care, în sfârşit, vor avea de unde alege.

Când colo, ce să vezi, partidele, partiduleţele şi oengeurile şi-au desemnat candidaţii, şi mulţi sunt tot ăia de dinainte. S-au înghesuit, şi-au mai dat coate, s-au mai muşcat de mâinile întinse spre ciolan, până la urmă, au încăput aproape toţi. Şi ce dă pe dinafară are loc la PPDD. Udrea, Anastase, Boureanu mai testează o dată memoria românilor. Peste tot în ţară, din sărăcia ei, Alianţa a reuşit să dea câte un locşor pe buletinele de vot cam tuturor celor care, teoretic, aveau a se teme de bau-bau. Şi azi aflăm şi explicaţia, chiar din gura cerberului. Cică partidele îşi asumă responsabilitatea pentru cei propuşi. Comisia, atât de temută, nu e decât consultativă. Ea îşi dă cu părerea şi, dacă îi pasă cuiva, bine, dacă nu… iarăşi bine. Sigur, acum două săptămâni, totul suna altfel şi ieşirile la rampă ale lui Macovei denotau o siguranţă deplină în rolul ei de comisar democratic de cadre. Spunea ea atunci: “Rolul meu e să aplic criteriile. S-ar putea să existe ostilitate, supărări, insulte, calomnii, nu mă interesează. Rolul meu e să merg înainte şi să aplic aceste criterii. “

Aşadar, abia după ce ARD şi-a anunţat candidaţii, ba chiar a validat listele, e chemată şi comisia să-şi dea cu părerea. Adică un fel de: “Ăştia sunt candidaţii noştri, nu-i aşa că vă plac?” Or, dacă partidele au fost deja atât de corecte şi au aplicat la sânge cele 12 criterii, de ce mai e nevoie de o comisie postfactum? Doar aşa, că dă bine la populaţie? Sau au încercat liderii PDL să-i dea şi lui Macovei ceva de făcut, ca s-o ţină ocupată, cât timp ei împărţeau micuţa zestre electorală rămasă după guvernare?

PS. Şi se mai şi încurcă în minciuni. Ieri, Vasile Blaga, preşedinte PDL: “Foarte multe dosare au fost verificate de către comisia de etică şi vor verifica în continuare (…) Destule nu au primit, ca să zic aşa, notă de trecere astfel încât colegii, pe bună dreptate, şi le-au retras”

Azi, Monica Macovei: “Până în acest moment Comisia nu s-a pronunţat asupra niciunei candidaturi. Comisia de Etică a Alianţei România Dreaptă (ARD) începe astăzi, 12 octombrie 2012, procedura de avizare.”

***

Poţi citi şi acest articol, pe o temă asemănătoare.

***

Dacă doreşti să fii informat/ă rapid despre noile postări de pe acest blog, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta).

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. daca bunul simt s-ar naste aproape de fiecare dintre noi asa cum te-a inconjuraat pe tine, radu, am fi mult mai atasati de valori si nu de izmeneli de tipul ‘femeia -fatala- monica -macovei!’!rupta de realitate, sau, mai bine spus, prea aproape de realitatea portocalie ca sa faca de-adevaratelea, ceva!
      oricum, eu iti multumesc ca existi si scrii pentru noi.
      cu plecaciuni!

    2. prea multa gargara….imi doresc ca ardeiasii astia sa primeasca prima data o corectie din partea electoratului apoi cei ce se fac vinovati de ceva sa fie sanctionati si de alte institutii ale stastului, de exemlu mister unguient, altfel, cum am zis, gargara damboviteana…..