nicuşor dan şi Tiananmen

M-am abţinut mult timp să comentez campania şi candidatura lui Nicuşor Dan. Din două motive. Primul: nu ştiam mai nimic despre el, decât c-a împiedicat dărâmarea unei clădiri fără însemnătate istorică sau arhitectonică, frânând un proiect de infrastructură necesar oraşului. Prin urmare, nu mă puteam exprima asupra intenţiilor, onestităţii şi seriozităţii lui.

Al doilea a intervenit când deja aveam motive să comentez: sunt câţiva oameni pe care îi respect şi care, din motive care-mi rămân obscure, îl sprijină vizibil şi uşor exaltaţi pe susnumitul. Şi nu vreau să-i jignesc, extinzând şi asupra lor judecăţile de valoare pe care le-am făcut vis-a-vis de campania candidatului lor, una dintre cele mai politicianiste, manipulative, lipsite de argumente şi agresive din cele urmărite de mine în ultimii 23 de ani. Şi, chiar dacă nu îi poate fi imputată în întregime lui, derapajele fiind, probabil, şi efectul supraentuziasmului unora dintre fani, nu poate fi scuzat în întregime, atât timp cât a permis asocierea numelui lui cu astfel de “strategii”.

Un astfel de derapaj a pus capăt tăcerii mele. Afişarea acestui mesh (în paranteză fiind spus, pentru cineva cu fonduri mici, mici, ca de independent, e cam mare meshul). În afara de faptul că majoritatea votanţilor susnumitului habar n-are de semnificaţia imaginii sau de detaliile istorice (din motive de vârstă, nu de alta), mi se pare uşor deplasat să foloseşti în campania electorală moartea a mii de oameni care chiar au luptat împotriva unui regim opresiv şi dictatorial. Oricât de corupt sau defectuos o fi “sistemul” ai cărui opozanţi convinşi se declară cei mai deschişi la minte decât noi, asocierea lui cu atrocităţile comunismului asiatic mi se pare… simptomatică pentru onestitatea şi realismul celor care o fac. Nu ştiu cine i-a botezat “fanaticuşorii”, dar nu cred că a greşit prea mult. Astfel, campania “intelectualistă” capătă accente groteşti şi uşor înspăimântătoare! Şi mai creepy pare fascinaţia şi lipsa de măsură a celor care nu văd derapajele politicianiste din ce în ce mai evidente ale celui care s-a pus pe calul alb din fruntea oştilor, folosind cele mai tipice tehnici de manipulare.

Azi a circulat şi un apel al staffului de campanie, prin care eram anunţaţi că, probabil (!!!), Nicuşor Dan va câştiga alegerile, dar va fi furat ca-n codru! O avea aceiaşi strategi ca şi băsescu în 2004? Totul ia dimeniuni uşor halucinante şi se îndepărtează enorm de ceea ce părea, la început, doar o benignă afirmare a unei atitudini care putea fi tradusă, parafrazându-l pe marele Gică Hagi, cam aşa: “să facem bine ca să nu fie rău”!

Şi cu asta, sper să nu mai simt nevoia să comentez ceva legat de toată această mobilizare civică, ce, poate, merita un obiectiv mai inalt.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to j Cancel reply


    1. Iar “a impiedicat daramarea unei cladiri fara insemnatate istorica” ma face sa iti recomand sa analizezi mai bine activitatea Asociatiei Salvati Bucurestiul, care sta in spatele opririi dezmatului arhitectural care avea loc in centru.

    2. Radu, parca tu stii ca dinozaurii au existat desi nu ai varsta necesara sa fi vazut asta cu ochii tai.
      La fel si daca vorbim, noi, cei mai tineri, despre comunismul din Romania – nu suntem in masura pentru ca nu am trait atunci?

      Reclama cu piata Tiananmen reprezinta o stare de spirit care descrie blazarea cu care unii abordeaza candidatura lui Nicusor: n-are sanse, mai bine votez cu Prigoana ca sa nu iasa Oprescu sau viceversa.

      Eu unul sunt bucuros ca am pe cine vota si ca voi vota pentru prima oara pentru ceva si nu “raul cel mai mic”

      1. George, nu pot decat sa ma bucur daca stii ce a insemnat Piata Tiananmen. In acest caz, nu are cum sa nu ti se para cel putin deplasata folosirea ei intr-o campanie electorala locala din Bucuresti. Dar asta ar insemna ca esti echilibrat, obiectiv, cu o viziune asupra vietii si valorilor care depaseste granitele unui partizanat marunt si de moment.
        Nu e vorba de blazare (alta incercare de a manipula), ci de neincredere. Din varii motive. Cele mai multe date chiar de candidat si de campania pe care a desfasurat-o. Si asta iti spune un om care cam stie cu ce se mananca tehnicile de manipulare, comunicarea in masa etc.
        Ma bucur ca te duci la vot, indiferent de cine va fi alesul tau.
        Cat priveste activitatea ong-ului lui Nicusor Dan… Eu am marturisit ca doar atat stiam despre ei. Ulterior am mai aflat, inclusiv de unde proveneau banii pentru toate procesele intentate diversilor. Dar n-am vrut sa vorbesc despre asta, ci despre un gest deplasat, pe care Nicusor Dan trebuia sa-l dezavueze si nu sa-l promoveze.

        PS. Stii cam cat costa un mesh din acela si inchirierea spatiului pe care e afisat? Si nu-mi vorbi despre donatiile primite de candidat, ca sunt minore.

    3. Octaviane, tine-ti cuvintele acasa. Tataru nu are nicio legatura cu campania lui Nicusor la care lucreaza mai multe agentii in regim de voluntariat.

    4. Eu nu am decat o informatie pe care doresc sa o cunoasca multa lume:
      Campania lui Nicusor Dan e creata de Felix Tataru. Ring a bell? :)

      1. Tataru a negat faptul ca ii fface campania lui Nicusor Dan in presa de ieri 5 iun

        mesh-ul e facut de un simpatizant – informatia se afla pe fb site-ul etc

        cei care au ceva impotriva au aceleasi subiecte: mesh-ul, casa zissa campanie nemaipomenit de mare etc, dar de usl si ale sale stegulete, banere etc care pur si simplu te sufoca nu se spune nimic? de cele cateva milioane de euro cheltuiti nimic????

        am uitat eu inca alte sute, mii, zeci de mii il promovam sfara sa primim bani, ce sa facem al nostru nu face benzi de biciclisti cu 150.000 euro pe km sau poduri la pret dublu

        1. Da, tataru a negat si ca l-a vazut pe basescu lovind baiatul in campania din 2004. N-as da prea multi bani pe asta.
          Dupa cum ai observat, in text eu nu pomenesc nimic de dimensiuni, bani, influente sau alte zvonuri legate de independenta candidatului vostru.
          Eu, pur si simplu, taxez un derapaj care mie mi se pare periculos si in contradictie totala cu imaginea pe care, cu destula agresivitate, candidatul vostru si sustinatorii lui se chinuie s-o impuna opiniei publice. Atat.
          Cred ca multi au impotriva lui altceva: senzatia de ipocrizie, agresivitatea campaniei si, in cazul meu, tehnicile de manipulare folosite si politicianismul discursurilor din ultima vreme. Dar desigur, in spiritul celor doua pomenite de mine, autovictimizarea e necesara.

          1. Salut Radu, ne-am intilnit in 2 – 3 rinduri, si de aceea reactionez… Nu am citit mai mult decit pina la replica de mai sus din comentarii. Nu am timp, inclusiv pt ca o parte mi-l folosesc in sprijinul campaniei lui Nicusor Dan, al carui “voluntar cu barba” ma consider :). Dar unde vezi tu agresivitate in campanie? (Retine te rog ca inteventiile pe forumuri, bloguri, fcbk etc NU FAC PARTE din campanie ci reprezinta puncte de vedere – mai radicale au ba – ale unor comentatori – pro sau contra – ai unui candidat sau altul). Tu insuti, de ce/cum ai ajuns sa induci dezinformare prin asocierea “…tataru a negat si ca l-a vazut pe basescu lovind baiatul in campania din 2004…” cu zvonul ca tataru i-ar face campanie lui ND, incercind sa induci astfel ideea ca ar ,,,,,fi mina lui Basescu et co in demersurile voluntarilor pt candidatul independent ND!? Mai mult decit sa ma mir si sa ti-o si spun, tie si cititorilor rubricii, chiar n-am timp. Ma grabesc sa vad ce as mai putea face acum, in ultimul moment, pentru sprijinirea normalului in Bucurestiul care a luat-o prea mult razna. Vezi printre altele agresiunea aproape iminenta fata de bulevardele Aviatorilor si Kiseleff de catre actulii edili (pe care se pare ca-i consideri pasnici atit cu orasul cit si in campanie…)

          2. Voicu, nu l-am auzit pe candidat ca se dezice de campania facuta pentru el in online. Si, daca ai avea timp sa urmaresti reactiile oamenilor neimplicati politic, ai fi surprins ce respongere cvasigenerala a nascut insistenta de a li se baga pe gat un candidat. Crede-ma, ca om care lucreaza de 19 ani in mass-media, eu stiu ce inseamna supraexpunerea si insistenta de a promova pe cineva. Si ce rau pot face persoanei respective.
            Din pacate, strategia de a vorbi despre meshuri facute cadou de nu stiu cine, campanii in online care, de fapt, sunt pareri personale, nu e buna. Chiar daca ar fi asa, oamenii le vor asocia tot cu candidatul.
            Sincer sa fiu, organizez de 11 ani cel mai mare cncurs de arte pentru liceeni din tara. Nimeni, niciodata, nu mi-a facut cadou un mesh urias si chiria pentru afisarea lui. Dar eu nu am prietenii potriviti.
            In privinta lui Tataru, eu nu faceam decat sa raspund unui “argument” hilar, cum ca el a negat ca ar fi implicat.
            Si, daca ai fi corect, ai fi observat ca nu am facut nicio referire in text la zvonurile foarte insistente si la informatiile mai putin cunoscute care circula prin redactii, legate de presupusa legatura a lui Nicusor cu PDL, cu Udrea, provenienta banilor, etc. N-am facut si nu voi face afirmatii publice in acest sens, pentru ca nu am dovezi si nici nu sunt problema esentiala pentru mine.
            Pe mine m-a deranjat foarte tare politicianismul si tehnicile de manipulare cu care un candidat lupta impotriva celor care exact asta fac de 23 de ani. Dar, desigur, toate acelea nu sunt ale lui, ci ale celor din jurul lui. Tu ai intrat printre comentariile la dferite luari de poziti pro sau contra ND, sa vezi in ce hal visceral ii ataca partizanii pe cei neconvinsi? Stii cate comentarii nu am aprobat pe blog pentru limbajul si injuraturile pe care mi le-am primit pentru ca am scris ce-am scris?
            Singurul lucru care merita facut, era ca ND sa iasa public si sa-si ceara scuze pentru toate derapajele, agresivitatile si fanatismele sustinatorilor sai.

    5. De acord, cu ceea ce spui. Si pe mine m-a facut sa dau citiva pasi inapoi chestia aia de la Obor (acolo zice lumea ca e) si sa-mi cercetez reticenta.

      Dar cea mai agresiva si manipulativa campanie din ultimii 23 de ani?!? Eu, in afara de meshul ala neinspirat (vazut de mine numai in poza), n-am vazut altceva legat de acest candidat. In schimb, ceilalti ma agreseaza la tot pasul cu bannere, afise, postere, ba chiar si cu guristi care se plimba cu masina prin oras si striga prin portavoce sa-l votam pe nu-stiu-care.

      Cit despre manipulare… Asta fac toti, de 23 de ani. De fapt, asta inseamna politica, chiar si la case mai mari: manipulare.

      1. Inseamna ca nu ai stat mult pe net. Campania lui a fost preponderent in online. Acolo s-au mainifestat si manipularea si agresivitatea.
        Desigur, toate campaniile sunt manipulative. Dar sunt putini atat de ipocriti incat sa sustina ca ei sunt altfel si ca ei nu folosesc metodele celor impotriva carora lupta. Despre asta e vorba: ipocrizie si o doza de impostura.