nicio tragedie nepolitizată!

Suntem incorigibili. Nu există eveniment, oricât de tragic, la care plebea spectatoare şi reprezentanţii ei vocali, “jurnaliştii”, să nu comenteze, la cald, toate mărunţişurile reale sau inventate. Nimic nu ne mai poate face să tăcem, măcar pentru o clipă, unul lângă celălalt. Suntem fascinaţi de moarte, dar ţopăim greţos în jurul ei, taca-taca, taca-taca, tocând mărunt şi superficial lucruri care se cer a fi discutate la rece, cu înţelepciune şi fără parti-pris-uri politice.

Drama abia petrecută în Muntenegru nu face excepţie. 18 români au murit şi mulţi alţii sunt răniţi, câţiva chiar grav. Ce fac cei de-acasă? Mai ales “liderii lor de opinie”?

Unii se-ntreabă unde a fost preşedintele ţării, de n-a putut să iasă atâtea ore să spună ceva. Ca să-şi ia la revedere de la PDL, a putut să se filmeze în faţa perdeluţei. Pe alţii, evident, nu-i interesează aşa ceva, în schimb sunt preocupaţi să afle de ce juca premierul baschet fix la ora la care urma să aibă loc tragedia. Dar de ce niciun pasager şi niciun localnic n-a avut telefonul lui Ponta să-l sune imediat, să-i spună ce s-a-ntâmplat? De ce-a făcut celulă de criză şi a vrut s-o coordoneze personal? Clar, vrea să acumuleze capital de imagine! Ba nu, nu-i pasă, de fapt, altfel se ducea personal acolo, eventual cobora în râpă! De ce nu se-ngrijeşte, nici măcar azi, ca pagina de internet a guvernului să conţină informaţii la zi despre tragedie? Dar de ce a instituit doliu naţional? În privinţa acestui ultim subiect, am şi eu dubiile mele serioase, dar nu sunt de exprimat în momente de maximă tensiune şi încărcătură dramatică.

Una peste alta, nu ştiu exact ce-ar fi putut face mai mult autorităţile române. Imediat a plecat acolo Raed Arafat, omul din sistemul nostru medical în care românii au cea mai mare încredere. Sunt convins că, văzându-l lângă ei, mulţi vor fi respirat mai uşuraţi şi vor fi prins mai mult curaj. Apoi a ajuns şi Ministrul de externe. Multe discuţii şi aici. De ce el? De ce s-a dus? Nu mai bine rămânea la Luxemburg şi mergea în locul lui ministrul de interne, de exemplu? De ce-a-ntârziat la spital pentru c-a trebuit să vorbească la o televiziune? Ba nu, de fapt nu şi-a controlat cum trebuie subordonaţii, care nu au strălucit la capitolul comunicare. Şi tot aşa. Taca-taca, taca-taca! Trebuie umplute cu ceva hiatusurile din societatea românească, imposibil de camuflat chiar şi în momente din acestea.

A, alta ar fi fost situaţia, din păcate, dacă accidentul s-ar fi produs pe meleagurile noastre. Abia atunci ar fi fost motive să vorbim despre starea drumurilor, despre capacitatea sistemului sanitar de a face faţă unui astfel de eveniment, despre cei care ar fi stat pe marginea prăpastiei ca să facă poze cu telefoanele mobile…

În tot acest timp, muntenegrenii, neinteresaţi de meschinăriile politice mioritice, coborau în prăpastie să ne ajute răniţii şi făceau coadă la spital, ca să doneze sânge. Pentru nişte străini. Pentru cetăţenii unei ţări care, acum nu foarte mulţi ani, susţinea forţele occidentale care bombardau oraşele Iugoslaviei (din care făcea parte şi Muntenegru). Vă mulţumesc, Oameni buni, dar nu sunt sigur că merităm!