mai lăsați Vasluiul în pace!

Nu cunosc pe nimeni din Vaslui și, din câte îmi amintesc, n-am fost niciodată prin județ, nici măcar în trecere. Am scris încă de acum o lună despre cazul violatorilor lăsați liberi, atunci când nu se agita nimeni prin studiouri, nu se sfâșiau cearșafurile pentru făcut cocarde albe de agățat în piept, iar ”vedetele” nu făceau pauză de la solar, cluburi și pus poalele în cap, ca să-și manifeste cât mai vizibil revolta la adresa justiției. Așa că acum, când toată lumea nu vorbește decât despre asta, nu intenționam să mai spun ceva. Dar, așa cum era poate de așteptat, după ce media și politicul au început să-și dispute subiectul, discuțiile și abordările au din ce în ce mai puțină legătură cu fondul problemei.

Astfel că, în ultimele zile, Vasluiul a devenit în comentarii și analize, care mai de care mai savante, un fel de twilight zone în care se petrec monstruozități pe care restul țării e chemată să le descopere cu indignarea cuvenită! I-am ignorat pe cei care, pe net, rostogolesc tot felul de statistici scoase din burtă și cazuri similare mai vechi, ca argumente pentru generalizările nepermise în privința oamenilor de pe bucata aceea de pământ din estul României. Dar m-am enervat văzând sharuit cu generozitate un articol dintr-un tabloid autopretins umoristic, dar cu aere de formator de opinie, cu titlul ”Parlamentarul violator. Din Vaslui, normal”. Și nu e singurul caz. Nici în publicația cu pricina, nici din presă.

Știți glumele cu poze ”cum arată X după 6 luni de stat în Vaslui” care au împânzit internetul în ultima vreme? Răutăcioase, dar benigne. Unele, amuzante. Mai ales că orice om normal la cap știe că cei din fotografii nu sunt vasluieni. Și făceau trimitere mai ales la obiceiuri care pot fi corelate, direct sau indirect, cu nivelul de trai și de educație dintr-o anumită zonă defavorizată. Dar violatorii au buba la cap. Și astfel de probleme nu au legătură, până când cercetătorii, britanici desigur, vor descoperi contrariul, cu numărul meridianului care trece prin satul tău. De aceea, psihoza care începe să cuprindă social media, ba chiar și televiziunea, identificarea acelui areal ca sursă a tot felul de defecte psihice și caracteriale, este nu numai absolut imbecilă, dar și incorectă față de majoritatea celor născuți acolo. Mai e un pic până când vreo petiție de pe net, semnată bezmetic de oameni de bine, va cere încercuirea Vasluiului cu sârmă ghimpată și teste de alcoolemie și sănătate mentalo-sexuală celor care vor dori să călătorească în restul ultracivilizat al țării.

Și, pentru că știu că oamenii sunt mult prea ocupați să înghită pe nemestecate orice prostie de pe net, mai ales dacă e de rău despre alții, am făcut eu puțină documentare și am găsit câteva personalități ale nației, născute în această terra odiosa, Vaslui. Doar o să le înșirui, într-o ordine întâmplătoare: Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir, Constantin Tănase, Alexandru Vlahuță, Emil Racoviță, Elena Ghica, Ștefan Procopiu, Nicolae Tonitza, Ștefan Ciubotărașu, Elena Farago. Lista e mult mai lungă, dar m-am rezumat la cei ale căror nume ar putea suna cunoscut și mai tinerilor mei cititori. Adică cei mai vulnerabili la tentația de a transforma orice stupizenie de pe facebook sau de la televizor într-un pilon al unui nou sistem de preconcepții cu care să judece lumea din jurul lor.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to raduherjeu Cancel reply


    1. Nu sant de acord cu tine Radu. Esti bine intentionat dar de aceasta data trebuie luata atitudine si inca una ferma. In acest judet oamenii buni de care vorbesti nu intervin pt. a schimba ceva, iar derbedeii joaca pe ”aratura”. Cunoasc bine situatia si de aceia intervin….Este poate unul dintre judetele unde ”femeia”, este tratata asa cum am vazut cu toti!!!!! ca o proprietate !!!!! Sa le fie rusine in frunte cu politia-Marele Sef…

      1. Am spus eu ca nu trebuie luata atitudine? Asta nu inseamna sa-i tragem pe toti vasluienii in teapa. Si nici sa aruncam anatema asupra tuturor locuitorilor de acolo, pentru ca sunt unii care sunt nenorociti. Cat priveste faptul ca oamenii buni nu intervin… Ce-ar trebui sa faca oamenii astia buni? Sa-i linseze pe violatori si pe cei care i-au lasat liberi?

    2. Domnule Herjeu, ne puteți spune de ce ați votat în CNA împotriva amenzii pentru postul Pro TV?

      1. Dar am crezut ca se intelege de la sine: pentru ca nu am gasit niciun articol din legea audiovizualului pe care l-a incalcat PRO TV.

    3. Adaug inca trei personalitati: industriasul Nicolae Malaxa, academicianul si omul politic Mihai Ralea, capitanul, comandantul legiunii Corneliu Zelea Codreanu.