hai sictir, imundule, cu “Românica” ta!

Cât ai fost locatar la Cotroceni, că președinte n-ai fost, cu adevărat, niciodată, așadar, cât timp impostura ți-a permis să-i prostești pe idioți cu lupta ta împotriva corupției, împotriva statului ticăloșit, pentru independența justiției, ți se umplea gura când pomeneai de țărișoara pe care erai chemat de divinitate s-o ferești de bau-bau. Nu mai pridideai încercând să articulezi coerent cuvinte mari, precum “Popor”, ”Constituție”, ”România”. Te băteai cu sticla-n piept în fiecare zi cum le aperi tu împotriva tuturor, cum oamenii răi nu te lasă și, practic, ești obligat să te sacrifici pe altarul patriei pentru a ne face binele cu forța.

Acum, când, în sfârșit, începe să se retragă mareea neagră cu care, împreună cu acoliții și servitorii tăi, ai înecat țara, constați surprins că nu ți-e nimeni recunoscător pentru ce-ai făcut. Excepție fac niște proști irecuperabili, dar de d-ăștia au avut noroc și alte personaje sinistre ale istoriei noastre. Mai mult, sistemul pe care madam macovei ți l-a pus la picioare, iar tu l-ai modelat cu ele potrivit chipului, asemănării și intereselor tale, pare să se-ntoarcă împotriva ta. Și te apucă așa o frustrare, de nu mai știi cum să ieși la televiziunile rămase fidele pentru a bălăcări tot ceea ce, până mai ieri, lăudai a fi minunat. România devine, brusc, Românica! Plină de ”jurnaliști” care au schimbat clanțele de lins, instituții care guantanamizează țara, justiție care nu e chiar așa independentă, aliații politici care și-au mutat cururile în barca învingătoare, servicii secrete care și-au găsit alt stăpân. Mai mult, nu mai e bun nici licuriciul cel mare care te-a ținut în brațe atâția ani, atrăgându-și antipatia unei mari părți a populației. Când ambasadorul său și diverși funcționărași de pe la Washington călcau în picioare voința a 7 milioane de români, erau campioni ai democrației. Acum, când nu-i mai interesează inutila epava decrepită a unui fost șef de stat, afirmi despre ei că-și țin în închisori prizonierii până spun ce vor ofițerii CIA să audă. Iar asemănarea pe care o găsești cu ceea ce pățește acum Duduia ta nu poate fi întâmplătoare. Totul îți pute, mai puțin duhoarea cu care regimul tău a impregnat fiecare atom al spațiului mioritic, și pe care încerci disperat s-o păstrezi cât mai mult în conștiința colectivă.

Ei bine, dacă țara asta amărâtă a devenit o Românică, și te putem crede, că doar te lăudai mereu cum le știi tu pe toate, atunci mare parte din ”merit” îți revine! Iar acum nu faci decât să dai un nume bătăii de joc la care ai supus-o 10 ani!

Așa că, hai sictir, imundule, cu ”Românica” ta și a celor ca tine!

PS. Celor “ofensați” de unele cuvinte le-aș recomanda să deschidă DEX-ul.
Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o!
Imund (Livr.; adesea la figurat) = Foarte murdar;

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Bogdan Cancel reply


    1. Dex-ul l-am deschis la vremea mea si-l mai deschid si acum ca nu e rusine sa te informezi (reinformezi!?!) e mai dureros sa te lasi a muri prost . Asa ca , despre articol doar un singur comentariu : nu puteam gasi cuvinte mai potrivite spre a-mi exprima “iubirea” fata de personaj!