O ştire cu un urs zărit din telecabină cum târa după el prin Bucegi leşul unui turist a oferit ocazia “iubitorilor” de animale să mai sufere o fractură raţională şi să întrebe, vezi doamne, cu subînţeles profund, dacă acum vom eutanasia şi urşii. Pare din ce în ce mai greu să aştepţi nişte raţionamente logice de la cei pentru care fiinţele cu care se înţeleg cel mai bine au patru picioare, nu îi pot contrazice şi, în general, n-au nevoie de la ei decât de dovezi de afecţiune şi nu de inteligenţă.
Altfel, e greu de înţeles de ce sunt incapabili să vadă că între cele două situaţii, un maidanez omoară un băieţel într-o capitală europeană şi un urs ucide un turist care hălăduia prin munţi, nu există nicio asemănare.
În primul caz, animalul e intrusul, nu copilul! El e cel care n-are ce să caute pe străzi sau în parcuri. E acolo doar pentru că nişte inconştienţi l-au abandonat şi alţii l-au hrănit şi l-au protejat, ca să se poată înmulţi în neştire. În al doilea caz, omul e un nepoftit. El a năvălit cu mult timp în urmă în habitatul “fiarelor”, tăind cărări sau defrişând păduri întregi, construind cabane şi hoteluri, otrăvind apele şi pământul cu plastic şi alte produse ale civilizaţiei şi progresului. Tot el îşi gonflează orgoliul şi portofelul, vânând în neştire orice are blană sau pene. De altfel, chiar şi “domesticirea” sălbăticiunilor n-a fost o mostră de grijă pentru acestea, un gest generos al omului “superior” faţă de fiinţele neajutorate. Nu, a fost dovada unui interes, până la urmă, egoist, de a avea pe lângă el o sursă facilă de hrană sau forţă de muncă, sau un companion docil, care să-i aline singurătatea, să-l apere sau să-l amuze, şi uneori, să-i satisfacă nevoia de se simţi stăpân.
Să ne-nţelegem, îmi place mult la munte şi mă bucur că există posibilitatea de a urca şi de a cutreiera păduri sau creste dezgolite. Dar asta nu mă face să uit că sunt doar un musafir într-un ecosistem care exista cu mult timp înaintea mea. Şi care, din păcate, nu ştiu dacă îmi va supravieţui prea mult.
Da, lumea nu e a oamenilor. Dar animalele de companie, ca şi oraşele în care trăiesc împreună, sunt “invenţiile” lor. Urşii sălbatici, nu!
Bineee! suntem de acord ca trebuie sa fim in siguranta pe strazi si in parcuri chiar daca nu dorim un macel al cainilor, atentie, “abandonati”; si nu dorim nici distrugerea ursilor desi au grija cei ca Tiriac sa ii ucida cu sange rece. M-am intrebat insa, de ce nu a devenit un caz national acea javra cu doua picioare care a chinuit si ucis acea fetitza nevinovata care ii mai era si cumnata; spuneti-mi, oameni buni, acestuia si celor ca ei, ce trebuie sa li se faca? Merg si stau linistiti in adaposturi “de lux” platite din banii nostri. Haideti, televiziuni, faceti o campanie si impotriva acestora! si impotriva barbatilor care ridica mana la mamele copiilor lor, chinuindu-le pe ele si pe proprii fii! Dar nu, aici nimeni nu are niciun interes. In trecut, oamenii erau prostiti cu ajutorul religiei; astazi cu televiziunea si fotbalul. S-auzim si de bine!
Din partea mea, indivizi ca cel pomenit de tine trebuie sa ajunga pe scaunul electric. Dar in UE e interzisa pedeapsa cu moartea, asa ca nicio campanie a unei televiziuni nu va schimba asta. Iar oamnenii nu sunt prostiti. Sunt sau nu sunt prosti.