despre oameni şi animale

Încep prin a spune că vânătoarea mi se pare o activitate barbară, nedemnă de statutul teoretic al omului de fiinţă superioară, raţională. Pentru că nu o face pentru supravieţuire sau pentru hrană, ci pentru plăcere. Ceea ce nu fac nici animalele, nici primitivii neanderthalieni. E o dovadă a laşităţii bipedului care simte nevoia de sânge, dar n-are curajul de a se lupta pentru el, unu la unu, faţă în faţă cu victima, neoferindu-i acesteia nicio şansă în faţa tehnologiei ucigaşe.

Ca în fiecare din ultimii 9 ani, Ţiriac îşi aduce prietenii bogaţi sau de sânge albastru să vâneze pe moşia lui de la Balc. Cică promovează România în felul ăsta. Se ştie doar că nimic nu rămâne întipărit pe retina şi în conştiinţa unui om ca imaginea unui câmp acoperit cu leşuri de mistreţi. Doar amintindu-ţi de el, îţi vine să iubeşti plaiurile şi oamenii acestora. Şi să răspândeşti în lume vestea despre tărâmul fermecat şi locuitorii lui atinşi de graţia divină. După care, prinţi, magnaţi, oligarhi, vedete, politicieni îşi vor cheltui banii pentru propăşirea acestui paradis terestru pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei.

Şi, tot ca în fiecare an, sunt oameni care protestează împotriva uciderii fără număr a sălbăticiunilor ghinioniste. De data asta, au avut şi un slogan inteligent: “Stop Killing, Play Tennis!”. Şi un balon cu care s-au înălţat deasupra infamei scene a masacrului. Da, îţi vine să aplauzi iniţiativa. E mişcătoare grija pentru necuvântătoare a unor oameni. Mai ales când ea contrastează strident cu deziniteresul societăţii faţă de membrii ei grăitori dar, deseori, mai expuşi şi mai neajutoraţi decât un animal prins în cătarea puştii.

Protestatrii spun că ei “cred în responsabilitate și respect pentru toate formele de viață”. Mi-ar fi plăcut să-i văd, atunci, şi cu alte ocazii. De exemplu, în faţa judecătoriei în care un individ care a ucis 3 oameni pe şosea, e condamnat cu suspendare. Sau când e eliberat, pe motiv de bună purtare, un pedofil. Sau când un copil e retras de la şcoală de părinţii care-l trimit la cerşit. Sau când un altul e sfâşiat de câinii comunitari. Mă gândesc că banii daţi pe închirierea balonului ar fi putut fi cheltuiţi mai cu folos. Eventual ajutându-i pe cei din căminele de bătrâni şi orfani la care merge carnea animaleleor vânate la Balc.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to corvus corax Cancel reply


    1. Radule, ma dezamagesti cu ultima parte, cea cu ONG-urile. Misiunea ONG-urilor este tocmai sa acopere locurile in care statul este deficitar. Exista ONG-uri pentru copii, pentru batrani, acum acestia au ales sa manifeste pentru animale. Nu-i poti pune cand se duc la Balc sa manifesteze si pentru copiii strazii. Cand este eliberat un pedofil care si-a ispasit pedeapasa sau un om a ucis alti oameni intr-un accident se presupune ca avem legi si ca oamenii pot sa se apere. Nu este aceeasi situatie cu niste animale macelarite care nu pot sa se apere impotriva unora care ucid de placere. Cei care fac accidente cu masini nu fac asta voit, pedofilii sunt bolnavi etc. Vanatorii ce sunt?

      1. Eu cam stiu cum e cu ong-urile. Conduc unul de mai bine de 20 de ani. Doar ca eu nu mi-am permis niciodata nici sa dau salarii, nici sa inchiriez baloane. Toti banii stransi au fost folositi pentru a face ceva in domeniul in care activam: cultura, arta si educatie.
        Plus ca eu nu cred mai deloc in bunele intentii ale ong-urilor care apara animalele.

        In rest, ai dreptate. Cu mentiunea ca eu n-am vorbit nicaieri in text despre ong-uri, ci despre oameni.

        1. Radule, exista ONG-uri si ONG-uri. Hai sa nu-i bagam pe toti in aceeasi oala si sa spunem ca sunt “rai” , “au luat banii de la Soros”, de la “rusi” etc. Exista finantari pentru multe dintre probleme si deci si tu ai putea da un salariu in cadrul unui proiect. Referindu-ma strict la cele “iubitoare de animale”, exista o campanie impotriva acestora in special pe partea cu finantarile. Una dintre cele mai mari tampenii este ca ONG-urile cu protectia animalelor ar sifona fonduri europene si nationale. Ceea ce este o mare minciuna pentru ca nu exista astfel de finantari! In schimb, se sifoneaza milioane de euro bani publici de catre primarii pentru masini, puscarii pentru animale, eutanasie, etc si vinovatii ar fi cica ONG-urile iubitoare de animale cum spun duduile guriste la TV. Tot cei care fac ceva, adica. Atata timp cat reusesc sa salveze un animal, sa castreze, sa adopte fara sa utilizeze bani publici, toata stima. Este treaba lor si a celui care a finantat. Chiar daca fac ceva pentru un singur animal !

    2. Si ce veti face atunci cand un vecin vine si va arunca dintr-o cusca a sa, in apartamentul dvs. 20 de sobolani si 20 de soareci.. veti incerca sa convietuiti cu ei?! Cu siguranta veti aduceti 10 pisici ca sa reduca populatia introdusa artificial de aceste rozatoare.. iar daca nu, omul fiind dupa cum spuneti in varful piramidei lantului trofic gaseste capcane… astfel incat sa nu sufere familia sa si implicit vecinii sai. Aceasi poveste cu mistretii. Au fost introdusi artificial pe proprietatea de la Balc. Ganditi-va daca acesti mitreti au nevoie de hrana… in situatia in care nu s-ar reduce dimensiunea populatiei hrana gasind-o pe ogoarele invecinate ale localnicilor. Intradevar este si o placere… dar placerea o regasim chiar si atunci cand ne jignim unii pe altii. Dar daca va documentati putin ve-ti intelege ca este un sport… un concurs intre vanat si vanator.

      Eventual putem intreba de ce au fost crescuti in mod artificial (semi-natural) acesti mistreti cu scopul ucederii lor ulterioare? Aici intervine protectia animalelor. Politia animalelor – institutie care se ocupa cu incalcarea drepturilor animalelor in tarile dezvoltate economic.. dar pana sa ajungem din urma alte tari nu ne ramane decat sa denigram neinformat un sport.