de inimă albastră

Astăzi e zi istorică pentru România. Au dat mână cu mână toţi cu inima… pe dreapta. După ce i-a închis tătucul într-o cameră şi i-a ameninţat că nu le mai dă de mâncare, au decis să se coaguleze şi s-o emane pentru a o propune electorilor români pe Măria cu facelift şi pălărie nouă. Care Mărie se pregăteşte să ne îndemne, până la alegeri, cu patos şi multă dragoste pentru ţărişoară “Români, sus inima!”

Se ştie că românii au o fire sensibilă şi naturelul simţitor. Au un corason mare, mare de tot, cât să intre în el toate suferinţele omenirii. De aceea i-am lăsat pe toţi să-şi facă mendrele pe aici, pe la noi şi cu noi, că suntem nişte altruişti empatici, care punem mai presus de orice binele altora. Acestea fiind aproape axiomatice, am, totuşi, o mică nelămurire: despre care inimă e vorba?

Despre cea cu care am lăcrimat şi sângerat (interior, desigur) la fiecare telenovelă importată de peste ocean, până când am descoperit că putem scoate şi noi bani din nevoia românilor ca personajele din televizor să trăiască în locul lor?

Inima cu care urmărim poveştile nemuritoare pepe cu zăvoranca, columbeanu cu columbeanca, truică cu truica, borcea cu borcea, prigoană cu bahmuţeanca, drăguşanca cu botezatu, drăguşanca cu cristea, drăguşanca cu… ?

Despre inima în dreptul căreia se fac zeci de cruci, pe drumurile între amantă, crâşmă şi casa în care nevasta aşteaptă bătaia ruptă din rai?

Cea din care ţăşnesc nestăvilite lacrimile profund umezitoare ale miilor de euroi lipite pe frunţile maneliştilor?

Inima cu care dăm cerşetorului 2 lei, mulţumiţi că ne-am mai achitat puţin din taxa de accedere în Rai? Sau cea cu care bunii samariteni cadorisesc nişte amărâţi, în cadrul unor reality-show-ri de televiziune?

Despre inima cu care plângem pentru câinii vagabonzi şi în care n-au loc toţi copiii bătuţi, violaţi, exploataţi, părăsiţi, ucişi de adulţii sufletişti?

Sau inima de care vorbeşte marele (cum altfel?) “intelectual” de dreapta, Patapievici? „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.”

În sfârşit! Indiferent de care dintre ele este vorba, e bine că e pe bază de inimă! E foarte bine! Mă întreb şi eu, doar aşa, oare n-ar fi bine ca, din când în când, just for a change, românul să-şi folosească şi creierul?

PS: Şi-apoi, nu e uşor straniu sloganul-îndemn? Nu de alta, dar e ciudat să vrei să conduci o naţiune de români cu inima în gât! Că acolo se înţepeneşte, dacă te forţezi s-o urci mai sus!.