dă-mi-o mie, na-ţi-o ţie, ba ţine-ţi-o!

Aşa cum era de aşteptat, nominalizarea lui Kovesi la conducerea DNA a inflamat ţara. “Trădare”, “Ponta s-a vândut băsescului”, “USL se rupe”… multe şi galbene titluri pe toate posturile de televiziune. Puzderie de analişti, moderatori, oameni politici sau simpli băgători de seamă îşi dau cu părerea cu o frenezie demnă de o cauză mai bună. Comentarii la cald, cele mai multe superficiale şi tributare simpatiilor sau intereselor politice.

Ai lui Ponta spun că e bine ce-a făcut, că ţara avea nevoie de procurori şefi, că e nevoie de compromisuri pentru a guverna. Ai lui Crin vorbesc despre trădare, despre riscurile prin care trece USL-ul, despre înţelegeri şi coabitări ruşinoase. Cei ai lui Băsescu par cei mai mulţumiţi, e rândul lor să asiste cu satisfacţie la frământările intestine ale celorlalţi.

Eu, unul, recunosc: n-am înţeles mare lucru din tot ce s-a-ntâmplat în ultimele zile. Şi, în loc de concluzii şi sentinţe, am mult mai multe întrebări. Cam ca după sau în timpul unei piese de teatru absurd, în care personajele se mişcă şi vorbesc fără o logică aparentă. În cazul acesta, par să-şi tot arunce de la unul la altul un cartof incandescent. Abia după deznodământ vom putea să întrezărim regizorul sau, în cazul cel mai fericit, vom auzi dramaturgul dezvăluindu-şi subtilităţile conceptuale. Sau nu…

De ce Pivniceru a lăsat baltă ministerul şi s-a decis, hodoronc-tronc, să meargă judecător la Curtea Contituţională? De ce a fost de acord PNL-ul cu acest lucru, după luptele intense de impunere a ei ca titular la justiţie? De ce Antonescu n-a avut pregătit un înlocuitor şi i-a pasat premierului interimatul, exact cu câteva zile înainte de expirarea termenului legal până la care trebuiau făcute nominalizările la DNA şi Parchetul general?

De ce a nominalizat-o Ponta pe Kovesi, ştiind că asta îi va atrage furia unor jurnalişti şi îl va costa câteva procente din încrederea populaţiei? De ce pare s-o folosească pe aceasta în lupta împotriva lui Morar, om mult mai apropiat de TB decât fosta şefă a Parchetului? De ce a ieşit de la CSM, decis să repaseze responsabilitatea liberalilor, constrânşi să numească rapid un nou ministru al justiţiei, care să descurce situaţia încâlcită? De ce s-a răzgândit şi a făcut, totuşi, nominalizările?

De ce sunt Morar si Hăineală atât de porniţi împotriva lui Kovesi, primul simţind nevoia să anunţe ţara că nu i se pare o soluţie bună pentru DNA? După aceste ieşiri publice clare, ce aviz vor da propunerii premierului? Dacă va fi negativ, în ce situaţie îl vor pune pe Băsescu, nevoit să explice Bruxelles-ului că a numit pe cineva neagreat de magistraţi? Dacă e pozitiv, cam câtă credibilitate internaţională îi mai rămâne Codruţei, după ce va fi clar pentru toată lumea că e un biet pion într-o luptă politică? De ce a amânat CSM-ul interviurile cu cei propuşi până la sfârşitul lui mai, dând timp suficient viitorului ministru liberal al justiţiei să retragă nominalizările?

Toate aceste întrebări nu pot avea răspunsuri impulsive şi superficiale. Eu mă feresc să le dau, chiar dacă tentaţia e mare, mai ales după ce aranjezi nelămuririle de mai sus ca pe nişte piese de puzzle. Dar, indiferent de culise, totul îmi lasă un gust amar. Pentru că suntem iar obligaţi să fim spectatori la o piesă politică aberantă, în ton cu raporturile dintre instituţiile statului, încâlcite deliberat de lupta pentru putere, acutizată în şi de regimul Traian Băsescu.

PS. Comentariile fără substanţă vor fi ignorate.

***

Poţi primi direct prin mail informaţii despre orice postare nouă de pe blog. Nu trebuie decât să te abonezi la newsletter (în meniul din dreapta).