cu bentiţă sau fără

Pe când aveam 20 de ani eram un naţionalist! Mamă, şi ce mândru eram de asta! Aş fi rupt cu dinţii din oricine ar fi spus ceva rău de neamul meu, contemporan sau strămoşesc. Am crescut apoi şi am înţeles că termenul vine de la naţiune şi nu de la spaţiul geografic în care am avut norocul sau ghinionul să mă nasc. Şi pe care îl iubesc cu toate profunzimile mele. Şi am priceput că, dacă nu eşti gata să-ţi dai viaţa pentru poporul tău, aşa cum ai face-o pentru ţara ta, nu se cheamă că eşti naţionalist. Aşa că am continuat să fiu patriot, dar am renunţat la a mai fi naţionalist.

Când ştirea a explodat pe siturile de socializare, mi-am simţit şi eu inima umplându-se de indignare. Cum adică, o adolescentă poartă o bentiţă tricoloră la mine în ţară şi este ostracizată pentru asta? Ce, trebuie să cerem voie conlocuitorilor noştri minoritari ca să putem afişa simbolurile naţionale? Dar pentru că muncesc de prea mult timp într-un domeniu care se chinuie să spună oamenilor că tot ce zboară se mănâncă, eu însumi scriind o carte pe tema manipulării, am tras aer în piept şi am luat o pauză. Tocmai bună pentru a cerceta, citi, sonda, investiga tărăşenia. Nici acum, deşi lucrurile îmi par mult mai clare (în pofida multor semne de întrebare vis-a-vis de gestul declanşator), nu mi-e uşor să scriu. Pentru că e atâta tensiune în jurul acestei poveşti, încât orice opinie, oricât de echilibrată ar încerca să fie, poate fi motiv de inflamare.

Nu ştiu cum e să fii român în Harghita sau Covasna. Bănuiesc că nu e uşor. Într-o lume ideală, Ion din Miercurea Ciuc ar trebui să aibă mai multe în comun cu Janos de peste gard decât cu Gheorghe din Botoşani. Dar nu trăim într-una, aşa că nu pot decât să-mi imaginez că nu e simplu deloc să fii minoritar, fie că e vorba de comunitate locală sau de ţară, în întregul ei. Vrei, nu vrei, porţi în tine urmele rănilor seculare pe care cele două naţiuni şi le-au provocat. E un lucru dificil de gestionat, mai ales când eşti tânăr şi ţi se pare că “responsabilitate” e un cuvânt inventat pentru cei mari.

Un dement maghiar o ameninţă pe adolescenta româncă, şi ţara ia foc. Ca şi când lumea n-ar fi plină de demenţi care ar băga cuţitul în tine pentru că le-a displăcut privirea ta. Sau pentru că le-ai ocupat locul de parcare. Sau pentru că eşti negru. Sau homosexual. Demenţa n-are legătură cu naţionalismul sau cu etnia.  Aşa cum purtatul unei bentiţe tricolore la şcoală, fix în ziua în care colegii ei îşi sărbătoreau rădăcinile naţionale n-are legătură, decât în mică măsură, cu iubirea de ţară. Poate mai mult cu teribilismul vârstei, poate cu ura faţă de unguri pe care şi-a exprimat-o Sabina într-o discuţie cu un tânăr jurnalist, poate cu dorinţa de a ieşi în evidenţă, de a şoca, de a ajunge peste noapte “persoană publică”, aşa cum scrie pe pagina ei de facebook care creşte în fani ca făt frumos din poveste. Dar ea e doar o copilă, la vârsta la care nu gândeşti prea mult la repercusiunile unor atitudini, fie ele şi oneste (şi tare mult îmi doresc să fi fost onest demersul ei). Problema e la cei care au confiscat gestul său şi îl folosesc pentru a agita spiritele, şi de-o parte şi de alta. Cei care, adulţi fiind, ar trebui să aibă cumpătarea de a nu rostogoli bulgărele de zăpadă. Cei care ar trebui să fie suficient de sinceri pentru a recunoaşte că nu există doar alb şi negru, că lumea, fie ea şi asta a noastră, mică şi înghesuită între Carpaţi, nu e împărţită între imaculaţi şi ticăloşi, între nevinovaţi şi nemernici, între sfinţi şi diavoli.

În ’90 am fost la un pas de evenimentele din fosta Iugoslavie. Iar lipsa de înţelepciune şi moderaţie în abordarea unor astfel de situaţii, ca cea provocată de Sabina, ne poate trimite peste noapte într-un coşmar. Toată lumea trebuie să înţeleagă că trăim în acelaşi spaţiu şi singura noastra şansă e să ne înţelegem ca oameni, nu să ne negociem permanent convieţuirea ca reprezentanţi ai unor naţiuni încărcate de zgura istorică.

***

Pentru a fi sigur/ă că afli rapid ce articole noi au apărut pe blog, evitând astfel intermediarii, abonează-te la newsletter, în meniul din dreapta!

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Costea Emilia Cancel reply


    1. Pe maghiari ii intitulati “musafiri” in Ardeal…. Ardealul ar arata ca meleagurile ramase in urma din Moldova si Muntenia fara mentalitatea si cladirile construite de “musafiri” adica de maghiari si sasi in perioada Autonomiei , respectiv a monarhiei Austro-Ungare. Voi cand mergeti in vizita la cineva, incepeti sa investiti in casa lor? De unde si pana unde suntem musafiri? Ma ganditi-va… Chiar si romanii inteligenti recunosc ca Ardealul este cu mult inaninte fata de celelalte regiuni a tarii, sunt mandrii de cladirile din Oradea, Cluj, Timisoara, Targu Mures, Sibiu, etc, care poarta amprenta arhitecturii inconfundabile a monarhiei Austro-Ungare. Sa nu mai vorbim de oamenii (fie ei romani, maghiar, sasi) ce populeaza Transilvania. Puteti compara curatenia, sarguinta lor cu a celor sin sud sau est?

      1. Te pomenesti , Ildico , ca au carat ” musafirii” astia bogatiile din tara lor cu caruta si ne-au pricopsit cu cladiri cu pedigree , cu amprenta unui imperiu care s-a prabusit in propria putreziciune ? Toate imperiile lumii au construit civilizatii prin jecmanirea altor popoare si cu munca lor . Pe-aici au trecut vreo patru imperii si au golit cam tot ce puteau goli . Iar pentru mine barbari sunt , fara exceptii , cei care oprima si nu fac deosebire intre hotii care populeaza puscarii si cei care hotesc alte popoare . Ceea ce spui tu nu este mandrie , este aroganta si nu ti-ar strica o privire mai profunda . Dar unde e aroganta nu mai incape si asta . Eu ma uit pe harta si nu mi-e greu sa vad cam ce ar fi fost Ungaria si Austria fara comorile altora . Nu dau doi bani pe impaunari de-astea care mi-amintesc de o pisica ce se priveste in oglinda si se crede tigru .
        In caz ca mai intri pe blog…

      2. Exemplu de ratiune, echilibru si intelepciune. Si eu trebuie sa citesc, sa imi inghit cuvintele, sa inchid pagina eventual si sa ma intorc la viata din sudul meu sarac si murdar, cu capul plecat, ca unde mai pui ca orasul meu preferat din Romania e unul din Transilvania. Trist, foarte trist…

    2. Multumesc Radu Herjeu , pentru normalitate! Multumesc Iulia Banica , pentru faptul ca realizezi cum se simt ungurii facuti zilnic de 45 de mii de ori bozgori…As putea copia aici amenintarile cu moartea la adresa mea de pe blogurile unde am indraznit sa incerc sa explic ceva…dar ce rost are… ce rost are sa invinuiesti o natiune pentru un dement ???si in general multumesc tuturor care au comentat pe acest blog,pentru ca au aratat cine sunt ei, iar procentajul la normalitate se amelioreaza vizibil…sa aveti o zi buna cu totii !!!

      1. Draga Olga, pentru tine, am sa repostez ceva ce am postat acum cateva zile aici.
        Consider ca intre noi, romani si maghiari trebuie sa existe dialog, respect reciproc, intelegere, respect si comunicare.
        Trebuie sa educam generatiile tinere in acest spirit. Ca peste cativa ani, in loc de razboi sa fie armonie. Si eu cred ca este posibil. Cu intelepciune si educatie, fara prejudecati sau ura se poate.
        Dumnezeu ne-a creat pe toti. Suntem diferiti, dar si la fel, iar peste ani, cand oamenii se duc pentru a face loc altora, raman doar niste ramasite, pe care sub nici o forma nu scrie nationalitatea nimanui, ci doar ca acolo au locui niste oameni.
        Este foarte trist ce se intampla de exemplu cu palestina si cu Israel. Cred ca nimeni nu isi doreste asa ceva. Mai bine pace.
        Am fost criticata si eu pentru faptul ca am pomenit de intelegere, educatie, respect. Insa consider ca se poate. Sincer nu cred ca cineva, cand te vede ca vorbesti frumos, cand te observa ca esti sincer, si cand observa ca nu barfesti, te ataca sau iti vorbeste urat.
        Nu exista padure fara uscaturi, intr-adevar. Dar, exact cum ai spus si tu, nu trebuie sa starnim un razboi pentru ca o persoana bolnava psihic a scris niste prostii. Pentru ca nu imi imaginez altfel. El e trecut de 30 de ani, pe cand fata e doar un copil. Nici un om in deplinatatea facultatilor mintale nu scrie atat de urat la adresa unui copil.
        Sincer, in locul dirigintei as fi incercat sa ii indemn pe toti sa se cunoasca, sa discute, si sa se inteleaga, iar referitor la bentita, as fi lasat-o sa o poarte, insa i-as fo oferit si o bratara care sa reprezinte steagul maghiar, si i-as fi explicat, cum am scris si aici, ca inainte de toate suntem oameni.
        Si ungurii plang, sufera, se bucura, au sentimente, la fel ca si romanii. Pentru niste cazuri izolate, nu trebuie sa ne facem rau, Doamne Fereste.
        Iti doresc o seara buna. Si mi-a facut placere sa iti scriu.