criminala se vrea lacrimogenă

O mai ţineţi minte pe studenta de la Timişoara care, împreună cu iubitul ei, a ucis şi tranşat un om? Şi care s-a gândit să mai dea o tură pe afară, chipurile, ca să aibă grijă de copilul conceput în puşcărie? Ziarul Adevărul o căinează, transmiţând naţiunii „strigătul ei disperat”:  

„Este adevărat că am greşit şi o să plătesc pentru fapta de care sunt învinuită, dar copilul meu nu are nicio vină. Nu este nici infractor, nici om rău şi merită tot ce e mai bun pe lumea asta”. Sunt pe deplin de acord cu frazele de mai sus. Mă revoltă foarte tare, însă, ce se ascunde în spatele lor. Şi mai tare o face, însă, previzibila reacţie a unora care, lăcrimând, vor gândi: “numai mamă să nu fii”…

Această tentativă de a se folosi de un copil nenăscut, pentru a se mai putea bucura niţel de beneficiile unui trai în libertate, nu e doar oribilă şi mârşavă. Arată extrem de clar că ucigaşa nu are niciun scrupul şi că asasinarea unui om nu a fost un accident, ci efectul unei totale lipse de responsabilitate. Îi lipsesc cu desăvârşire decenţa, empatia, sentimentul de vinovăţie sau interesul pentru orice altă fiinţă, în afara ei, desigur.

În primul rând, din start, specimene ca ea n-ar trebui, prin lege, să aibă voie să procreeze. Numai gândul că ar putea transfera unui urmaş genele bolnave care au transformat o fătucă oarecare într-o criminală cu sânge rece ar trebui să le dea frisoane tuturor celor care au un dram de raţiune rătăcit printre neuroni. Şi celor care, cu frica de dzeu, cred că el le-a dat oamenilor dreptul sfânt la înmulţire. Oricine a inventat îndemnul „înmulţeşte-te ca Rahela” nu cred că avea în cap o Rahela psihopată.

În al doilea rând, trebuia să se gândească la binele unui posibil copil înainte de a-i arde de sex în puşcărie. În plus, mi-e greu să cred că un fost traficant de droguri (l-am numit pe tatăl viitoarei creaturi amărâte) nu putea să facă rost de un prezervativ. Chiar şi în închisoare…

În al treilea rând, cel mai mare bine pe care i l-ar putea face fetiţei ei e ca aceasta să nu afle niciodată cine i-a dat naştere. Să n-o încarce niciodată cu această moştenire cumplită. Să nu-i distrugă viitorul, plasându-l între dragostea pentru părinte şi dezgustul faţă de o criminală abjectă. Să n-o oblige să trăiască toată viaţa într-un alt fel de închisoare, în care gratiile vor fi propriile conflicte interioare şi mentalităţile celor din jur.

PS. Celor care cred că sunt prea dur le recomand să vadă episodul 14 din primul sezon al serialului Criminal Minds. Vor vedea acolo de ce e în stare o mamă care a greşit mult mai puţin decât individa de care vorbim…