câteva gânduri postelectorale

Pentru prima dată după momentul noiembrie 2014, în care alegerile prezidențiale păreau să reprezinte un punct de cotitură în modul în care politicienii, magistrații, societatea civilă și mass media obișnuiau să facă lucrurile, iată că românii au fost din nou la urne. Și concluziile nu par să fie deloc cele așteptate. Chiar dacă rezultatele erau previzibile, mai ales prin prisma sondajelor de opinie, au existat câteva surprize. Prima ar fi victoria categorică și pe toată linia la București a PSD-ului. A doua ar fi scorul mare înregistrat de Nicușor Dan, dar aici e ușor de explicat prin migrația celor ”anti oricine”, indiferent de numele candidatului. Acestora trebuie doar să li se indice direcția! Iată și alte gânduri-constatări-concluzii după acest scrutin:

• marele câștigător este PSD-ul, care a obținut cu 10% mai multe procente decât la precedentele alegeri locale la care a participat singur (cele din 2008)
• perdantul este PNL-ul care, după ce a ”înghițit” PDL-ul, a obținut cu aproape 20% mai puțin decât o făceau, cumulat, cele două partide acum 8 ani. Și exact cât au luat amândouă la alegerile europarlamentare din 2014.
• marii perdanți sunt, însă, Traian Băsescu și Monica Macovei, a căror epocă politică pare, în sfârșit, să se fi încheiat. E normal, ei pierzând grosul celor ușor de sedus cu discursul ”anti corupție”. Au rămas doar talibanii, prea puțini pentru a mai conta în ecuația electorală. Asta, pe undeva, ajută PNL-ul, care nu-și mai vede oamenii migrând către PMP, cal aproape mort înainte de alegerile generale.
•  un mare merit în rezultatul bun al PSD-ului aparține guvernului Ponta, rezultatelor acestuia. Care, poate, ar fi contat mai puțin, dacă nu ar fi fost contrastate puternic de ”performanțele” tehnocraților din guvernul lui Iohannis.
• a fost vorba, în mare parte, de un vot pozitiv, spre deosebire de foarte multe din alegerile anterioare. N-a prea învins nimeni pe baza unui vot împotriva cuiva. Cu toate acestea, a existat și o componentă ”anti”. Anti DNA, anti propaganda care trata drept vinovați oameni doar acuzați, dar neajunși în fața vreunei instanțe și, cu atât mai puțin, condamnați. Astfel, strategia plimbatului în cătușe la televizor se dovedește falimentară. Și, dacă nu vor să compromită definitiv lupta anticorupție (necesară ca aerul în România), strategii trebuie să-și regândească modul de abordare.
• o altă mare perdantă este DNA, ale cărei acțiuni au reușit să înmulțească voturile unor suspecți din dosarele sale. Astfel, Olguța Vasilescu a obținut cu 1000 de voturi mai mult decât în 2012, când candida din partea USL!!! Ceea ce dezvăluie un simptom grav: oamenii nu au încredere în DNA. Ei i-au ales pe ”penali, hoți, corupți” pentru că NU CRED că aceștia sunt niște infractori, DOAR pentru că îî suspectează DNA-ul și li se spune la televizor sau pe net! Și, pentru că propaganda s-a chinuit atât de mult să identifice DNA-ul cu însăși justiția, oamenii își pierd încrederea, treptat, și în aceasta! Ceea ce chiar e problematic pentru bunul mers al societății. Un alt motiv serios de a se schimba ceva în laboratoare. Absenteismul e o altă dovadă a eșecului luptei anticorupție, în special din cauza lipsei ei de credibilitate.
• în plus, mai ales la București, prezența scăzută la urne a arătat că sloganurile anticorupție nu țin loc de viziuni, proiecte, încredere. Oamenii nu au fost convinși că au în față o alternativă viabilă. Ceea ce, în pofida optimismului susținătorilor lui Nicușor Dan, e un semnal care arată că, după ce s-au fript cu Iohannis, bucureștenii au nevoie de mai mult decât o formă fără substanță pentru a ieși din case.
• deși propagandiștii dau vina pentru rezultate pe cei care au votat și nu pe cei care n-au făcut-o, absenteismul cel mai mare s-a înregistrat în rândul tinerilor. ceea ce arată că mulți dintre ei sunt, de fapt, complet indiferenți la soarta comunității și că doar o stimulare exteriară a emoțiilor îi poate încolona pentru contestarea în stradă a unor persoane. Acum nu s-a mai putut inventa o amenințare credibilă la adresa ”binelui” (nici măcar ei n-au putut pune în cârca ”comuniștilor” povestea cu dezinfectanții). Și, după cum ne arată istoria, românii se mobilizează mai ales ”contra”, nu și ”pentru”.
• simptomatic pentru superficialitatea masei de alegători ”anti” este modul în care au votat cu candidații USB, chiar dacă pe 5 dintre ei nu i-a văzut nimeni la față. Ceea ce, dacă la o bere în Centrul Istoric pare o idee strălucită (”oricine, dar nu ăștia vechi”), pe termen lung s-ar putea să aibă efecte greu de cuantificat. Mă gândesc doar la oamenii propulsați în Parlament de partidul lui Diaconescu, aflat acum 4 ani tot pe un val de ”antisistem”.
•  este o iluzie că reușita parțială a experimentului USB de la București va putea fi replicată la nivel național. Și, chiar dacă ar fi manageriată cum trebuie, intrarea în cursă a USR-ului ar distruge PNL-ul, exact ca în capitală, nicidecum PSD-ul. Care, în fața unei astfel de ”soluții” scoase din căciulă și nelegitimate nici prin rezultate, nici prin credibilitatea liderilor, și-ar putea înmulți votanții.
• mulți dintre cei care l-au votat pe Nicușor Dan sunt cei care l-au susținut pe Iohannis în 2014, după care s-au declarat dezamăgiți. Mulți dintre ei sunt și cei care făceau scut în jurul lui Traian Băsescu pentru a apăra lupta anticorupție. Este clar că urmează un tipar psihologic, ușor de exploatat de cei care promovează astfel de ”soluții” mesianice.
• îmbucurător, la București, este eșecul discursurilor extremiste, rasiste, intolerante. Circul cu cruci legate de stâlpi și porci aruncați pe terenul viitoarei moschei n-a avut efectul scontat. Ceea ce e încurajator.
• din păcate, dincolo de rezultate, nu pot să nu remarc un fenomen îngrijorător pentru societatea românească. După ce, în 2012, USL-ul reușise să coaguleze energiile necesare scoaterii țării din groapa în care era, cei care și-au băgat cozile au reușit să readucă națiunea la stadiul de divizare profundă și, deseori, ireconciliabilă. Falia creată de imbecilitatea propagandei din noiembrie 2014 s-a adâncit și mai mult acum. Ceea ce, evident, e una din cauzele marasmului moral, economic, social, cultural, educativ, în care ne zbatem.