biserica ar putea să excomunice curcubeul

umbrelute-coloratePentru că suntem în secolul 21, pentru că suntem o naţie modernă, evoluată, echilibrată dar mai ales tolerantă, pentru că ortodoxismul nostru nu e doar de faţadă, ci expresia celor mai profunde sentimente faţă de semenii noştri, pentru că noi nu doar facem exerciţii fizice dând din mâini de câte ori trecem pe lângă o biserică, pentru că am băgat bine la cap că dzeu=iubire, povestea care urmează nu avea cum să se petreacă în România. Nicidecum!

Se făcea că o urbe voia să sărbătorească  ceva, nu contează ce. Adică, sub un pretext oarecare, voia să ofere cetăţenilor ei o schimbare de decor şi de atmosferă. Şi pentru că nu-s bani de renovat oraşul de la rădăcini, s-au gândit edilii ca măcar atunci când ridică ochii din pământ, oamenii să vadă ceva mai frumos, pe bază de multe culori colorate. Zis şi făcut, centrul a căpătat o cupolă din umbreluţe multipigmentate.

Vigilent, însă, ca toţi cei ce veghează ca apocalipsa să ocolească tărâmul mioritic, un preot a observat maşinaţiunea ocultei internaţionale, a occidentului corupt şi putred, a agenţilor satanei care vor să distrugă fundamentul creştin al poporului ales de dzeu şi a cerut ultimativ înlăturarea simbolului ruşinos care pângărea văzduhul şi inimile privitorilor inocenţi. Pentru că, nu-i aşa, când te lupţi cu duşmanul, trebuie să-i cunoşti formele sub care apare, slujitorul domnului ştia că multe culori la un loc nu pot reprezenta decât chemarea la gheyficarea tuturor, drum sigur spre pierzania nu doar a sufletelor pure, deci creştine, ci şi a speciei, în întregul ei!

Pentru că, după modelul politicienilor de la centru, mai micii guvernanţi locali nu au nicio intenţie să se pună rău cu şefu’ ăl mare care, prin trimişii lui pe pământ, ar putea schimba pe ici pe colo niscaiva rezultate ale viitoarelor alegeri, au sărit imediat, care cu scara, care cu macaraua, să înlocuiască mârşavele obiecte, purtătoare ale stigmatului sodomez. Şi gomorez, probabil, deşi eu nu m-am dumirit niciodată cu ce se mânca acela.

Pe de altă parte, mă gândesc că o fi o oarecare confuzie şi în capul preotului cu pricina, dacă, atunci când vede un curcubeu, mintea lui se duce spre o minoritate sexuală şi nu la semnul de îndurare pentru omenire pe care, potrivit Vechiului Testament, i l-a arătat dzeu lui Noe, după potop. Şi, ca să nu mai existe asemenea neclarităţi, mă gândesc că n-ar fi rău ca biserica să excomunice cucubeul şi pe toţi cei care cască ochii la el cu neruşinare sau îi fac poze şi fac, apoi, cu ele, pe facebook, propagandă păcatului. În felul acesta, poate, generaţii întregi vor scăpa de pericolul de a deveni gay după orice ploaie!

PS. Acum realizez eu ce-or fi gândit americanii ăia despre noi când l-am întâmpinat pe mai marele lor, Bush cel mic, cu ditamai curcubeul. Cum şi-or fi râs ei în barbă de gaşca asta de perverşi de la marginea lumii.

PPS. Foto – Monitorul de Botoşani. Click pe ea dacă vreţi s-o vedeţi mai mare.

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to erlo Cancel reply


    1. Ironic monolog. Si-a pus cineva intrebarea (totusi) de ce producatorii de umbrele aleg ca design culorile curcubeului, cand sunt atatea posibilitati de combinatii de culori? Sau se gandeste cineva cum poate fi interpretata naivitatea primariei (care alege umbrele ‘dupa ureche’) de activistii gay care abia asteapta sa declare noi teritorii cucerite?
      Am tot respectul pentru acel preot care si-a luat riscul sa fie mingea de bataie a celor ce n-au ceva mai important de scris, si a ales calea mai grea cu toate riscurile aferente.

      1. Sigur, toata lumea stie ca e o conspiratie mondiala intre gay, fabricantii de umbrele, primaria din Botosani si dzeu, care, evident, le-a facut pe toate. Si e extrem de clar ca, atunci cand un copil ridica ochii si vede curcubeul, incepe instantaneu sa simta simtaminte nefiresti fata de cei de acelasi sex. Si da, sa fii habotnic si stupid e calea cea mai grea. De asta o apuca mai toti!

        1. Pe bune. Imi arata si mie cineva culorile umbrelelor inainte ca comunitatea gay sa-si aleaga drapelul? Primaria probabil n-a avut din ce alege, iar preotul a facut dupa cum i-a dictat constiinta. Nu vad unde e problema. Pe nimeni nu-l deranjeaza curcubeul, doar pervertirea lui in interesele unei minoritati care vrea sa se impuna prin forta si manipulare.

          1. Pervers e cel care vede o minune cand un copil supravietuieste dintr-un autobuz in flacari in timp ce toti colegii lui au pierit in acel accident.

            Pervers e cel care-si asupreste aproapele si nu-i da voie sa iubeasca pe motiv ca “asa crede el ca vrea dumnezeu”.

            Auzi? Sa-mi dai si mie numarul lui de mobil ca tare-as vrea sa-i mai zic cateva. Banuiesc ca-l ai fiindca e clar ca tu si altii ca tine stiu foarte bine ce gandeste si ce vrea o zeitate care s-a aratat numai unui trib de nespalati care traiau in desert.
            De cand am invatat sa scriem si sa citim toti, n-a mai pus piciorul pe-aici. Curios…

            Si apropo, daca tu poti sa-mi interzici sa fac nu stiu ce pe motiv ca “asa zice zeitatea la care te-nchini tu”, la fel de bine pot sa-mi inventez si eu o zeitate si o religie (nu-i greu), si sa-ti interzic si eu anumite lucruri pe motiv ca asa vrea zeita mea. Si apoi sa invoc “toleranta religioasa”.

            Nu ti-ar conveni, nu? Ei bine, la asta o sa se ajunga daca o sa continuati sa va tratati propriul zeu ca pe un incompetent.
            Ca zeul asta are nevoie de mici organisme ca tine si ca preotul ala ca sa-i “apere onoarea”. De-asta-i el atotputernic. Halal “zeu”.

          2. A si un P.S. fiindca e clar ca un ignorant si un needucat ca tine, nu e capabil sa caute nimic pe internetul asta vast:

            Culoarea curcubeului a fost aleasa de gay prin in 1970
            http://www.slate.com/articles/life/explainer/2012/06/rainbows_and_gay_pride_how_the_rainbow_became_a_symbol_of_the_glbt_movement_.html

            Iar ideea cu umbrelutele colorate suspendate au luat-o de la Portugalia (stii, una dintre cele mai dezvoltate si mai pasnice tari din lume, cu unul dintre cele mai ridicate nivele de trai).
            http://planetden.com/travel/colors-portugal-rainbow-color-umbrellas-agueda

            Sper ca stii engleza, ca sa poti citi articolele. Daca nu, pune mana si-nvata, sau foloste Google Translate.
            Asta daca esti in stare…

    2. Din nefericire, tocmai acolo unde te aștepți să găsești un izvor nesecat de duh, ai adesea surpriza unei sărăcii (culmea, împletită cu misticism) lucii …