atentat la poneii roz

Mi se pare uşor halucinant modul în care mulţi dintre cei care voiau plecată din fruntea mesei gaşca lui Băsescu, plâng acum pentru soarta celor care îi turna acesteia ambrozie în cupe. Căci cum altfel pot fi priviţi “intelectualii” paharnici, gata să umple urechile stăpânilor cu meşteşugite îmbârligături de cuvinte, pentru a da o aură elevată trocului imund „tu mă lauzi iar eu te plătesc sau te las să-ţi faci liniştit afacerile”?

Nu ştiu foarte multe despre activitatea ICR, chiar şi numai pentru că ea era destinată consumatorilor externi de ciudăţenii cu iz artistic. De aceea, NU voi pune în discuţie posibilele reuşite în domeniu. Am aflat, ca toţi ceilalţi, de poneiul cel roz, tatuat cu zvastica şi de penisurile învârtoşate, pe post de reprezentare fină a evoluţiei spirituale a elitei postdecembriste. Să considerâm că nu sunt decât nişte derapaje (pe banii mei şi-ai tăi), fascinante pentru cooli, nepudibonzi, deci openmainzi, hipsteri, pasionaţi de forme fără fond, care, cu cât sunt mai şocante, cu atât trezesc mai mult scandal comercial şi nu întrebări, pentru care cultura română trebuie trivializată sistematic pentru a se asorta cu traiul boem al creatorilor de ocazie, pentru care orice reflexie mizeră a propriului eu sau a viziunii despre viaţă este de fapt, o abordare non-conformistă a realităţii. Să zicem că fondurile imense cheltuite pentru promovarea artiştilor şi scriitorilor din noile generaţii îşi vor arăta roadele, milioanele de occidentali care au dat năvală să le vadă şi să le citească operele fiind acum convinşi că românii pot mai mult decât să stea cu mâna întinsă pe străzile Romei, Parisului, Madridului, Londrei sau Dublinului. Nu ştiu de ce nu se folosesc banii aceia pentru ridicarea cu un milimetru a nivelului cultural al românilor, la ei în ţară, dar asta e o altă poveste, în care ICR-ul nu are treabă.

Deci, Institutul Cultural Român e trecut în subordinea Senatului, ceea ce, în minţile unora, echivalează cu instituirea unui control politic. Spre deosebire de situaţia de acum, când era la discreţia unui singur om, cunoscut, de altfel, pentru modul în care nu a folosit fiecare pârghie avută la îndemână pentru a-şi atinge scopurile personale. Aşadar, tutela unui organism legitim, reprezentativ pentru românii care şi-au mişcat fundurile ca să voteze este mai nocivă decât dependenţa de umorile celui care împarte sinecurile după bunul plac.

ICR-ul nu de desfiinţează, ci doar se desparte, probabil, de cei din fruntea sa. Lăsăm la o parte fidelitatea acestora pentru cel care i-a numit acolo şi toate ocaziile în care au vrut să-i răsplătească generozitatea, implicându-se public în dispute politice (vezi articolele lui Mihăieş dar, mai ales, ieşirea lui Patapievici legată de presupusa casetă deocheată cu Mircea Geoană). Cei doi n-au fost nici mai mult, nici mai puţin slugarnici ca alţi „intelectuali”, ai lui Băsescu sau ai altor potentaţi conjuncturali ai istoriei noastre milenare (sic!).

Dar nu pot să las la o parte aceste convingeri: „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” Sau “Un popor cu substanţă tîrîtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” Sau “In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut […] Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau”. „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” Şi, desigur, „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…”. Aparţin lui Patapievici.

Nu e primul care îşi vede astfel poporul în mijlocul căruia, cu mărinimie, s-a născut. Şi eu cred că o bună parte a acestuia chiar seamănă cu cei descrişi mai sus. Dar nu înţeleg, nici în ruptul capului, ce cultură pot produce patibularii cu substanţă târâtă, care valorează cât o turmă şi a căror limbă e bună doar de înjurături? Cu alte cuvinte, pentru promovarea a ce s-a lăsat plătit domnul sus-pomenit atâţia ani?