a doua mare dezamăgire la CNA

Acum 16 ani am avut un diferend de ordin estetic si de gustibus cu, pe atunci, directorul general al Antenei 1. Eu aveam pe masa de la Printre rânduri (talk-show-ul care i-a găzduit pe unii dintre cei mai interesanți și respectabili oameni de cultură, de afaceri sau politici din România acelor ani) un… ceva de decor, un fel de model al atomului care se învârtea. Despre care Sorin Oancea spunea că nu e suficient de elegant pentru imaginea postului. Nici eu, nici el și nici patronul postului, cred, nu ne imaginam că, în 2015, într-un studio al aceleiași televiziuni, invitații își vor expune nestingheriți (ba chiar încurajați) promiscuitatea, își vor pune poalele-n cap seară de seară, se vor bălăcări ca la ușa cortului și unul dintre ei își va lua la păruit amanta de-a treia, însărcinată, care s-a culcat cu fiul vitreg al gagicii secunde. Sau ceva de genul ăsta. Și că toată această scenă elegantă va ajunge în atenția publicațiilor din multe colțuri ale lumii, gonflând și așa destul de exageratul respect pe care mapamondul îl poartă nivelului mioritic de civilizație.

Ei bine, nici legiuitorul care a gândit actul normativ al audiovizualului în 2002 n-a avut atâta imaginație. Astfel încât azi m-am trezit în situația absurdă și extrem de frustrantă de a da neputincios din umeri în fața circului imund care umplea monitoarele din sala de ședințe a Consiliului. Las la o parte faptul că mintea mea nu poate asimila ideea că există oameni, și nu puțini, care se uită de bunăvoie la așa ceva.  Evit să discut și despre veridicitatea spontaneității virulente din platou. Trec și peste ideea avocatului postului de a asemăna ceea ce se-ntâmplă la emisiunea respectivă cu un fel de ”spiritualitate a eroticului” pe care o regăsim și în vechiul testament, sfânta scriptură, în biblie, orișicum, undeva pe acolo. Și mă blochez în fața unei legislații nepregătite să facă față provocărilor din unele programe tv și așteptărilor unei bune părți a telespectatorilor. Care cere imperativ CNA-ului să facă ”curățenie”, fără să știe că acesta nu are, cel puțin pentru ce se-ntâmplă pe ecran după ora 23, aproape nicio ”mătură”. Da, stimați cetățeni indignați. Potrivit legii, aproape nimic nu e amendabil dacă se petrece după ora 23, când, teoretic, minorii sunt la nani, iar restul națiunii, mature prin definiție, educație și IQ, poate decide singură cărui tip de radiații i se expune. Și audiențele cam arată care-i sunt preferințele.

Mă îngrozește ideea că cineva consideră astfel de emisiuni potrivite pentru adolescenții care au depășit chiar și cu o zi cei 15 ani permiși de marcajul de pe ecran! Sigur, putem discuta despre educația primită până la acea vârstă care să-i facă să respingă sau să privească astfel de programe. Dar aici ar fi vorba de cei 7 ani de-acasă și de sistemul de învățământ, asupra cărora CNA-ul nu are jurisdicție. Știu că o să mă întrebați de ce mai există instituția. Răspunsul e simplu. Fără ea, ceea ce se-ntâmplă acum în miez de noapte ar migra, încet, încet, spre toate segmentele orare ale programelor unor televiziuni. Și încă mai sper că nu sunt mulți care-și doresc asta!

PS: Sigur, până la urmă, postul a fost amendat pentru limbaj injurios. Pentru că, dacă nu știați, oricât de amuzant sau de trist ar suna, după ora 23, îți e permis să-l bați pe cel de lângă tine, într-un studio de televiziune, dar nu ai voie să-l jignești!

PPS. Aici găsiți și prima mea dezamăgire în CNA.

Categorii: anacronic, CNA
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Pentru persoanele “indignate” vezi raspunsul lui Madalin Ionescu ref. rolul educativ al televiziunii si documentarul Stupidity (2003) ref. nevoia oamenilor cu viata simpla si monotona de a trai din experientele altora. Fiecare are dreptul sa-si aleaga ce vrea sa vizioneze conf. educatiei personale. EU nu am cablu CATV, dar vizionez canale germane transmise pe Astra. Die Gedanken sind frei.