unificarea dreptei prin fărâmiţare

“Să ne unim! Să ne unim!” strigară ei în cor! “Să coagulăm adevărata dreaptă românească!” lansară ei îndemnul către mase! “Unde-s doi, trei, patru etc, puterea creşte şi comuniştii nu răzbeşte!” se îmbărbătară ei astă vară, când, măturaţi brusc din birourile puterii, s-au grăbit să pună de-o mică alianţă. Care şi aia s-a dovedit prea mare pentru câţi mai rămăseseră.

Se ştie că prima grijă a românilor, când încearcă să facă ceva împreună, e… “cine e şeful?” Adicătelea cine dă ordinele, cine împarte favorurile, cine mânuieşte cuţitul, în timp ce muşcă din pită, fără teama de-a fi luat la rost? Cine are onoarea de a greşi, în timp ce toţi ceilalţi suportă consecinţele? El, liderul! Cârmaciul! Ce te faci când el există deja, dar, plictisit, nu prea mai intervine în joaca ăstora mici, care se agită ca furnicile pe buza unui pahar cu apă? Şi au senzaţia că pot stabili singuri cine să-i succeadă la comandă? Eu, eu, eu, eu…! ţopăie toţi cu mîinile ridicate.

Aţi recunoscut gaşca de strânsură de la picioarele preşedintelui, decimată de alegerile generale şi intrată în Parlament pe uşa de serviciu? Cu cât au mai puţină forţă electorală, cu atât vor mai mulţi s-o conducă. Pe undeva are şi sens. Cu cât e mai mic caşcavalul, cu atât sunt mai mulţi cei care vor să decidă cum se-mparte.

S-a visat fostul Delfin şef de partid? A închiriat unul şi s-a înscăunat preşedinte. S-a vrut Pavelescu urmaş al lui Maniu? A rupt o bucată din comatosul PNŢCD şi s-a proclamat ţărănistul numărul unu al ţării! Şi purtătorul de usturoi al lui Macovei s-a imaginat un fel de Codreanu mai mititel, aşa că a inventat un gen de ong care n-a reuşit să devină legal partid. Iar Blaga, după ce-a înghiţit atâţia ani toate mizeriile stăpânului suprem, a profitat că pupilul acestuia a eşuat lamentabil la guvern şi a preluat PDL-ul aflat în degringoladă. Acum îşi păzeşte spatele de Macovei şi Udrea mai ceva ca un câine osul.

Toţi vor să fie cel puţin liderul dreptei, dacă nu cumva şi prezidenţiabilul ei. Toţi vorbesc despre necesitatea unirii forţelor democratice şi fidele statului de drept. Până atunci, însă, anunţă fiecare că va avea candidat propriu în colegiul rămas vacant după demisia lui Dan Voiculescu. Au stat ei aşa, cu minţile lor luminate, şi s-au gândit: cum putem mări şansele ca reprezentantul USL să piardă alegerile parţiale din sectorul controlat de Piedone? Cum, cum? Păi să candidăm mai mulţi că, după cum se ştie, unde-s mulţi…

După ce l-a băgat în Camera Deputaţilor pe oierul-patron-de-echipă-de-fotbal-latifundiar-liberal-desigur, eu cred că USL-ul ar face bine să propună drept înlocuitor al senatorului DV, un pisic! E mic, n-o să vrea cameră la hotel de 5 stele şi nici limuzină la scară, se mai face loc în Legislativul ăsta supraaglomerat şi, după cum se ştie, toată lumea iubeşte mâţele, aşa că are şanse să schimbe niţel imaginea Parlamentului în ochii românilor. A, da… şi va câştiga fără probleme în faţa armatei dreptei!

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.