dar un acord să nu mai fure nimeni nu semnați?

E bine, e foarte bine că politicienii se strâng la chemarea președintelui și încheie entuziasmați acorduri. Primul a fost pentru securitatea națională. Mă rog, pentru cheltuieli de apărare, ceea ce s-ar putea dovedi a nu fi chiar același lucru. Am scris despre el aici, nu mai reiau. Pe principiul ”bate fierul cât e cald”, premierul aruncă deja pe piață ideea unei alte înțelegeri transpartinice, pentru autostrăzi. Și ar putea urma alte și alte inițiative, cu scopul declarat de a face din România o țară mai predictibilă, în care fiecare nouă putere să fie obligată la oarecare coerență în aplicarea strategiilor naționale demarate de guvernele precedente, chiar dacă are altă culoare politică.

Ceea ce, în teorie, e foarte bine! Deși, dacă privim numai la ultimii 25 de ani, vedem că înțelegeri s-au tot făcut și semnături s-au tot pus pe hârtii oficiale, strălucind în lumina blițurilor. Pe vremea lui Iliescu, acestea erau circumscrise pomposului deziderat al ”consensului”. Băsescu făcea pacte. Pentru educație, pentru sănătate, pentru coabitare. De toate se alegea praful în secunda următoare închiderii camerelor de filmat. Pentru că, spunea cineva, dacă o strângere de mână nu e suficientă, o semnătură nu folosește la nimic! S-a dat mereu vina pe disensiunile politice, pe fragilitatea alianțelor, pe superficialitatea raportării la interesul național, pe incompetență..

Cred, însă, că mai lipsește ceva. Toate manifestările acestea publice de bune intenții, toate aceste expresii vizibile ale preocupării politicienilor pentru binele poporului, toate aceste demonstrații de societate-aproape-normală, care discută și cade de acord asupra chestiunilor vitale, nu vor valora niciodată doi bani, dacă nu vor fi dublate de o altă convenție. Care poate fi tacită, nu e musai să o vânture nimeni la televizor. Nu trebuie să se laude nimeni că a avut inițiativa ei și nici nu trebuie neapărat folosită în campanii de imagine. Nici măcar nu-i nevoie să se strângă toți semnatarii la un loc. Ci fiecare o poate încheia la el în cap, cu propria conștiință, fără breaking-news-uri pe canalele de știri. Toți, de la opincă până la vlădică, de la muncitor necalificat la buticar, de la doctor la profesor, de la corporatist la manager de multinațională, de la consilier local la premier, de la femeia de serviciu din Palatul Cotroceni până la locatarul ales al acestuia.

Ei, ce ziceți, nu semnați un acord să nu mai fure nimeni? Măcar vreo 10 ani?