Fiecare sesiune de bac se lasă cu tânguieli şi scuze. Că subiectele, că poezia, că şcoala, că profesorii, că politicienii, că universul… Că orice, numai că elevul a fost indolent sau prost, nu. Sunt câţiva care arată că se poate să promovezi cu notă foarte mare, deşi au o situaţie specială. N-au stat în ultimii 4 ani pe banii lu’ mămica şi tăticu’, cu singura responsabilitate de a merge la şcoală şi de a învăţa. Responsabilitate de care pe mulţi, aşa cum vedem în fiecare an, îi doare fix în… cot. Nu e cazul Mihaelei Emiliana Alexandru. La 35 de ani a dat examenul de maturitate şi l-a luat cu a doua medie din judeţul Galaţi, 9,96!
În alte părţi, povestea ei ar deveni subiectul unui film de televiziune şi i-ar inspira pe mulţi. La noi… va fi doar o ştire interesantă, mestecată de media câteva ore, din care nimeni nu va învăţa nimic. Pentru că, din păcate, avem noi, românii, un talent de a nu învăţa absolut nimic din lucrurile care ni se-ntâmplă. Cu atât mai puţin din cele care au marcat vieţile altor oameni.
Ei bine, Mihaela a început liceul acum 20 de ani, ca orice adolescent normal de 15 ani. Mai avea două luni până la absolvirea Liceului Teoretic “Spiru Haret” din Tecuci, când a fost nevoită să abandoneze. Tatăl tocmai murise, iar mama rămăsese să crească singură 6 copii! S-a angajat vânzătoare. Şi, aşa cum se-ntâmplă, timpul a prins-o în tăvălugul lui. A devenit la rândul ei mamă. Şi a realizat, la un moment dat, că lipsa studiilor liceale poate atârna greu în economia vieţii. Aşa că s-a-ntors la şcoală. S-a-nscris la seral, la Grupul Şcolar Tehnologic „Ovid Caledoniu”.
Şi a reuşit, învăţând, muncind şi crescându-şi fata, ajunsă şi aceasta în clasa a 10-a, să fie mai bună decât 99% din cei aflaţi la vârsta la care nu au alte griji în afară de a fi atenţi la ore şi de a deschide o carte din când în când. Ar vrea să meargă şi la facultate, dar ştie că nu şi-ar permite să urmeze cursurile la zi. Sunt sigur, însă, că va găsi o soluţie. Pentru că face parte din cei puţini care, mai devreme sau mai târziu, îşi doresc şi reuşesc să obţină mai mult de la ei!
Pentru toate acestea, Mihaela Emiliana Alexandru, mă ridic în picioare în faţa ta!
PS. Aici găsiţi o altă poveste despre bac şi oameni deosebiţi!
PPS. Click pe poză (© Adevărul), pentru a o vedea mare.
Bravo Mihaela ! Esti o luptatoare si vei reusi mereu in viata.Greutatile adesea ii calesc pe oameni,ii fac mai puternici,responsabili pentru viata lor si a celor din jur.Mult succes in continuare!
Bravo Mihaela!La fel ca si Mihaela sunt mii de tineri si de tinere in Romania (la 35 de ani,vorba unei doamne prietena a mamei mele,doamna care acuma are 80 de ani,Mihaela este inca “revoltator de tanara”:).Si cred ca acesti tineri constituie majoritatea,majoritate care nu poate “scoate capul” in societate datorita unei minoritati zgomotoase,dornice de publicitate gratuita in tabloide indoielnice,minoritate care se “inchina” unor false valori (valori materiale).Cred ca la 35 de ani Mihaela mai poate urma o facultate,cred ca mai are puterea.O sfatuiesc sa incerce sa urmeze psiho-pedagogia (nu ca ar fi o facultate mai usoara,fiecare facultate este grea in felul ei),putand apoi “impartasi” din puterea exemplului ei si celor tineri,elevilor.Vad ca locuieste in Tecuci,aproape de Galati.Stiu ca la Galati,la Universitatea din orasul de pe malul Dunarii exista un colectiv de dascali adevarati.Poate aude cineva din conducerea Universitatii,si o sa incerce sa o ajute cu o bursa,sa urmeze o facultate la cursurile cu frecvente redusa.
Felicitari Mihaelei. Acum voi face o generalizare, si anume ca natia romaneasca are o conceptie denaturata despre studiu, seriozitate si munca. La noi “merge si asa” si se face rabat de la calitate in foarte multe domenii si de aceea cand spare cineva care da dovada de seriozitate este perceput ca “de pe alta lume”. Am predatat la liceu o perioada si putinii seralisti care lucrau bateau din picior ca sa ii trec pt ca “avem servici si nu avem timp sa venim la scoala”… Trist ca si profesorii impartaseau atitudinea si faceau presiuni…
Tot respectul! ar fi bine daca ar invata cineva ceva din asta. Din pacate, cei care ar trebui sa invete, nu au de ce. Au banii parintilor. Sau, cum spune o “patroneasa”, “au noroc”. Macar sa inteleaga cei fara noroc, ca niciodata nu e prea tarziu. Am citit si despre un domn, mult mai in varsta, cu 6 copii daca nu ma insel, care a facut acelasi lucru. E bine ca se poate.
Iar eu ma aplec cu mare respect in fata ei !