tineri despre care nu vorbeşte (aproape) nimeni

S-a vorbit atât de mult de liceeni în ultima vreme, că ai putea avea senzaţia că societatea chiar e interesată de ei. Sigur, a fost în contextul şpăgilor de la bac sau al perlelor înşirate în lucrările de examen. Pentru o secundă ne-am bucurat că procentul de promovaţi a fost mai mare decât anul trecut, până ne-a spus cineva că mulţi nici nu s-au mai deranjat să se înscrie la bacalaureat. Am pasat iar responsabilitatea de la unii la alţii, până i s-a pierdut urma. Şi gata. Adolescenţii vor mai apărea la televizor fie într-un serial stupiduţ, fie dacă se îmbată şi distrug ceva în drumul lor spre ratare… vreo maşină, faţa vreunui competitor la mâna prinţesei, sau chiar pe prinţesă, dacă-i supără prea tare.

Sunt câţiva tineri care ar merita, însă, pomeniţi, chiar dacă nu sunt reprezentativi pentru generaţia lor. Şi nici pentru sistemul catastrofal de învăţământ ce se va grăbi acum să-şi aroge meritele pentru reuşitele lor. Vorbesc, desigur, despre mâna de elevi olimpici internaţionali. Ei nu vor îngălbeni ecranele televizoarelor cu sosirea lor în ţară, decât dacă au norocul ca, din acelaşi avion cu ei, să coboare fosta tanti Columbeanu, actuală semi-Pink. Ei, atunci, da, ar fi aeroportul  plin de “jurnalişti”, disperaţi să filmeze urma piciorului “divei” pe marmura de pe culoare. Şi, poate, în vreun colţ al ecranului ar apărea şi cei despre care vă vorbesc. Dar aşa, singuri, singurei, sunt întâmpinaţi de părinţi şi prieteni.

Nu-i căutaţi pe la talk-show-ri. Ei nu pot vorbi despre Băsescu, Elodia, Becali, n-au poveşti inspiraţionale despre cum îşi operează nasul în Turcia, precum Tonciu, sau ce ţoale vor purta la nunţi, precum dansatoarea de pe masa cârcotaşilor, nu au noutăţi de breaking news, precum un nou amant fotbalist sau o nouă iubită gonflabilă… În sfârşit, nu sunt material de ştiri, că nu s-ar uita nimeni. Pe cine în România interesează subiecte precum învăţat, muncă, talent? Dacă nu e vorba despre bani, impostură, sex, nu pupă nici prima pagină, nici vreun reportaj în vreun jurnal. Să fie mulţumiţi că sunt lăsaţi să-şi vadă de învăţatul lor şi nu sunt aruncaţi prin puşcării pentru că strică feng-shui-ul majorităţii!

Adevărul e că o mână de medalii nu pot contrabalansa zecile de mii de eşecuri la bacalaureat! Primele sunt rezultatul unei combinaţii fericite între inteligenţa adolescentului, interesul părinţilor şi pasiunea profesorilor îndrumători. În al doilea caz e vorba despre complicitatea criminală a celor care, de zeci de ani, au transformat învăţământul într-o formă fără fond, în care regulile sunt făcute de indolenţă şi blazare, dezinteres sau, dimpotrivă, interese materiale şi politice, lipsa de disciplină şi coerenţă a tuturor celor implicaţi, părinţi, dascăli şi elevi. Şi pe care n-o să le clintească niciun pic cele câteva floricele  pe care o să şi le pună în piept unii directori de liceu, primari şi inspectori şcolari, ca să dea bine în poză.

Aşadar, am ieşit pe primul loc la Olimpiada de fizică din Danemarca. Două medalii de eur şi trei de argint. Şi la Informatică, la Brisbane, am obţinut două de aur, una de argint şi una de bronz. O medalie de argint la Mediu şi Biologie. Şi la chimie am fost buni: 3 medalii de argint şi una de bronz, obţinute la Moscova. Trei de aur şi una de argint la geografie. Şi încă două de aur, două de argint şi una de bronz la astronomie. Aşa, şi? Tinerii aceştia vor pleca din ţară cu prima ocazie şi, în pofida intenţiilor de acum, nu vor reveni. Şi cine i-ar putea condamna? Mai grav e că, holbând ochii la ecranul televizorului, sorbind cu nesaţ imbecilităţile lui becali sau salivând la chiloţii drăguşencei, cei mai mulţi români nici nu le vor simţi lipsa!

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. In clasa a IX a am avut ocazia sa particip la Olimpiada de fizica din 1979, faza pe tara. Eu unul am incercat sa fiu cat mai bun, respectand programa de invatamant si nu invatand in avans. Din pacate regulile au fost altele. Olimpicii de succes parcurgeau materia de studiu, cu chiar 1-2 ani in avans, astfel ca cei care ajungeau la Olimpiada internationala, studiau materia pana la nivelul clasei a XII a, chiar daca ei erau doar in clasa a IX a. Acest studiu anticipat creea un avantaj acestor elevi, atat pe plan intern si probabil si extern. Nu vreau sa minimizez meritele olimpicilor nostrii, dar cred ca aceste practici ale unor dascali, apropiati ai conducerilor MI din vremea respectiva si favorizati de acestea, nu sunt benefice pentru calitatea invatamantului nostru. Personal cred ca putem avea rezultate si mai bune, daca vor exista programe de pregatire speciale, aplicat elevilor cu rezultate deosebite, in toate (majoritatea) scolilor noastre. Aceste programe ar putea fi elaborate si cu contributia Academiei Romane. Atunci baza de selectie ar fi mult mai larga, iar varfuri, probabil mult mai multe. Atunci, olimpicii internationali erau, de regula de la 1-2 licee bucurestene (mereu aceleasi) si foarte rar 1-2 din tara, indiferent de disciplina. Cred ca am putea evita aceste succese conjuncturale.

    2. Sunt parinte de adolescenta si consider ca este de datoria mea si a tatalui ei, nu a televiziunilor, nici a presei si nici a societatii in general sa-mi educe copilul. Copilul meu nu a avut niciodata televizor in camera, nu a primit telefon, computer sau alte gadgeturi pana la o anumita varsta, cand noi, parintii, am considerat ca le poate utiliza cu intelepciune. I-am impovarat biblioteca cu carti, am purtat-o prin tari straine si prin Romania, deschizandu-i apetitul pentru a intra in contact cu cultura si civilizatia autohtona si straina, pentru interactiunea cu alti oameni, evitand s-o ancoram in realitatile triviale romanesti. Habar nu are cine sunt personajele care apar prin talk show-uri, nu din cauza ca nu urmareste emisiunile, ci datorita faptului ca nu ne aude nici pe noi discutand in casa despre ele. Nu-si face temele copiind de pe google sau wikipedia, nu se enerveaza ca n-o lasam la chefuri de noapte, citeste carti care “miros frumos, mami” si retine multe informatii din cartile citite. De ce? Pentru ca are minte si sufletul linistite, pentru ca ne vede pe noi citind carti, pentru ca atunci cand vrea sa discute cu noi, ne gasim resursele de timp si de rabdare, pentru ca nu ne vede pierzandu-ne noptile la chefuri prin baruri, pentru ca stie ca nu e o tragedie daca e “altfel” decat covarstnicii ei in anumite privinte. Ca sa n-o lungesc: exista multi copii si tineri extraordinari in tara noastra si ei nu au nevoie de mediatizare, pentru ca sunt prea modesti. Ei au nevoie de sustinerea noastra, au nevoie de adulti care sa priceapa odata pentru totdeauna ca ceea ce se difuzeaza la televizor reprezinta o realitate paralela la cea traita de noi, CEILALTI. Parintii care fac greseli in educatia copiilor lor le fac nu din cauza ca sunt parinti rai, ci din cauza ca sunt parinti comozi, care-si cedeaza locul in viata copiilor televizorului. Parerea mea.