țara nu poate fi condusă fără „volan multifuncțional îmbrăcat în piele cu inserție de lemn fin”

După cum mă știți, deși mă consider un om de stânga, nu sunt un populist. Ba chiar dimpotrivă. Nu cred că politicienii ar trebui să se dea peste cap pentru a plăcea „plebei” și nici să se gândească toată ziua la cum să intre în grațiile electoratului, să-i cânte în strună în orice situație, să-i spună doar ce vrea să audă și să-l mângâie pe creștet de fiecare dată când acesta are crize existențiale declașate de supraexpunerea la televizor sau de conflictele dintre mentalitățile strămoșești și secolul 21.

De aceea nici nu cred că un demnitar trebuie să umble în trening sau să călătorească într-o Dacie de prin anii ’70, fără aer condiționat, să doarmă într-o garsonieră confort 2 sau să-și cumpere mâncare doar când sunt promoții la supermaketuri. Doar pentru a da senzația „omului obișnuit” (orice ar însemna această sintagmă stupidă) că-i împărtășește nevoile și-i cunoaște necazurile.

Dar asta nu mă oprește să privesc circumspect una dintre preocupările președintelui Iohannis, la nici 3 luni de la instalarea în funcție. Primele semnale au venit de la purtătoarea sa de cuvânt care, abia intrată în Palatul Cotroceni, s-a declarat ultragiată de calitatea mobilelor. A urmat soția care nu s-a mai mutat în capitală pentru că nu are unde să stea. Iar acum aflăm că, între două interviuri în care repetă că vrea alt guvern, șeful statului a avut suficient timp să fie nemulțumit (și) de mașina oficială.

Așa că, în plin circ național declanșat de jaful grotesc instrumentat de demnitarii regimului ultimilor 10 ani, SPP-ul a decis că cea mai bună utilizare a sumei de 80.000 de euro din bani publici este achiziționarea unei noi limuzine! Așa urgență era? Adică președintele chiar nu poate merge la diferitele dări de seamă ale instituțiilor și la aeroport decât într-un merțan nou-nouț? Nu știu, oare nu mai putea aștepta câteva luni în care să și facă ceva concret pentru țară, înainte de a-i cere acesteia să-i cumpere o nouă mașină, cu „scaune spate încălzite, ventilate cu funcţie masaj” și „volan multifuncțional îmbrăcat în piele cu inserție de lemn fin”?

Da, știu, nouă, românilor, nu ne plac comparațiile decât dacă ieșim bine din ele. Așa că o să strâmbați din nas dacă vă pomenesc de Uruguay, o țară în care produsul intern pe cap de locuitor e cam dublu față de România. Și al cărei fost președinte, Jose Mujica, a circulat în timpul mandatului (încheiat anul trecut) cu un VW broscuță din 1987, donându-și 90% din salariul lunar de 10.000 de euro pentru acțiuni caritabile. A refuzat reședința oficială și a locuit alături de soția sa la o fermă modestă unde, când avea timp, dădea o mână de ajutor pentru cultivarea florilor din vânzarea cărora familia sa își obține veniturile.

Eu, sincer, nu știu dacă asta îl face mai bun, în sensul de competent, conducător de țară și oameni. Dar măcar poți fi sigur că nu și-a dorit funcția pentru beneficii personale și că avantajele care decurg din îndeplinirea ei sunt mult mai puțin importante pentru el decât posibilitățile pe care i le oferă de a face bine celorlalți. Ceea ce mi-aș dori să cred și despre (prea) mulți dintre politicienii români.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Aida Cancel reply


    1. De la inceput am fost sceptic vis-a-vis de Johannis. Nu vreau sa afirm ca “prostu’ nu e prost destul, daca nu e si fudul !”, dar nici nu-mi scot asta din cap. E un proverb prea romanesc ca sa nu fie aplicat la multi. Sa nu o mai ocolim, parer ea mea este ca nu are stafe de presedinte, va fi o marioneta in mainile unora de aici si de afara, mai ales de afara. Timpul imi va da dreptate, sa vedeti.

    2. Pentru a nu fi acuzat de partinitate, publicați pentru toți demnitarii aceste cereri.
      Domnul Ponta are Matiz?
      Nu sunt tendențioasă dar consider ca putem mai mult decât sa dam cu piatra considerând ca meritam sa dam cu piatra.
      Opriți-va si faceți ceva constructiv…

      1. Sincer sa fiu, ma intereseaza putin spre deloc de ce m-ar putea acuza cineva. Mai ales cinava care nu pricepe ce scriu. N-am spus nicaieri ca presedintele ar trebui sa mearga intr-un matiz. Dar, desigur, e nevoie de putin mai putina “malitiozitate” politica pentru a citi corect un text.
        Cat despre meritat… eu zic sa nu intram in comparatii despre ce-am facut fiecare concret pentru societatea in care traim.

      2. pentru corecta informare a cetatenilor, Ponta merge cu Dacia Duster iar dl. Johannis cu un Mercedes S Klasse, probabil S500, de aici incolo orice comentariu e istorie……