şi-a fost şi premiera piesei “Autorul” – partea 1 – drumul

Şi-am plecat spre Reşiţa. Nu înainte însă de a primi zeci de avertizări de cod galben, portocaliu, verde cu picăţele. Televizorul, netul şi mama au avut grijă să tragă semnale panicate de alarmă, de începusem şi eu să am dubii legate de înţelepciunea de a porni la drum în asemenea condiţii vitrege! Ninsori şi viscol, taman în judeţul în care trebuia să ajung, Caraş-Severin. Mai mult, chiar înainte de a ieşi pe uşă, m-a sunat directorul teatrului, domnul Vlădulescu, să mă anunţe, îngrijorat, că a aflat că ninge tare de la Drobeta încolo. Văleu, zic, ce naiba fac dacă rămânem înzăpeziţi pe coclauri?

Sigur, am luat lopeţi şi pături în maşină, trusa cu scule, făcusem plinul şi cu benzină şi cu haine groase, mănuşi, căciuli etc. Pregătiţi de înnoptat în mijlocul câmpului, în aşteptarea pompierilor salvatori. Sau a sătenilor din apropiere, veniţi cu ceai cald, pe care eu nu l-aş fi putut bea :)

Mă întreabă directorul dacă nu ar fi mai bine să venim cu trenul! Nu!!! Care tren? Ăla care face 12 ore de la Bucureşti la Reşiţa, cu stat în Timişoara vreo două ore? Sau cel care face mai bine de 10 ore, pentru că schimbatul în Caransebeş durează doar o oră şi un pic? În anul 2013, în România, 500 de kilometri sunt parcurşi cu trenul în juma’ de zi! Ca să nu mai spun că m-ar fi costat, la clasa a doua, mai mult decât biletul de avion până la Napoli, unde am ajuns în două ore!

Nu, fie ce-o fi, la drum cu curaj! Am mers întins până la Drobeta, cu gândul să profit de porţiunea neafectată de intemperii, pentru ca, dacă traficul va deveni greoi, să nu ne prindă chiar noaptea.

Şi-au fost aşa: autostrada, vai de capul ei, peticită şi cu zone de oprire din an în paşte. Din fericire, fiind sâmbătă, a fost destul de pustie. “Centura” Craiovei, cu o mulţime de sensuri giratorii. Strehaia, plină de conlocuitori care aşteptau în mijlocul străzii spectacolul înmormântării tatălui lui Leo! Toate localităţile au limită de viteză de 50 km/oră, mult mai puţin ca pe DN1, n-am prea înţeles de ce. Aspectul general al zonelor traversate: dezolant! Parcă e o ţară lăsată în paragină, părăsită de gospodari, ocupaţi cu incinerarea lui Nicolaescu şi divorţul lui Bănică. Satele şi orăşelele arată ca după un război lung şi istovitor. Oamenii sunt gri (cu excepţia celor din Strehaia), clădirile sunt gri, străzile sunt gri. Totul pare lăsat de izbelişte, în aşteptarea unui miracol care să schimbe totul. Nici natura nu ajută prea mult. Lăsând la o parte vremea închisă, cei câţiva copaci răzleţi, miriştile nelucrate, dealurile golaşe… dau aşa un aer postapocaliptic.

Din fericire, decorul se schimbă raidcal odată ajunşi pe malul Dunării, lângă Drobeta. Drumul care curge cocoţat deasupra fluviului, munţii în dreapta şi în stânga, pe malul sârbesc. Păduri pudrate cu alb şi apa cu reflexe metalice. Iată o zonă care merita exploatată turistic mult mai mult. Iar Orşova ar fi trebuit să arate ca Nisa.

Ciudat, Vodafonul sârbesc preia controlul telefoanelor noastre, fără avertizare! Şi primim şi sms de la ministerul nostru de externe care ne învaţă ce să facem în ţara în care am ajuns, dar nu suntem. Ba aflăm şi care este tariful convorbirilor, dacă mi-ar trece prin cap să-mi sun prietenii din maşină :)

Ne continuăm drumul spre Caransebeş, prin defileu. Şi atenţia creşte exponenţial, stau cu mâinile încordate pe volan, aşteptând să dăm brusc peste vreun cod! Kilometri trec, şoseaua uscată, puţină zăpadă pe marginea drumului. În rest nimic. Nici măcar un firicel de vânt din viscolul promis! Localităţile încep să arate altfel. Multe case au zidurile acoperite cu plăcuţe colorate de ceramică. Traversăm Caransebeşul, economisind mai bine de 7 kilometri pe care i-am fi făcut în plus pe şoseaua de centură. Ultima porţiune, până la Reşiţa, e plină de serpentine. Noroc că nu sunt nici maşini, nici troiene. Aşa că ajungem repede şi încă pe lumină în oraş. Chiar la intrare, pe stânga, două benzinării Petrom, la distanţă de 500 de metri!

Pentru cei care ar putea fi interesaţi de detalii tehnice: am făcut 502 kilometri, în 7 ore, cu tot cu opriri (cam jumătate de oră). Am consumat fix 7 litri de benzină la suta de kilometri, la o viteză medie de aproximativ 70 de km/oră.

va urma

PS. Click pe poze pentru a le vedea mai mari.

***

Dacă vrei, poţi primi direct prin mail informaţii despre orice postare nouă de pe blog. Nu trebuie decât să te abonezi la newsletter (în meniul din dreapta).