şi-a fost (din nou) premiera piesei mele “Autorul” – partea a 4-a – spectacolul

Sâmbătă, 2 noiembrie 2013! Teatrul Dramatic “I. D. Sîrbu” din Petroşani. A doua premieră a piesei mele, Autorul, de această dată, cu numele ei original. Emoţii… aşa-şi-aşa :) Bucurie, în schimb, mare. Adevărul e că nu mă aşteptam să-mi văd textul pus din nou în scenă, la nici un an de la momentul Reşiţa. Când am primit telefonul regizorului, Boris Melinti (căruia-i mulţumesc nu doar pentru că i-a plăcut piesa mea, ci şi pentru că e un om deosebit), am avut aşa, o senzaţie de deja-vu. “Radu, ştii, sâmbătă ai premiera, vii?” Abia după ce m-am dezmeticit, am realizat că gândurile mele, transpuse în dialoguri imaginare, vor ajunge la alţi oameni, dintr-un alt colţ al ţării. Dacă n-o să le placă?

Nicoleta şi Boris

Abia am aşteptat s-o cunosc pe cea care a avut încredere că textul meu va aduce oamenii la spectacol şi-i va face să nu plece dezamăgiţi: directoarea sălaşului cultural din inima Văii Jiului, actriţa Nicoleta Bolcă. O femeie distinsă, pasională, luptătoare tenace, sensibilă şi deschisă. Ne-am plăcut din prima (cel puţin eu pe ea :) ) Şi, timp de două zile, ne-a fost o gazdă excelentă. Îi voi rămâne mereu recunoscător pentru c-a avut o mare contribuţie la naşterea unei legături sufleteşti  între mine şi Petroşani, neaşteptată dar, acum, imposibil de desfăcut.

Aşadar, a sosit şi seara cea mare. Am o senzaţie uşoară de ireal. Nu cred că m-am aşteptat vreodată să fiu luat în serios ca dramaturg. N-aş spune că-mi displac privirile uşor curioase ale oamenilor din foaier. Elegant îmbrăcaţi, aşteaptă să vadă ce a putut scrie omul acela pe care ei l-au văzut, poate, la televizor, cu două zile înainte, dând ştiri despre… mă rog, ştiţi voi :) Merg la actori, să le mulţumesc anticipat pentru ce vor face pe scenă. Între ei, doi debutanţi, care au partituri grele. Le spun că am încredere că va ieşi foarte bine. Nu-mi dau seama dacă au emoţii mari. Sala se umple încet-încet. Spectacolul începe. Se râde mult, semn că mi-a ieşit dimensiunea comică a unor părţi. M-a bucurat să observ reacţii similare la spectatorii tineri şi la cei mai trecuţi prin viaţă. Şi, cineva din spatele meu, a făcut o remarcă laudativă la adresa profunzimii unor cuvinte abia rostite pe scenă. Timpul trece foarte repede. Mă trezesc râzând la unele replici. Ce înseamnă să ai memoria proastă şi să nu ţii minte nici măcar ce ai scri tu însuţi :)) S-a-ncheiat. Actorii vin la rampă. Mă cheamă pe scenă. Acum cred că am emoţii. Urcă şi Boris. Eu o iau pe Nicoleta din culise. Ne îmbrăţişăm. Sala aplaudă în picioare. Mi se cere un speech! Ups! Deşi mă aşteptam, nu-mi pregătisem nimic. Am acest prost obicei :) Le-am spus ce gândesc. Că nu mă aşteptam să fie aşa frumos la Petroşani şi că totul a fost o surpriză plăcută! Că e păcat că se ştiu atât de puţine despre Valea Jiului, oamenii săi, teatrul lui. Că sper să-i revăd. Şi chiar îmi doresc asta!

Acum, vă las să vedeţi în imagini, câteva din momentele acestei premiere.

În această imagine cu afişul spectacolului, aveţi întreaga trupă care a făcut posibilă seara premierei despre care v-am povestit! Le mulţumesc!

PS. Click pe fotografii (© Cristian Munteanu), dacă vreţi să le vedeţi mai mari!

PPS. Citeşte aici, aici şi aici, primele episoade ale călătoriei mele la Petroşani!