Filmul de azi nu are, la prima vedere, nimic deosebit. Povestea pare, dimpotrivă, asamblată de scenariști profesioniști, pentru a ilustra cât mai bine una din temele preferate ale Hollywoodului: omul care, deși provine dintr-un mediu neprielnic și e nevoit să se confrunte cu dificultăți uriașe, nu se pierde ci, dimpotrivă, reușește în viață mult mia bine decât alții care s-au născut în puf. Găsim aici aproape tot ceea ce putem considera șablon într-o astfel de poveste: tânărul negru orfan, ajuns la 25 de ani plin de resentimente și frustrări, violent și nechibzuit. Psihologul înțelegător, care reușește să-l facă să se deschidă, deși el nsuși, pe plan personal, nu stă tocmai bine. Fata care-l iubește pentru ceea ce vede în spatele aparențelor. Singura problemă cu ce-am scris mai sus e că totul… s-a-ntâmplat în realitate. Pentru că e un film autobiografic al scenaristului peliculei. Și a beneficiat de prima reușită a lui Denzel Washington ca regizor.
Antwone Fisher (2002)
8 ★ de la mine!