De când fiecare telefon are și o megasuperextra cameră cu n-șpe mii de pixeli, toată lumea a devenit specialistă in fotografie. Iar dacă își cumpără și un aparat mai de doamne-ajută, deja are dreptul și obligația să-și adauge numelui, pe facebook, cosmopolitul ”photography”. În lumea reală fotografii adevărați nu sunt chiar așa de mulți. Și sigur, printre cei mai rari, dar și mai respectați, sunt cei care-și riscă viețile pentru a arăta lumii ce se-ntâmplă în zone fierbinți. Este și subiectul filmului de azi. 4 fotojurnaliști încearcă, din mijlocul confruntărilor sângeroase din Afrca de Sud din ultima perioadă a apartheidului, să facă o frescă în imagini a tragediilor umane de acolo. Pentru ca omenirea să nu poată da din umeri, susținând că nu știe de ce e capabilă o parte din ea. Evident, pelicula nu e doar pentru fotografi, pentru că are în ea cam tot ce-i trebuie: dramă, tensiune, iubire :)
The Bang Bang Club (2010)
8 ★ de la mine!
***
Te invit să vezi toate recomandările mele făcute aici.