Azi mergem în Europa pentru a găsi un film bun. Mai exact, în Austria! Da, da… Am descoperit un indie reuşit. Despre un tânăr încarcerat pentru o greşeală pe care n-o conştientizează pe deplin. Îl va ajuta la asta munca pe care o prestează în timpul închisorii. O poveste simplă, cu un ritm încet, fără twisturi şi fără accente moralizatoare. Cu toate acestea, scenariul e interesant, iar regia, foarte reuşită. Ambele aparţin unui actor austriac, Karl Markovics, aflat la prima încercare de acest gen. El a deţinut rolul principal al peliculei premiate cu Oscar în 2007, Falsificatorii. Cât priveşte filmul de azi, s-a putea să vă placă interpretarea tânărului care dă viaţă personajului central. Şi el, un debutant.
Atmen (Breathing) (2011)
8 ★ de la mine!
***
Te invit să vezi toate recomandările mele făcute aici.