Încerc de 20 de minute să scriu prima mea scrisoare de “despărţire” de colegi, şi mă poticnesc din două în două cuvinte. Habar n-am ce ar trebui să scriu, deşi am mai citit câteva în ultimii doi ani şi jumătate :) Să vă mulţumesc tuturor? Aş fi un ipocrit, chiar şi numai pentru că nu vă ştiu pe toţi. Ştiu că existaţi, că fără voi, televiziunea aceasta n-ar exista, dar, din păcate, pe mulţi nu am reuşit decât să vă zăresc trecător pe vreun culoar. În al doilea rând, există un om căruia nu am niciun motiv să-i mulţumesc. Să vă laud pe toţi şi să vă spun ce onorat am fost să lucrez cu voi? Pe unii v-ar flata, poate, dar sigur vor fi mulţi care ar strâmba din nas, a neîncredere. Şi nu îi condamn, pentru că sunt conştient de lipsa mea de social skills şi de faptul că, în acest răstimp, nu am făcut prea multe pentru a mă integra. Plus că, sincer vorbind, aşa cum nu-mi plac judecăţile generalizatoare, nici laudele la grămadă nu ar fi serioase :)
Ştiu că am lucrat în aceşti ani cu mulţi oameni de calitate, umană şi/sau profesională. Celor mai mulţi le-am arătat-o. Îmi pare rău că n-am făcut-o întotdeauna, cu gândul că mai e timp şi că s-ar putea să li se pară ciudat un mesaj de apreciere venit din senin :) Sunt printre ei oameni pe care, dacă aş avea televiziunea mea, i-aş lua să lucreze cu mine. Ceea ce cred că spune destul.
Şi acum, câteva mulţumiri :) Le mulţumesc celor cu care am lucrat zi de zi, sau noapte de noapte :), şi care au făcut posibile reuşite profesionale şi de audienţă foarte bune, uneori impresionante.
Le mulţumesc celor care au fost interesaţi şi au reuşit să treacă de aparenta mea nesociabilitate sau, sper că nu, preţiozitate :) Trebuie să recunosc că, mai mult datorită lor, există acum oameni care mi-au devenit dragi şi simpatici, şi cu care sper să menţin legătura. În aceeaşi ordine de idei, vreau să le cer scuze celor cărora, fără voie, le-am greşit cu vorba sau cu gestul.
Şi, în final, o sugestie pentru colegii mei mai tineri (adică pentru aproape toţi :)) ) Să vă gândiţi mereu, înainte de a face ceva, la responsabilitatea pe care o aveţi. Nu faţă de angajator, de şef sau de şeful şefului. Ci faţă de cei care beneficiază de rezultatele muncii noastre. Pentru că din minţile şi din creierele noastre de jurnalişti nu ies şuruburi, ci idei, modele şi valori. Care, vrem nu vrem, ne place sau nu, îşi pun amprenta asupra modului în care arata societatea aceasta mult prea centrată pe televiziune. Şi pe care e inutil s-o criticăm, atât timp cât contribuim, din varii motive, la modul în care arată!
Vă doresc numai bine!
PS. Aici găsiţi câteva fotografii din această perioadă.
Îmi pare rău:
1 – Că a trebuit să aflu “din presă” de plecarea ta și
2 – Că, din punct de vedere al aparențelor, plecarea ta are drept cauză o persoană pe care o lași “neidentificată”. neidentific[rile de genul [sta a umplut media de șefi a căror măsură se vede.
Baftă!
Tot e bine ca nu-ti pare rau ca am plecat :))
Faptul ca s-a-nteles ca am plecat din cauza unei persoane nu e vina mea. Eu spun clar ca nu am de ce sa multumesc unei persoane pentru ca am lucrat impreuna :) Si mai toti cei din redactie stiu cine e persoana. :) Am vrut sa fiu elegant, imi pare rau daca nu mi-a iesit.
PS. Daca iti citeai mailurile de serviciu, aflai direct de la mine, nu din presa :)
“Pentru că din minţile şi din creierele noastre de jurnalişti nu ies şuruburi, ci idei, modele şi valori.” Ce bine ar fi să fie aşa! Televiziunile sunt tunuri mediatice cu ajutorul cărora se “trage” în populaţie din toate poziţiile şi cu toată forţa. De multe ori, de cele mai multe ori, cu nonidei, nonmodele, nonvalori. Şi trebuie o mare conştiinţă şi un nivel de independenţă, nu uşor de obţinut, (un jurnalist TV, este şi el om, are nevoi şi trebuinţe, are nevoie de bani să trăiască, etc.) pentru a te delimita de un asemenea post atunci când conştiinţa proprie intră în coliziune cu “politica ” postului. Şi când te gândeşti că “politica” ar trebui să fie ştiinţa binelui public. Oricum, felicitări Radu că ai reuşit să te rupi de acolo. Însă eşti o voce, eu spun o mare voce în media şi ar fi păcat să renunţi. Nu ştiu motivul concret, nu ştiu dacă l-ai făcut public! Oricât ai fi fost de rănit trebuie să găseşti resursele să treci la un alt post. Care să-ţi asigure libertatea de opţiune şi conştiinţă. Succes. Suntem alături de tine!
Radu imi place de tine ca om esti serios si dincolo de sticla eu care te urmaream simteaM PROFESIONALISMUL IUBIREA FATA DE MESERIA fii tu insuti si noi te vom urmari cu drag
Desi, nu imi plac textele gen “scrisoare catre…” imi place textul acesta…cum suna, ce emana (sinceritate !), iar chestia cu surubul…si ce iese din cap m-a facut sa zambesc, dar m-a si pus serios pe ganduri.
In rest, eu nu pot zice nici de bine, nici de rau de aceasta plecare. Cu siguranta, fiecare job are parti bune si parti rele. Pe mine, RTV, si in general, tv-ul m-a pierdut de ceva timp ca spectator…
De un lucru sunt convinsa, acolo unde te vei duce, te duci gandul sa faci treaba serioasa…si nu una de mantuiala !
Spor!