să-l suspendăm, coane Fănică, să-l suspendăm!

Facem cum facem şi vorbim iarăşi despre suspendarea locatarului de la Cotroceni. Aşa cum se aşteptau şi iniţiatorii, ideea a început deja să facă valuri şi să împingă în plan secund orice altă temă actuală sau previzibilă în apropiata campanie prezidenţială. Unora li se pare o obsesie găunoasă a “fanilor” Antenei 3. Altora, un demers inutil acum, cu 3 luni înainte ca TB să-şi termine mandatul. Cei mai mulţi l-ar putea considera, însă, un gest reparatoriu pentru umilinţa de acum doi ani, când votul lor a fost aruncat la coş, nu înainte de a fi înfieraţi zgomotos ca participanţi la o lovitură de stat. Pentru mult mai puţini, va fi un act simbolic necesar nu doar pentru cel vizat, ci şi oricui i-ar mai trece prin cap să “traducă”, în maniera google, Constituţia ţării.

Ca să fim sinceri, ea e, înainte de toate, o pură şi nu foarte elaborată strategie electorală. Cu nimic diferită faţă de cea aplicată de TB în 2009, când a inventat un referendum pe tema parlamentului unicameral doar pentru a obţine un avantaj în alegerile prezidenţiale. Evident că aceia care vor înfiera “găselniţa” puterii actuale, acum 5 ani ridicau în slăvi aceeaşi manevră, căreia, desigur, nu-i găseau nici cea mai mică intenţie manipulatorie.

Ca să nu intru în polemici inutile, n-o să abordez aici legitimitatea demersului sau fundamentul său constituţional. Ca şi în 2012, unii zic că da, alţii zic că ba, în tradiţia noastră mioritică, în care legile sunt nişte eseuri poetice, din care fiecare înţelege ce vrea şi ce poate din tot ce-a vrut să spună autorul. O să mă rezum la a vedea cine câştigă şi cine pierde, dacă procesul demarat de Tăriceanu continuă. Chiar dacă nu e dus la bun sfârşit.

Cine câştigă:
– Tăriceanu, care, privat de un partid puternic, a găsit un cal electoral cu mulţi simpatizanţi în rândul spectatorilor, care să-l poarte, dacă nu spre victorie, măcar spre un rezultat în alegeri care să-i permită recucerirea PNL-ului şi, poate, ocuparea poziţiei de premier.
– Victor Ponta, care va transforma orice dezbatere din campanie într-o evaluare a poziţionării adversarilor vizavi de TB. În loc să fie ţinta evidentă a tuturor contracandidaţilor săi (datorită, în primul rând, avantajului pe care îl are ca premier şi ca favorit în alegeri), va muta ostilităţile în curtea altcuiva şi, mai mult, îi va obliga pe toţi ceilalţi să facă la fel.
– Elena Udrea, care se va putea pune în fruntea cruciadei de apărare a mentorului ei, poziţie de care a fost văduvită în urmă cu doi ani. Ea va capitaliza toate energiile renăscute de atacarea lui TB şi va atrage voturile fanilor acestuia care se vor îndepărta de probabila indecizie în chestiune a celuilalt candidat al “dreptei”, Iohannis. Pentru că, după cum s-a văzut, “programul” Duduii se rezumă la identificarea ei ca “urmaşă a lui Traian”, introducerea acestuia în campanie o va legitima ca mâna lui dreaptă politică.

Cine pierde:
– Iohannis, care va fi obligat să tranşeze disputele legate de relaţia sa cu TB şi să răspundă clar acuzaţiei că ar fi, într-o măsură mai mică sau mai mare, un candidat convenabil acestuia. După ce a criticat referendumul de acum doi ani, o poziţie incertă îi va aduce hemoragii de voturi atât spre Ponta cât şi spre Udrea. Spre primul se vor îndrepta cei care nu-l plac pe premier, dar îl antipatizează pe băsescu. Spre ea se vor duce cei care n-o simpatizează, dar îl admiră pe cel care a inventat-o.
– Monica Macovei, care cu greu ar putea fi avantajată de amintirea scenei penibile cu fluturatul isteric al steagului pe geamul de la baie, în noaptea “victoriei” .

Şi, dacă iniţiativa se va încheia cu demitere, TB va fi marele perdant. Nu doar că va fi o penibilă ieşire din scenă a unuia care s-a crezut purtătorul misiei mesianice de salvare a românilor, nu doar că îi va îngropa definitiv orice tentativă de a mai influenţa politica autohtonă, dar cred că îl va priva şi de atât de vânturatele pe surse poziţii internaţionale care să-i asigure imunitatea, extrem de necesară după părăsirea Cotrocenilor. Şi, cel mai important, va fi umilit, ceea ce, pentru un “animal” politic aşa cum a fost el mereu considerat, e o pedeapsă mai mare decât trimiterea după gratii.