O mai ţineţi minte pe Ridzi? Tanti care, din prietenie pentru fata lu’ tata, a ajuns europarlamentar, deputat şi apoi ditamai ministru în România? La tineret şi sport, e adevărat, dar era o bază bună de plecare, chiar dacă, la aglomeraţia de dudui din jurul preşedintelui, ar fi trebuit să se străduiască mai mult. Ceea ce cred c-a şi încercat să facă, organizând în mod exemplar manifestările dedicate Zilei Naţionale a Tineretului, spre slava şi gloria partidului din care făcea parte.
Spun făcea pentru că azi a decis să-şi separe destinele de acesta, mai ales că al ei ar putea avea în grafic o şedere după gratii. Şi, profitând că n-a dat-o nimeni afară din partid, după scandal, a hotărât ea să plece, demnă şi cu coada sus: “Voi mă vreţi, dar eu nu!” Desigur, asta n-are nicio legătură cu alegerile care se apropie şi la care nici măcar beizadeaua prezidenţială n-o va putea ajuta să candideze pe listele noii alianţe.
Deşi n-a stat decât 6 luni cu fundul pe fotoliul de la masa executivului, a reuşit să producă statului o pagubă de vreo 640.000 de euro, ceea ce, dacă mă întrebaţi pe mine, e cam puţin. Dar trebuie să ţinem cont că era începătoare şi să presupunem că, odată cu trecerea anilor, ar fi devenit din ce în ce mai bună la asta. Dar n-a fost să fie. Tabăra celorlalte dudui voia să-şi întărească influenţa în proaspăta coaliţie de guvernare şi să-şi asigure un loc mai în faţă la realegerea lui TB în funcţia care le garanta tuturor de papa. Plus că dădea bine la popor sacrificarea unuia de-al tău, pe altarul luptei anticorupţie. Aşa că, surprize, surprize, chiar un apropiat al abia pomenitului, jurnalistul Tolontan, a dat-o-n gât pe juna ministreasă, cum că a băgat mâna în bănuţii contribuabililor, ca să facă nuş ce scenă la nuş ce serbare. După care a şters cu neruşinare documente compromiţătoare din computerele instituţiei.
Acum, la 3 ani de când justiţia o tot lălăie, în pragul intrării în linie dreaptă a procesului său, Ridzi se supără şi se retrage în munţi, la ea în colegiu, întorcând spatele acestui partid nerecunoscător, care a ţinut-o în rândurile lui, în pofida rătăcirii ei de moment. Cred şi eu că e supărată că n-au trimis-o ai ei la cursuri de specializare în ciordeală fără urme, şi-au lăsat-o în amatorismul ei, să-şi rupă gâtul. Dar aşa se-ntâmplă când nu ai ales bine membrul familiei prezidenţiale cu care să fii prietenă.
PS. Acum, ca victimă politică ce se află, nu-i aşa, a justiţiei controlate de democrat-liberalul şef, nu m-ar mira dacă ar cere azil pe undeva prin USL.
Cred eu ca legile existente, pentru risipirea banilor publici, nu sunt suficient aplicate, sau nu sunt legi, deoarece , sunt prea multi , care sub protectia guvernului basescu,au jefuit aceasta tara si acest popor. Ce este mai interesant ? ei nu ajung la inchisoare si nici daune nu platesc. Este jalnic, felul cum actioneaza justitia si toate institutiile abilitate, pentru stoparea si pedepsirea celor vinovati. Tupeul manifestat de membrii PDL-isti, de tot clanul d-lui presedinte, este foarte greu de inteles, de catre un om obisnuit.
Ridzi nu avea nevoie să-şi însuşască cei 640.000 euro. Provine dintr-o familie înstărită. Toţi cei ce l-au ajutat pe Traian Băsescu şi familia lui au avut de suferit.
USL-ul, dacă vrea să scadă în sondaje, trebuie doar să primească în rândurile lor indivizi de teapa lui Ridzi,Prigoană jr.etc.
Ponta va fi “curat nebun” s-o primeasca!!!!! Dar procesul de ce nu incepe?????? De ce se lalaie??????????? N-au lasat-o din brate chiar de tot. “Mona adu-mi mapa ” mai are ingeri pazitori, nici nu reusesc sa caracterizez sentimentul, care ma/ne incearca.
sa nu te miri daca va pleca la USL. Ponta a spus ca vor fi mai multi plecati de la PDL care vor candida sub sigla USL-ului.