pupinklauși, e vremea voastră!

Pentru a onora o tradiție națională veche de multe, multe secole, neîntreruptă, indiferent de regimul care a guvernat țara, mulți români s-au îndrăgostit subit de cel ajuns la putere și simt nevoia nestăvilită de a-și manifesta sentimentele cât mai public cu putință. Dacă se poate, suficient de strident încât să ajungă și la destinatar. Dacă nu, măcar să afle cei din jur că fac parte și ei din iluminata fracțiune a societății care vede ce e de văzut în liderul ales! De soartă, de d-zeu, de popor, mă rog, în funcție de epocă.

Așa că, la fiecare schimbare de conducător, cei noi dau din coate să se poată strecura și ei printre cei vechi, care nu trebuie decât să înlocuiască adrisantul din odele pe care le-au cântat până deunăzi. Competiția e dură, se calcă în picioare, tinerețe versus experiență, prospețime și inovație versus pricepere și dexteritate. Televiziunile, netul și puținele publicații rămase pe tarabe nu fac față tuturor celor care vor să spună ceva de bine despre noul ales. ceva care să-i legitimeze în ochii lor și ai celor din jur, dacă nu cumva să le aducă și niscaiva foloase, că dară nu s-or strofoca de amorul artei!

Povestea se repetă cu Klaus Iohannis, președintele cel nou al țării. Peste noapte s-a dublat încrederea în el, probabil datorită modului în care a transformat ”ghinionul” în noroc, și, posibil, dacă s-ar face un sondaj acum, ar reieși că l-au votat nu 54%, ci 98% dintre români. Inclusiv toți cei care au stat acasă. Cel puțin așa pare din reacțiile fanilor săi internauți la orice pomenire neelogioasă a Celui Ales. Dar, ca de obicei, cel mai repede s-au mișcat ”intelectualii” și ”jurnaliștii”. Aceștia nici măcar n-au fost nevoiți să se mute de la dreapta la stânga. Au rămas pe poziții, așteptând să se așeze corespunzător succesorul celui care s-a bucurat 10 ani de lipsa lor de caracter, de oportunismul, și, desigur, de talentul și notorietatea lor.

Oare cine va fi primul care va păși pe urmele marelui Mihail Sadoveanu, cel ce spunea așa de frumos despre Carol al II-lea: ”tot ce e durere, grijă și speranță în noi se află înmiit în ființa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă în întregime”? Deocamdată, Andrei Pleșu e departe cu acel ”domnule Iohannis, cred că alcătuirea dumneavoastră e cea corectă“.  Dar, dacă nu grăbesc pasul, vor fi întrecuți de cei din generația facebook, atât de darnici cu osanale pentru idol și cu înjurături pentru ”necredincioși”!

Oricum, se anunță o întrecere acerbă între cei dornici să pupe dosul prezidențial! Pupinklaușii (cer drepturi de autor pentru sintagmă :))! Și, pentru că am înțeles că întrăm într-o epocă nouă, sunt convins că și asta se va încadra în categoria ”lucrului bine făcut”!

PS. Click pe poze pentru a le vedea mai mari!

PPS. Pentru cei mai inteligenți dintre cititorii mei: evident, Iohannis nu are nicio vină pentru existența celor de mai sus. Dar va avea una, dacă îi va folosi precum predecesorul său!

PPPS. Și tot pentru ei: textul nu se referă la cei care l-au votat pe Iohannis, convinși sincer și nefetișizat că e un altfel de om, care va face o altfel de politică!

PPPPS. Și pentru că mă citesc și unii inteligenți rău: pozele sunt luate de pe paginile unor pupinklauși! Ele m-au și determinat să scriu textul de mai sus!!!

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Dupa vorba din popor : ” Dupa razboi multi viteji se arata.” ?
      Ai si tu dreptatea ta , Radule .

      Pe mine sincer , ma preocupa perioada dupa 21.12 .
      Trezeste-i Doamne si la munca , cu totii !

    2. Comparatia intre Klaus Iohannis , Regele Ferdinant si ,culmea ,si cu Regele Carol I este total FORTATA ! Cat de pupinklausist ai fi nu ai motive sa faci un asemenea AVANS !?