”Pupați-o în cur pe Kovesi” s-a prescris

De obicei refuz să mă pronunț legat de vreun posibil derapaj din televiziune înainte ca acesta să ajungă în discuția Consiliului Național al Audiovizualului. Procesul de evaluare a unei presupuse încălcări a legii nu poate fi transformat într-un chat superficial pe net. De aceea nici nu mă autosesizez la solicitările mai mult sau mai puțin decente ale altora. O fac exclusiv când am văzut eu însumi ceva anormal la televizor.

De data asta voi face excepție pentru simplul motiv că speța respectivă tocmai a expirat azi, într-o nouă zi în care CNA nu are ședință. Una care a făcut vâlvă la vremea ei și a cărei prescriere va aduce iar critici instutiției, de data asta întemeiate. Dar nu poți interzice nimănui să-și ia concediu de odihnă legal. Iar când am propus, acum doi ani, introducerea în ROF (Regulamentul de organizare și funcționare) a interdicției ca mai mult de 3 membri să poată pleca simultan, indiferent de motiv, mi s-a explicat că ar fi ilegal. Iar colegii mei nu au fost de acord nici măcar cu ”recuperarea” într-o altă zi a ședințelor care nu se pot ține marțea și joia, cum e stabilit. Așa cum nu au dorit să menționăm pe site motivele absențelor membrilor din zilele în care sunt sau ar trebui să fie ședințe. Evident, nu m-a susținut niciun ”oenghe”, niciun organ de presă care critică asiduu CNA-ul și toți membrii săi, la grămadă.  Doar n-o să susținem inițiative bune ale celor care nu ne plac, nu?

Dar să ne întoarcem la cestiune. E vorba despre ceea ce eu, după 21 de ani de televiziune, consider a fi incalificabil și, de ce nu, incredibil: izbucnirea dlui Gâdea, care l-a îndemnat în direct pe reprezentantul PNL, dl Dancă, să o pupe în cur pe Kovesi. Am moderat sute de emisiuni, inclusiv în campania electorală, când tensiunile sunt uriașe. Am avut în studio personaje cărora, ca om, nu le acordam prea multă stimă, pentru caracterul sau capacitatea intelectuală/profesională. Dar erau invitații mei, nu dăduseră ei buzna, și era absolut firesc să îi tratez cu decență, ca și când i-aș fi poftit la mine acasă. Nu mai vorbesc de deontologie, pentru că au avut grijă unii să demonetizeze grav cuvântul.

Înțeleg foarte bine frustrările pe care le poți avea într-o discuție în care cel din față e opac la orice argument sau îți răspunde la întrebări cu sloganuri.  Sau cu ”poezioara”, cum spuneam noi pe vremuri. Pot accepta că există, în acest caz, și circumstanțe care pot explica o anumită ieșire din rolul asumat și  adoptarea unei atitudini ceva mai partizane. Moderatorii sunt și ei oameni și nu sunt imuni la simpatii și antipatii umane sau politice. Pot avea resentimente, justificate sau nu. Dar sunt obligați, nu doar prin lege, ci și prin însăși titulatura poziției pe care o ocupă, să facă tot posibilul să fie echilibrați și cât mai neutri. Sigur, asta a devenit deja un basm la TOATE televiziunile din România unde se fac talk-show-uri.

O să-mi spuneți că domnul despre care vorbesc sau alții de la alte posturi au spus lucruri mult mai grave decât acesta. Posibil. Dar nu erau adresate musafirului chemat chiar de el. Cunoscându-i foarte bine și nivelul, convingerile politice și capacitatea de a purta un dialog. Nu-l poți trata ca pe un individ care te-a călcat pe picior în timp ce stăteați la coadă la supermarket și nu și-a cerut scuze.

Și, apropo de scuze. Probabil aș fi fost mai înțelegător în această poveste, dacă dl. Gâdea și-ar fi cerut scuze public domnului Dancă (pentru că tot public l-a admonestat). Ba chiar mi-aș dori, deși știu că e imposibil, să existe o astfel de ”pedeapsă” în legea audiovizualului. Pentru că sunt sigur că pe mulți i-ar costa mai mult să-și ceară scuze decât să plătească o amărâtă de amendă.

Categorii: anacronic, CNA
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Mi-e greu să cred că domnul Gâdea îi va cere scuze vreodată domnului Dancă din două motive:
      1. A fost o scăpare de vorbe urâte, dar nu a fost o scăpare “de gândire”;
      2. Domnul Dancă îl enevervează pe domnul Gâdea cu fiecare ocazie cu care se întâlnesc.
      Părerea mea, cred că nici dacă domnul Dancă nu va mai nega evidentul, domnul Gâdea tot nu și-ar cere scuze, având în vedere trecutul celor doi.