Să lăsăm la o parte caracteristica profund umană de a considera că proști sunt, întotdeauna, ceilalți, și să ne concentrăm pe specificul ei mioritic. Pentru că românii (ca populație, nu individual), nu au o tradiție în gânditul cu creierele din dotare, ci, mai degrabă, o istorie plină de pupat condurul feluriților tătuci, alogeni sau autohtoni, proces în timpul căruia asimilau și convingerile potrivite, catalogarea celorlalți drept proști sau deștepți nu are nicio bază rațională obiectivă. Singurul criteriu folosit este gradul de similitudine dintre gândurile, motivațiile și deciziile acestora cu cele proprii.
Pe scurt, ”proștii” sunt cei care nu au aceeași părere cu a noastră. Și, pentru că aceasta din urmă se schimbă în timp sau în funcție de circumstanțe, se modifică și percepția noastră asupra capacităților intelectuale ale acelorași oameni. Individul care e deștept pentru că ține cu, evident, cea mai bună echipă de fotbal, devine brusc stupid, atunci când afirmă că friptura de porc e mult mai bună decât cea care-mi place mie, cea de vită. Viziunea evoluată asupra lăsării câinilor pe străzi se tranformă brusc în imbecilitate, când e vorba de atitudinea față de predarea religiei în școli.
Simpatiile și antipatiile politice sunt ingredientul perfect pentru împărțirea celorlalți în categoriile susnumite și mutarea lor dintr-una într-alta. De unde și situații al căror penibil nu-l văd exact cei care le declanșează. ”Proștii” care au ieșit la referendumul de demitere a lui TB, sunt acum ”deștepți” pentru că l-au preferat pe Iohannis. Pentru că președintele este ales de peste 50% dintre români, e greu să nu-ți dai seama că majoritățile din 2009 și din 2014 se cam suprapun, chiar dacă, în funcție de simpatiile noastre electorale, prima a fost formată din ”proști” și a doua din ”deștepți”, sau viceversa. Astfel, mulți ”destupați la minte” care au crezut în țepele din Piața Universității și în independența justiției, au devenit peste noapte ”cei cu 4 clase” pentru că s-au lăsat seduși de Ponta. ”Deștepții” care au cerut în referendumul din 2009 ca numărul parlamentarilor să scadă s-au dovedit a fi, de fapt, 3 ani mai târziu, niște ”idioți” care au votat cu USL-ul. ”Proștii” din anii 90, care nu-și vindeau țara, au devenit ”deștepții” ce se opun capitalismului veros care vrea să exploateze gazele și aurul național. ”Vânduții” care îl bălăcăreau pe un om politic la o televiziune se transformă în surse deontologice de înțelepciune dacă se mută la alt post unde îl laudă pe același om politic. Care, la rândul lui, e un ”deștept” demn de votul nostru, atunci când ne dă, și merită aruncat la gunoi, atunci când ne ia. Ca să ajungem în zilele noastre, cei care au stat la coadă ore în șir la Chișinău sunt niște ”proști”, pentru că au votat majoritar cu Ponta. Cei de la Londra sau Paris sunt ”deștepți” pentru că și-au consumat din timpul ăla care înseamnă bani, ca să voteze împotriva aceluiași Ponta. Pentru că n-au murit chiar toți, e imposibil ca unii dintre ”proștii” care au votat în anii ’90 de teama revenirii moșierilor să nu se regăsească, 25 de ani mai târziu, printre ”deștepții” care bagă buletinul în urne cu spaima întoarcerii comuniștilor.
Mai haios e atunci când, privind din afară, constați că aceiași oameni sunt, concomitent, și proști și deștepți, în funcție de cel care își dă cu părerea despre ei. ”Proștii” care-și doresc liniște pentru a se ascunde hoțiile sunt, dacă-i privești de dincolo, ”deștepții” care nu mai vor scandal, circ și dezbinare. ”Deștepții” care ridică în slăvi independența justiției sunt, de asemenea, ”proștii” care nu văd că susnumita e aservită politic. ”Deștepții” care apără statul de drept sunt și ”proștii” care susțin că un Parlament legitim ales poate da o lovitură de stat.
Din păcate, lucrurile nu se vor schimba niciodată. Vom continua să împărțim lumea în proști și în deștepți, evitând cu grijă oglinzile. Și vom continua să ne considerăm veșnic printe ”deștepții” victime ale ”proștilor”. Întotdeauna noi vom face parte din minoritatea elevată, nevoită să suporte efectele preponderenței în societate a plebei needucate. Niciodată noi nu vom fi victime ale manipulării, spre deosebire de toți ceilalți care se lasă spălați pe creier.
PS. Eu unul știu atât: nu vreau să fiu considerat deștept de cei pe care-i cred proști!
Am ajuns pe acest blog pentru ca aveam o dilema: care sunt “prostii” si care sunt “desteptii” si unde, mai exact, ma incadrez, facand totusi parte din categoria “prostilor” din punctul de vedere al “celorlalti”.
De fapt, cautam raspuns la alta intrebare, care dupa ce am citit articolul dvs. nici nu-si mai are rostul. Multumesc! Ma infurie insa faptul ca “ceilalti” au hotarat pentru mine. Nu ma deranjeaza “prostii” insa prostia colectiva ma face sa-mi fie teribil de frica. Frica de viitorul de care, de fapt, nu sunt atat de vinovate masele, prostia colectiva, pe cat e de vinovata masoneria ce sustine ca nu se implica in politica. Merg la vot stiind ca, de fapt, nu voi schimba nimic, si totusi cu speranta ca voi schimba ceva. Am avut insa pretentia ca oamenii sa invete in toti acesti 10 ani din votul “anti PSD”, macar din actiunea individuala a fiecaruia, daca nu din analiza a tot ceea ce s-a intamplat. Dar cred ca am uitat ca nu-mi permit sa am asteptari atat de mari de la romanii mei. Atat timp cat educatia si bunul-simt sunt in regres, asteptarile ar trebui sa scada direct proportional cu acestea. Si nu ma refer aici la “elita” ci la completarea acesteia cu populatia tanara si plina de avant care abia asteapta sa mai participe la cateva proteste, care socializeaza mai mult pe FB si care aduce injurii in loc de argumente. Totusi, nu inteleg cum poti alege un Om (lasand la o parte orice alte defecte) care cocheteaza cu extremisti ce considera 1 decembrie zi de doliu… si care nu a precupetit nici un moment sa declare ca “si-a luat tara inapoi” . De la cine? De la Base’ comunistul? S-avem pardon.
In sfarsit, sunt recunoscatoare ca am descoperit articolele dvs. Multumesc!
Din perspectiva viziunilor socio-politice cred ca mi-am gasit “sufletul pereche”. LooooL
Cred ca pentru a fi printre “prosti sau destepti” nu e o problema prea mare chiar daca optiunea sufera modificari ciclice, conjuncturale sau impersonale … Problema e atunci cind “prin ceata(harababura) sociala” se strecoara HOTII pritre furati si se deghizeaza in “prosti sau destepti”. “Din pacate” furaciosii si furatii sunt in tabere opuse cu statut permanent, iar populatia (cei furati)este nevoita a “juca” , la aceeasi masa unde hotii de regula, “fac cartile”. Este o problema de cultura si de “carti”……
La mine e invers. Nu vreau sa fiu considerat “prost” de cei pe care-i consider ” destepti”….
De cate ori am incercat un comentariu, nu l-am putut trimite,,,nu stiu de ce. Sa vedem acum : ma surprinde neplacut faptul ca trebuie sa alegem, din nou, raul cel mai mic; stai si te gandesti, cum este posibil ca Iohannis sa se alieze tocmai cu cei mai mari dusmani ai romanilor? Apoi, simpaticul Ponta, atat de bombardat de T. B., nu inspira suficienta forta…. Si , uite asa, ne gandim cu groaza ce ne va astepta….