poveste cu tâlc, despre pahare

La 10 ani de la absolvirea liceului, un grup de tineri se întâlnesc şi merg la fostul diriginte, profesor iubit de toţi pentru modul în care a ştiut să-i trateze ca pe nişte oameni maturi, înţelegându-le, totodată, scăpările şi greşelile inerente adolescenţei. La el puteau apela de câte ori aveau o problemă, o întrebare, o frământare. Era mereu acolo pentru ei, nu le vorbea niciodată de sus şi, chiar daca era sever, era întotdeauna corect.

Dascălul s-a bucurat mult de venirea foştilor elevi. Pe cei mai mulţi nu-i văzuse de un deceniu. Despre cei mai mulţi ştia câte ceva, dar alte generaţii le luaseră locul în băncile şcolii, şi alţi copiii avuseseră nevoie de el, de grija şi atenţia lui. După saluturile şi complimentele inevitabile, aşezaţi comod în sufragerie, oaspeţii au început să povestească ce-au mai făcut, ce-au mai petrecut, ce-au mai trăit de când părăsiseră liceul. Dirigintele îi asculta cu plăcere şi bucurie pentru reuşitele unora şi simpatie pentru eşecurile altora, camuflate în lungi tăceri. Încet, încet, discuţia s-a transformat într-o serie de nemulţumiri la adresa vieţii de adult, cu stresul de fiecare zi, cu provocările şi obstacolele ei.

Zâmbind, gazada i-a părăsit pentru câteva momente, ca să pregătească ceva de băut. A pus pe o tavă pahare şi căni diferite, mai multe decât erau tinerii. Unele erau din cristal, altele din plastic, unele din porţelan de cea mai bună calitate, altele din cea mai banală ceramică. Scumpe şi ieftine. Alături a pus o carafă mare cu apă rece. S-a-ntors printre musafiri şi şi-a cerut scuze că nu a avut atâtea pahare asortate. A pus tava pe masă şi i-a urmărit cu interes cum îşi ia fiecare câte un recipient şi-şi toarnă apă în el.

 După ce toată lumea a luat câte un pahar sau o cană în mână, profesorul le-a spus zâmbind:

– Aţi observat cum toţi aţi luat de pe tavă cele mai arătoase pahare, cele care păreau făcute din materiale scumpe, evitându-le pe cele ieftine şi mai puţin prezentabile? Deşi e absolut normal să vă doriţi şi să încercaţi să obţineţi ce e mai bun pentru voi, câteodată asta poate fi sursa problemlor voastre şi a stresului. Tot ceea ce voiaţi toţi era apa, nu paharele. Şi, totuşi, inconştient, toţi v-aţi întins după cele mai bune. Dacă vreţi, viaţa e apa, în timp ce slujbele, banii şi funcţiile sunt ca paharele. Sunt doar unelte pentru a menţine viaţa, calitatea ei nu depinde de ele. Dacă o să vă concentraţi să puneţi mâna pe cel mai făţos pahar, n-o să mai aveţi timp să vă bucuraţi sau măcar să gustaţi din apa din el.

Categorii: poveşti cu tâlc
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Ce sa zic, daca nu ai batrani sa-i cumperi! Probabil ca in urma cu 10 ani nu gandea la fel.

    2. Super povestioara cu talc ! Omul acela, dirigintele, nu s-a dezmintit nci peste ani sa-si invete fostii elevi chestiuni de viata.

      Ce sa zic, mi-a inseninat ziua doar ca am citit, dar sa intalnesc astfel de oameni…cred ca as fi tare incantata.

    3. “Adultii” de mai sus sunt deja bogati avand un astfel de dascal.
      Exista in cam toate domeniile oameni care au inteles ca bucuria profunda nu vine din “a avea” ci din “a fi”

      1. Iti recomand un documentar foarte frumos “Etre et avoir”/ “To be and to have”. In centrul atentiei este un invatator francez, el exista, nu-i un personaj din povesti cu talc si atat.