poveste cu tâlc despre canibali

Se face că, acum mulţi ani, trăia şi domnea într-o mică ţară africană, un rege. Nici mai bun, nici mai rău decât alţii. Pentru că pământurile pe care le stăpânea erau bogate în arbori de cacao, supuşii lui trăiau destul de bine, iar el avea timp să-şi petreacă timpul cât mai… regeşte posibil. Ca orice cap încoronat, şi acesta avea un sfetnic înţelept. Mai mult, cei doi copilăriseră împreună, aşa că erau mai mult prieteni decât şef şi subordonat. Singurul lucru care nu-i prea plăcea regelui la prietenul său era că acesta, indiferent de situaţia sau întâmplarea prin care treceau, avea un singur comentariu de făcut: “e foarte bine”! Ceea ce, desigur, orice om normal ar fi considerat neadevărat în foarte multe dintre cazuri.

Ei bine, într-o zi, cei doi plecară la vânătoare. Şi, aşa cum i se poate întâmpla oricui (mă rog, nu chiar oricui), când să-i dea arma suveranului său, prietenului îi căzu din mână şi puşca se descărcă. Din fericire, singura “victimă” fu buricul degetului mare de la augusta mână stângă. Examinând rana, în timp ce medicul se grăbea să o panseze, prietenul spuse ce spunea de obicei: “e foarte bine!” Din cauza durerii şi a sângelui care-i pătase costumul preferat, regele se enervă mai tare decât de obicei. Nu, nu e bine deloc, izbucni el! Şi-şi trimise sfetnicul la carceră, pentru o perioadă.

Câteva zile mai târziu, pe când se întorcea dintr-o vizită de stat frăţească, monarhul nostru se rătăci într-o zonă prin care nu mai fusese. Şi, colac peste pupăză, micul său alai fu atacat şi, după o scurtă luptă, fu capturat de un trib de canibali. Care nu întârzie mult să-şi ducă prada în sat şi să pregătească focul la care urma s-o “gătească”. Ei bine, tocmai înainte de a-l perpeli pe regele nostru, unul dintre “bucătari” observă că acestuia îi lipsea buricul degetului mare de la mâna stângă. Şi, spre marea uimire a victimei noastre, îi dădură drumul. Se pare că vechile superstiţii nu le permiteau canibalilor să mănânce oameni neîntregi.

Primul lucru pe care-l făcu regele, odată ajuns acasă, a fost să meargă personal să-şi elibereze prietenul din închisoare. Şi, pentru că, după ce eşti cât pe-aci să fii mâncat, nu mai ai prea mult orgoliu, îi spuse că a avut dreptate atunci când, după ce l-a rănit fără să vrea, i-a spus că “e foarte bine”. Şi-i povesti pe îndelete păţania cu canibalii. După care îl rugă să-l ierte că l-a băgat la beci pentru greşeala sa.

Nu-i nimic, spuse sfetnicul. Ba, dimpotrivă, e foarte bine! Cum e foarte bine? Cum să fie bine să-ţi arunci prietenul în închisoare? întrebă nedumerit regele. Păi, dacă n-o făceai, aş fi fost cu tine atunci când te-au prins canibalii. Şi eu n-aveam nimic la deget, îi răspunse zâmbind acesta.

preluat (şi stilizat la greu) de pe net

Categorii: poveşti cu tâlc
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Păcat că nu mai există și astăzi canibali superstițioși, ci doar teroriști, mercenari, asasini plătiți sau mai știu ce altceva…