poveste cu tâlc despre un borcan şi mingi de tenis

Un profesor ca toţi profesorii… aiurea, nu e deloc precum toţi profesorii, după cum se va vedea mai încolo… preda la o şcoală obişnuită. Nu ştim exact ce materie, putea fi filosofie sau, de ce nu, chimie? Adică putea fi un om înţelept, indiferent de disciplina în care se specializase. Ei bine, la una dintre orele sale, poate chiar una de dirigenţie, dascălul se gândi să predea elevilor săi o lecţie de viaţă.

Aşa că a pus pe catedră un borcan mare şi gol. În care a început să bage mingi de tenis. Ştiţi voi din care, din cele galbene. Sau poate din cele mai verzui, n-are importanţă :) I-a întrebat pe elevi dacă ei consideră că recipientul e plin. Cei mai mulţi au spus că da. Tacticos, profesorul a scos de sub masă o pungă cu pietricele pe care le-a deşertat în borcan, agitându-l uşor, pentru ca ele să pătrundă printre mingi. I-a întrebat din nou pe cei din sală dacă borcanul e plin. Mai mulţi decât data trecută au răspuns afirmativ. Desigur, povestea nu se putea opri aici, aşa că a urmat o cutie cu nisip să apară pe catedră. Tacticos, bărbatul a golit-o în borcan. Insinuanţi cum îi ştim, grăunţii s-au strecurat cu abilitate în toate golurile de aer rămase între mingi şi pietricele. De data aceasta, clasa n-a mai aşteptat întrebarea şi a spus în cor că… borcanul e plin! Ei bine, eroul nostru, căci cum poate fi numit altfel un om care e preocupat să-i înveţe pe cei pe care-i are temporar în grijă nu doar ecuaţii sau reguli gramaticale, ci şi lucruri care i-ar putea ajuta puţintel mai mult în viaţă, a mai scos, el ştie de unde, două ceşti cu cafea. Pe care a turnat-o în borcan, umplându-l, de această dată, definitiv. Evident, adolescenţii au râs, pentru că suntem întotdeauna dispuşi să ne amuzăm atunci când lucrurile nu se arată a fi aşa cum credeam noi. Mai ales când asta nu ne prea afectează :)

Şi, evident, a sosit şi morala: mingile de tenis reprezintă lucrurile cu adevărat importante, familia, prietenii, sănătatea, pasiunile, lupta pentru o cauză. Dacă doar acestea ar exista, viaţa tot ar fi plină. Pietricelele contează şi ele, într-o proporţie oarecare: serviciul, bunurile materiale, călătoriile. În schimb, nisipul ilustrează restul lucrurilor mărunte. Ideea e că, dacă pui în borcan întâi nisip sau pietricele, şi-l umpli, nu vei mai avea loc de mingi. Aşa că e foarte important să-ţi stabileşti priorităţile şi să încerci să le urmăreşti, fără să-ţi pierzi vremea, energia şi neuronii cu “nisipul”.

Bine, bine, şi cafeaua? Se vede treaba că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru două căni cu cafea băute cu un prieten.

sursa: Internet

Categorii: poveşti cu tâlc
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Buna lectie ! Nu cred ca mai sunt astfel de profesori interesati sa ii invete pe copii si altceva bun in viata si pe termen lung. Cred ca au disparut demult astfel de dascali. Aceasta este menirea lor principala dar nu multi o inteleg.
      Eu am avut norocul sa am un astfel de profesor, s-a intamplat sa fie de biologie desi uneori nu avea nici o legatura cu ceea ce ne preda. Avea in primul rand prestanta si il deranja teribil cand se suna de iesire de la ora lui. Uneori ne mai tinea pana se suna de intrare la cealalta ora care urma dupa ora lui, ceea ce ii deranja de data aceasta pe multi dintre colegii mei.

    2. Frumoasa lectia, citisem ceva asemanator, dar uitasem…da, e important sa stim ce e important in viata. Si sa avem grija ca mingile de tenis sa nu fie serviciul, bunurile materiale sau lipsa lor, probleme, griji….