păcat de Sinaia, noroc de munte :)

V-aş povesti mai multe despre călătorie, dar nu prea am ce. N-am mai fost de câţiva ani în fosta “Perlă a Carpaţilor”. Arată ca după război. Deşi am senzaţia că nici măcar atunci nu era atât de dărăpănată, plină de maidanezi şi cu trotuarele desfundate, cu lumina care se aprinde pe stradă la mai bine de o oră după ce se lasă întunericul! Şi, totuşi, numai din taxa de staţiune şi din impozitele pe veniturile localnicilor, primăria ar trebui să aibă bani să înoate în ei!

Pe vremuri, Sinaia era considerată de fiţe. Cu preţuri foarte mari, era destul de inaccesibilă celor cu venituri medii. Ei preferau Buşteniul sau Azuga. Din câte am văzut, azi preţurile sunt în continuare cele mai mari de pe Valea Prahovei, dar, dacă ai răbdare şi google, găseşti şi oferte bune, precum cea de care am profitat noi. Aşa că am stat la o pensiune la 100 de metri de centrul oraşului, în condiţii mai mult decât decente. Sigur, n-a fost ca la Ritz, dar, sincer, diferenţa dintre acesta şi locul unde ne-am cazat e mai mică decât cea dintre o staţiune civilizată de munte şi Sinaia.

Norocul nostru că n-au distrus (încă) muntele, aşa că, dacă nu te interesează terasele, bodegile sau restaurantele, poţi face abstracţie de halul în care arată localitatea şi te poţi bucura de pădure şi aer curat. N-am prea avut noroc cu vremea. N-a fost nici de iarnă (n-a fulguit decât în dimineaţa plecării), nici de primăvară. Zăpadă ioc. Multă ceaţă, destul de răcoare şi ceva vânt. Dar asta nu ne-a împiedicat să facem două trasee. Primul, spre Piscul Câinelui, s-a încheiat înainte de a ajunge la destinaţie, pentru că se lăsase o ceaţă densă printre copaci şi, deşi era încă lumină, atmosfera devenise cam apăsătoare :)

Al doilea l-am dus la capăt, cu ceva efort fizic. Am urcat pe jos până la Cota 1400. E o mică aventură să ieşi din oraş, pentru că indicatoarele sunt puţine şi aşezate aiurea. În vreo două intersecţii am luat-o la noroc, la stânga sau la dreapta :) Pe drum ne-am intersectat de câteva ori cu telegondolele, mai toate goale. Evident, asta nu i-ar determina pe proprietari să scadă preţul unei călătorii, doamne fereşte! De la Cotă am luat-o spre Stâna Regală, pe un drum forestier. De acolo, am coborât prin parcul regal, pe nişte alei pietruite, până la Peleş. De acolo, spre Mănăstirea Sinaia şi înapoi în centru. A durat vreo 5 ore şi jumătate. Dar a fost plăcut. Sigur că acum abia îmi mai simt gambele. Plus că eram răcit şi tuşeam ca un măgar… în ceaţă. Dar, după cum v-am spus de atâtea ori, îmi place prea mult la munte ca să mă las doborât de asemenea inconveniente minore :)

Chiar şi aşa, data viitoare sunt decis să încerc şi muntele bulgăresc, despre ale cărui facilităţi turistice am auzit numai lucruri bune!

PS. Click pe poze pentru a le vedea mai mari!

Categorii: călătorii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Gabriela S.de Cancel reply


    1. Nu cred ca muntele bulgarilor este mai “cu mot ” decat al nostru. :) Cat de facilitati, hmmm…acolo une se pot spune lucruri bune, fii sigur ca se pot spune si lucruri rele.

    2. ” Norocul nostru că n-au distrus (încă) muntele, aşa că, dacă nu te interesează terasele, bodegile sau restaurantele, poţi face abstracţie de halul în care arată localitatea şi te poţi bucura de pădure şi aer curat “.

      Lasa, Radu,nu-ti fa griji, or sa distruga curand si muntele :(

      Din pacate, pana sa se ajunga la munte, trebuie sa se treaca prin localitate :((….si multora li se taie cheful…mai ales strainilor care nu stiu, ca tine, ca pt a vedea “minunea”, trebuie sa treci mai intai prin furcile caudine :(

      De ani de zile ma mir de ce isi bat romanii joc de coltul de rai primit in dar :(
      Ma uit la alte tari care isi fac reclame pt a atrage turistii din toata lumea…ce se arata de la ei, e mult inferior Romaniei, nici nu se compara cu ce avem noi,romanii si Romania, de aratat si mandrit….

      DAR …………………..:((