Adulatorii locatarului de la Cotroceni îşi freacă mâinile de satisfacţie, aflând că idolul lor “i-a tras-o iar” lui Ponta, păcălindu-l să semneze pactul de coabitare. Adică premierul e un papagal, un naiv, un credul, nu e bărbat precum marinarul propulsat şi păstrat în fruntea statului de fascinaţia românilor pentru gherţoi mitocani care dau capete în gură oamenilor mari şi doar palme peste faţă, copiilor. Care nu cad sub masă după o tonă de alcool, nu se tem să se urce la volan după câteva pahare şi nu au nicio problemă să-şi promoveze public “favoritele”, caracteristici fireşti, ba chiar obligatorii, nu-i aşa, oricărui mascul mioritic ce se respectă.
Unii spun că, rupând acum acel acord, Ponta recunoaşte implicit că a fost un păcălici. Desigur, într-un acces de orgoliu (care nu cred că-i lipseşte), el putea încerca să joace teatru şi să spună că ştia că TB vrea să-l tragă în piept, dar a intrat în horă, ca să-l păcălească el pe preşedinte. Credeţi că ar fi dat bine în ochii românilor acest lucru? Credeţi că ar fi spus mulţi, da, domnule, iată, nu e un fraier, o să votez cu el, că prea seamănă cu băsescu?! Da, cu siguranţă, unora, Ponta li se pare moale, un “pisicuţ”, cum îl alintă TB. Dar aceştia oricum nu-l votează. Pentru restul, s-ar putea ca gestul premierului să fie doar o resemnare oficială în faţa evidenţei eşecului demersului lui de acum doi ani de a stabili o relaţie civilizată cu altă instituţie importantă a ţării. El nu face, în ochii susţinătorilor săi, decât să sublinieze şi mai mult, prin contrast, atitudinea tipică şmecherului de cartier manifestată iar de băsescu
De unde mă uit eu, din semnarea pactului au avut de câştigat mai degrabă USL-ul şi premierul. Aşa că mi-e greu să cred că acesta din urmă a făcut-o din naivitate. Dimpotrivă. A jucat cartea celui care vrea echilibru şi normalitate într-o ţară paralizată de conflictele artificiale între clase sociale sau între instituţii, generate de acelaşi TB. Toate sondajele de opinie de după semnarea infamului acord şi numirea lui Kovesi ca procuror general au arătat că cei mai mulţi români au apreciat aceste gesturi exact în sensul dorit de autorul lor. Chiar în pofida atacurilor propriului fost partener de alianţă. Rolul de “împăciuitor” asumat de Ponta i-a adus mai multe procente în topul încrederii cetăţenilor.
Şi asta pentru că electoratul liderului social democrat este unul profund antibăsist, sătul tocmai de modul acelui individ de a face politică. De aceea, mulţi dintre ei au crezut (chiar dacă au fost dezamăgiţi) că o coabitare oficializată e singura soluţie viabilă pentru a-l opri pe “înfrângătorul” referendumului să-şi mai facă mendrele cu libertatea avută până în acel moment. Pactul a fost un mod de a evita circul cunoscut care se anunţa a se declanşa după preconizata victorie a USL din decembrie 2012. În plus, punea punct criticilor occidentale de după referendum.
Pe cine credeţi că o să aprecieze cei mai mulţi din cei 7,5 milioane care au spus (inutil) DA, acum doi ani? Pe “naivul de bună credinţă”, care şi-a dorit stabilitate politică pentru a redresa economic ţara, sau pe fariseul de rea credinţă, care l-a păcălit pe acesta doar pentru a mai avea un cuvânt de spus în ultimii doi ani de mandat şi pentru a-şi mai putea băga coada în treburile societăţii, în condiţiile în care, după propriile-i spuse, “cu 70%, noua guvernare putea să-l ignore”?
PS. Eu, unul, aş fi curios cum ar putea marele “bărbat politic” să explice celor cărora, la reuniunile europene, le flutura umil prin faţă pactul de coabitare, că, pentru el, acesta n-a fost decât o escrocherie.
