Omul despre care vă vorbesc astăzi sculptează şi pictează. Nimic ieşit din comun până aici, chiar dacă nu sunt foarte mulţi care au talent la aşa ceva. Are 19 ani şi e din Oarja, judeţul Argeş, dar învaţă la Craiova. Nici asta nu e surprinzător. A luat premiul I la Olimpiada Naţională de Meșteșuguri Artistice Tradiționale de fiecare dată când a participat. Adică de 3 ori. E o performanţă, dar nu asta îl face special.
Nici măcar faptul că e surdo-mut nu m-a determinat să scriu despre el. Deşi ar fi fost suficient, pentru că, în loc să stea cu mâna întinsă la vreun colţ de stradă, munceşte cu dăltiţa şi pensula, învaţă să se perfecţioneze şi e determinat să-şi folosească talentul pentru a răzbi în viaţă. Nu e uşor, atunci când te-ai născut cu un asemenea handicap într-un sătuc din România, într-o familie de agricultori, să ajungi să creezi şi, mai mult, să îţi fie cumpărate obiectele ieşite din mâinile tale.
Se numeşte Alin George Zan şi şi meşteşugeşte icoane sculptate în lemn, pe care apoi le pictează.
Dar motivul pentru care face subiectul acestei rubrici de pe blogul meu e modul în care înţelege să împartă cu cei care, ca şi el, au avut mai puţin noroc în viaţă, din varii motive. Deşi nu câştigă foarte mult din comercializarea operelor sale, a decis să dea o parte din bani unor ong-uri care se ocupă cu ajutorarea celor în nevoie. Astfel, a vândut o icoană şi un tablou cu 10.000 de roni, pe care i-a donat pentru înfiinţarea unui centru destinat mamelor abuzate.
Pentru asta, Alin George Zan, mă ridic în picioare în faţa ta!
PS. Click pe poză pentru a o vedea mai mare.
PPS. Citeşte aici mai multe poveşti despre oameni deosebiţi!
Salut,
In primul rand vreau sa-ti spun ca urmaresc cu interes postarile tale.
In al doilea rand 10.000 roni? Adica 100.000.000 lei vechi?
Baiatul asta chiar e talentat! Si chiar daca nu ar fi costat atat icoana si tabloul, pentru gestul lui, merita tot respectul. Bravo lui.
Cu stima si respect, ma ridic in picioare, imi descopar capul si imi plec fruntea in fata acestui tanar care poate fi model pentru toti tinerii tarii. Mult succes si putere de munca. Si eu sunt surd si stiu ce inseamna sa nu auzi.