oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (21)

Uitați-vă bine la poza lui. Câți dintre europeni l-ar fi primit în casele lor, dacă l-ar fi văzut flămânzind lângă vreun gard de sârmă ghimpată sau ghemuit pe vreo bancă dintr-o gară supra-aglomerată cu emigranți musulmani? Câți români, care se declară toleranți și deschiși, n-ar fi început să bată câmpii despre islamizare și terorism, dacă vreo televiziune l-ar fi prezentat ca unul dintre refugiații găzduiți de țara noastră? Câți dintre ei nu l-ar fi judecat după înfățișare, după haine, după culoarea pielii, după limba vorbită sau după dumnezeul la care se ruga? Și cât de mult s-ar fi înșelat!

Îl chema Aitzaz Hasan și avea 15 ani. S-a născut și a trăit toată viața în Pakistan, în satul Ibrahimzai, într-o regiune cu o populație formată predominant din șiiți și puternic afectată de conflictele dintre triburi. Așa cum observați, vorbesc la trecut despre el, pentru că Aitzaz s-a sacrificat pentru ca prietenii și colegii lui să nu moară în explozia provocată de un terorist sinucigaș.

Totul s-a-ntâmplat pe 7 ianuarie 2014, în fața școlii în care învăța Aitzaz, alături de alți 2000 de elevi, proveniți, în marea lor majoritate, din familii sărace. Întârziase și nu i s-a mai permis intrarea la prima oră. Așa că a a rămas în curte, alături de alți adolescenți mai puțin punctuali, în așteptarea pauzei. La un moment dat, un tânăr de 20-25 de ani s-a apropiat de poartă și a intrat în vorbă cu portarul, spunându-i că vrea să se înscrie la cursuri. Discuția s-a prelungit și a atras atenția liceenilor din jur. Unul dintre ei a observat detonatorul din mâna individului care intrase, deja, în curte, și se îndrepta spre scări. Aitzaz le-a spus prietenilor săi că va încerca să-l oprească. Aceștia au încercat să-l convingă să stea liniștit și au fugit în clădire. Dar Aitzaz i-a ieșit teroristului în cale și a pus mâna pe el să-l oprească. În timpul micii busculade create, cel din urmă a detonat bomba pe care o avea sub haine, luându-l cu el în moarte pe adolescentul curajos, care a pus mai presus de viața sa soarta sutelor de colegi aflați la cursuri în acel moment. Autoritățile au spus că, dacă criminalul s-ar fi aruncat în aer în interiorul școlii, ar fi fost un carnagiu, numărul potențial al victimelor fiind enorm.

”Fiul meu și-a făcut mama să plângă, dar a salvat sute de alte mame să-și plângă copiii” a spus tatăl lui Aitzaz, mândru că fiul său a murit ca un Shahid (martir). Gestul tânărului pakistanez a făcut înconjurul lumii, el devenind, alături de mai cunoscuta lui compatrioată, Malala, premiată cu Nobelul pentru pace, simbol al noii generații de pakistanezi, sătulă de războaie și conflicte religioase și de o societate ancorată în trecut. Școala în care a învățat va purta, de acum, numele său. I-a fost conferit unul dintre cele mai înalte ordine civile ale țării sale, Sitara-e-Shujaat (Steaua Curajului).

Pentru toate astea, Aitzaz Hasan, mă ridic în picioare în fața ta, oriunde te-ai afla.

PS. Click pe poze pentru a le vedea mai mari!

Categorii: Oameni
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: