oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (20)

N-am fost niciodată o fire sportivă. Deși am făcut la viața mea ceva înot, tenis, baschet sau atletism. Poate pentru că sunt mai comod de felul meu, poate pentru că nu sunt o fire suficient de competitivă. Dar sigur am manifestat mereu în viață ceva asociat mai ales cu sportul: fair-play. Poate, de aceea îmi și place atât de mult când îl întâlnesc în jurul meu. În special atunci când e vorba de un concurs și multă lume ar înțelege de ce unul din cei implicați ar profita de orice șansă pentru a câștiga. Mai ales când nu încalcă nicio regulă.

Ei bine, azi am pentru voi un astfel de exemplu: Ivan Fernandez Anaya. E un tânăr basc din Spania. Are 27 de ani și este considerat o speranță a atletismului iberic. De aceea, în orice cursă s-ar înscrie, mulți ochi sunt ațintiți asupra lui și multă lume e atentă la orice mișcare a lui.

Acum ceva timp a concurat la Burlada, într-o competiție de cross-country, adică fugă în aer liber, pe un traseu natural. Cu câțiva metri înainte de finish, Ivan era al doilea, întrecut fiind de medaliatul cu bronz la 3000 de metri, la Jocurile Olimpice de la Londra, kenyanul Abel Mutai. Distanța dintre ei era destul de mare până în momentul în care africanul, derutat de o poartă gonflabilă, se oprește, crezând că a ajuns la capătul cursei. Probabil că foarte mulți, în locul spaniolului, l-ar fi depășit pe confuzul lor competitor și ar fi profitat de acest noroc neașteptat pentru a câștiga cursa, fără mari procese de conștiință. Nu și Ivan. Acesta își dă seama prin ce trece Abel, se oprește în dreptul lui și, prin semne, îl îndeamnă să-și continue alergarea, arătându-i cu mâna linia reală de sosire. Până acolo se păstrează mereu cu un pas în spatele kenyanului, pentru a-i permite acestuia să devină binemeritat campion.

După cursă, Ivan a spus nu merita să câștige. Și că ar fi frumos ”să se explice copiilor că sport nu înseamnă doar ce văd ei la televizor: lovituri violente, afirmații jignitoare despre adversari sau trișări când crezi că nu te vede nimeni. Așa e peste tot, în fotbal, în societate sau în politică, senzația e că merge orice, că se poate face orice pentru a câștiga”.

Nu toți oamenii au fost încântați de gestul tânărului, printre ei numărându-se, se pare, chiar antrenorul lui. Dar marea majoritate a spectatorilor a fost încântată. Și, în foarte scurt timp, vestea despre atitudinea lui s-a răspândit peste tot. Așa a ajuns și la mine. Și de la mine, la voi :)

Pentru toate astea, Ivan Fernandez Anaya, mă ridic în picioare în fața ta.

PS. Click pe poze pentru a le vedea mai mari!

Categorii: Oameni
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to stefan Cancel reply


    1. Lumea nu e definitiv pierduta daca exista tineri ca acesta. Minunat gestul lui, daca as fi fost printre organizatorii competitiei respective i-as fi acordat un premiu cat dublul celui castigat de kenyan. Si inca unul pentru Radu ! :)