cum am descoperit că nu tot ceaiul e amar :)

Cred că v-am mai spus. Îmi plac lucrurile dulci sau sărate și nu le suport pe cele iuți sau, mai ales, amare. Prin urmare, n-am băut niciodată ceai, cafea sau bere. Acum o să vă vorbesc doar despre primul din listă, pentru că în privința lui a survenit o schimbare. De fiecare dată când pomeneam de el, nu se putea ca cineva să nu-mi explice că nu e adevărat, ceaiul nu e ca pelinul. Sigur, cei mai mulți mă sfătuiau să pun o tonă de zahăr sau miere, ceea ce, evident, nu are sens. Dacă vreau să mor de diabet sau atac de cord, prefer prăjiturile, înghețata și ciocolata, nu o zeamă îndulcită doar ca să nu-i simt amăreala.

În general, nu am încredere în papilele gustative ale altcuiva. Mi s-a-ntâmplat de atâtea ori ca eu să consider o mâncare nesărată sau nedulce, în timp ce alții n-o puteau înghiți de sărată sau dulce ce li se părea. Așa că, doar să-mi spui că un anumit ceai nu e amar nu e suficient ca să mă convingi să-l beau. Mai ales că experiențele mele au fost toate negative. Dar e de ajuns ca să mă faci să mă întreb dacă nu cumva am avut eu ghinion în viață să beau doar ceaiul nepotrivit. Așa că, fiind eu genul studios, am cotrobăit nițel pe net. N-am reușit să mă dumiresc, pentru că opiniile în acest caz sunt ca și gusturile. Au valoare de adevăr doar pentru deținători.

Ce să fac, ce să fac? Puteam să merg într-o ceainărie pentru a testa. Dar asta ar fi însemnat să dau bani (nerușinat de mulți, dacă mă întrebați pe mine) doar ca să constat că și ceaiurile de fițe sunt la fel de amare ca oribila fiertură de mușețel. Puteam să mă las păgubaș și să trăiesc liniștit ca și până acum. Dar știți cum e când viermele îndoielii îți pătrunde în suflet. Dacă am pierdut în toți acești ani ceva bun, bun? Dacă vieții mele i-a lipsit ceva fără ca eu să știu?

Așa că am decis să le scriu curatorilor site-lui D’Oro Tea care vinde aromatele amestecuri de plante dornice de infuzare. M-am gândit că ei ar trebui să știe cel mai bine. Le-am povestit care e dilema mea existențială și i-am rugat să mă lumineze și să facă din mine un băutor de ceai, dacă, desigur, nu sunt prea bătrân pentru asta. Mi-au răspuns pe larg despre diferitele sortimente și ce le poate face amărui. Și mi-au recomandat să încerc pentru început rooibos, făcut dintr-o plantă sud-africană. Dar nu s-au rezumat la sfaturi, ci mi-au făcut o frumoasă surpriză: mi-au trimis un pachet cu 7 sortimente, ca să mă conving singur că n-au încercat să mă păcălească spunând că există ceai neamar. Lucru pentru care le foarte mulțumesc și fără de care această postare n-ar fi avut motive să existe :)

Prima dată m-a amețit multitudinea de arome. Eu auzisem de ceai negru sau verde, de mușețel, de tei, de mentă sau ”de fructe”. Nu mi-am imaginat nicio clipă că există de zmeură și trandafiri sau cu gust de scorțișoară. N-o să vă mint, chiar am fost nerăbdător să le gust. Așa că am băut în câteva zile mai mult ceai decât în toată viața mea. Am respectat cu sfințenie indicațiile, ca să nu existe niciun dubiu în cazul în care ”experimentul” meu culinar eșua. N-am pus mult zahăr, ca să simt cât mai mult din gustul original. Iată primele mele impresii: da, ceaiul poate fi chiar plăcut, mai ales dacă ai nimerit combinația potrivită de ingrediente și dacă respecți întocmai cantitatea, temperatura apei și durata infuziei. Ceaiul rooibos e băubil chiar și fără îndulcitori sau arome. Dar e și mai bun dacă îi adaugi puțin lapte, așa cum am înțeles că fac africanii.

Din păcate, deși mireasma e fenomenală, gustul e, de cele mai multe ori, foarte subtil, ceea ce, pe cineva ca mine, cu papile dornice de stimuli puternici, nu e în măsură să-l ”fidelizeze” prea ușor. Așa că, sincer, nu știu încă dacă voi deveni un băutor pasionat de ceai. Dar am descoperit altceva. Mult mai plăcută decât licoarea este prepararea ei. Momentul de respiro pe care ți-l oferă. Ritualul necesar oricărei tentative de rupere de agitația cotidiană. Și am cam înțeles de ce japonezii au făcut din asta o artă.

PS. Dacă vreți să știți, cel mai mult mi-au plăcut ”ștrudelul cu mere” și rooibos cu cocos și migdale :)

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Alina Cancel reply


    1. Hahaha!
      Soțul meu doar bea ceaiul pe care eu îl prepar, nici gând să-l facă, atât e de comod, ca să nu zic altfel.
      Așa că nu are încotro și se lasă pe mâna mea.
      Noi bem mai nou, ceaiuri de la Hofigal, care sunt deja un amestec de plante pentru diferite afecțiuni sau chiar pentru prevenirea acestora.
      Cel mai bun este totuși ceaiul de cătină preparat cu zeama de la stafide, care sunt dulci-acrișoare și deci, rezultatul este unul garantat.