nu te-ntinde mai mult decât ți-e plapuma… elvețiană!

Dacă tot nu mai avem președinte certăreț, iar chiloții ”vedetelor” sunt încă în vacanță, era timpul să izbucnească o nouă agitație pe scena publică românească. Televiziunile se înghesuie să se îngălbenească, iar știrea zilei e… cursul francului elvețian! Oameni care habar n-aveau cu ce-și plătesc paznicii văcuțelor mov pita și ceapa luate de la supermarket, își încep discuțiile la serviciu cu ”ai văzut, tu, cât s-a făcut francul elvețian?”. Te întrebi dacă nu cumva România e pe cale să-l adopte ca monedă națională.

Eu nu înțeleg. De ce atâta tevatură pentru că niște persoane private trebuie să returneze unor instituții private mai mulți bani, pe baza unui contract legal, semnat de ambele părți? Nu e vorba de o nouă dijmă inventată peste noapte la palatul Victoria, nici de vreun tribut stabilit ad-hoc de Bruxelles. Nu se pune problema vreunei mașinațiuni a Băncii Naționale de depreciere a leului pentru cine știe ce scopuri obscure. Ci de o măsură a autorităților de la Berna și de consecințele ei asupra unei înțelegeri între două părți, prin care una a luat niște bani, și-a făcut treburile cu ei, și trebuie să-i dea înapoi celeilalte, în condiții asupra cărora au căzut de acord. Nu i-a forțat nimeni să ia credite, nu i-a obligat nimeni să le contracteze în acea monedă și sigur nu i-a oprit careva să citească toată hârțogăraia pe care le-au pus-o sub nas băncile. Și chiar dacă o făceau, nu cred că găseau vreo mențiune despre obligativitatea respectivei instituții financiare de a ține în frâu nărăvașul franc.

Deci, unde-i interesul public?

Multe voturi s-au câștigat cu sintagma ”stat al asistaților”. Mulți corporatiști și întreprinzători privați, dar și bugetari cu lefuri sigure, nu suportă ideea ca executivul să-i sprijine pe cei care au probleme și nu se descurcă singuri. Să pună mâna să muncească și, dacă nu le ajung banii de lemne, să mai pună o treanță pe ei. Să încetăm cu ajutoarele astea sociale, plătite din bani munciți de noi. Acum, brusc, când noi suntem cei cu dificultăți, ieșim în stradă și cerem guvernului și BNR ”să facă ceva”. Păi nu pot face nimic decât pe bani publici. Adică pe ai mei și-ai celorlalți care-și plătesc taxele. Și pe care eu, de exemplu, nu-i vreau cheltuiți pentru că niște oameni nu s-au gândit la viitor atunci când și-au luat o casă, o mașină sau televizor color. I-au înșelat băncile cu ceva? Au încălcat acestea contractul? Să le dea în judecată și să le stoarcă de bani.

Și să nu-mi spună nimeni că oamenii aceștia au luat credite din cauza sărăciei. Amărâților nu le dă nici tata mare împrumuturi, că nu au cu ce să garanteze. Le-au luat ca să trăiască mai bine. Ceea ce e nu e de condamnat, mai ales în logica mecanismelor care stau la baza unei economii capitaliste. Dar și-au asumat riscuri pentru asta. Pot privi cu empatie greutățile în fața cărora s-au trezit, dar nu înțeleg să le împartă cu mine, așa cum n-au făcut-o nici cu beneficiile unei dobânzi mult mai mici.

Există o vorbă din popor: nu te-ntinde mai mult decât ți-e plapuma. Și, oricât de ciudat ar părea, nu comuniștii au inventat-o!

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Buuuun! Dar sunt convinsa ca televiziunile ascund cu buna stiinta ca cei mai mari debitori in franci elvetieni sunt de fapt tot din randul “politicienilor” si al celor care au adunat averi din afaceri oneroase, speculatii, etc. Nici eu nu cred ca s-ar face atata valva daca aceste credite ar fi fost solicitate pt. cumparaturi diverse de persoane care nu-si permit achizitionarea unui TV sau auto si subscriu ideii ca evolutia francului elvetian (mai precis cresterea datoriilor celor imprumutati) nu este de interes public. Felicitari!