noul Papă, între mersul cu metroul şi dictatura militară argentiniană

Am urmărit şi eu primele cuvinte ale noului Papă, Francisc, pre numele său anterior Jorge Mario Bergoglio, un fost cardinal argentinian, fiu al unor imigranţi italieni. În vârstă de 76 de ani, nu se număra printre favoriţii actualelor alegeri, deşi la precedentele, din 2005, a ieşit pe locul doi, după Ratzinger, devenit Benedict al XVI-lea şi, ulterior, primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care abdică. Prima sa apariţie, în balconul bazilicii Sfântul Petru, mi-a lăsat o impresie plăcută. Omul pare mai cald, mai degajat, mai senin decât predecesorul său. Mai firesc şi mai bonom.

Imediat au început să circule pe net “fotografiile care au emoţionat o lume întreagă” (recunoaşteţi stilul?), cu Bergoglio mergând ca un om normal cu metroul din Buenos Aires. Pe români înţeleg să-i minuneze aşa ceva, ei nevăzând în viaţa lor vreun mitropolit de-al nostru, ca să nu mai vorbim de vreun Patrarh, înghesuindu-se în trenul galben fără cai. Dar în lumea largă înalţii prelaţi ai bisericii nu sunt chiar toţi nişte îmbuibaţi.

Ca orice om curios, am început să caut câte ceva despre acest nou papă, scos cumva din pălărie de cardinalii care au împuşcat doi iepuri de-odată: au ales şi un italian şi un sud-american, într-unul singur.

Şi iată ce-am aflat. Da, Bergoglio e cunoscut în Argentina pentru modul în care a ştiut să renunţe la beneficiile înaltei funcţii clericale, casă mare, limuzină, şofer, pentru a fi mai aproape de cei mai năpăstuiţi de soartă. Circulă cu mijloacele de transport în comun şi-şi găteşte singur. E un promotor al acţiunilor de ajutorare a săracilor şi a celor bonavi, inclusiv a celor afectaţi de virusul HIV.

În acelaşi timp, însă, fostul cardinal e acuzat de complicitate cu regimul militar care a condus dictatorial ţara între 1976-1983. El le-a cerut mai întâi preoţilor să nu se implice în conflictul intern din Argentina, când armata a torturat şi ucis rebeli. A retras protecţia religioasă pentru doi preoţi care activau în zonele cele mai sărace, pemiţând, astfel, arestarea lor de către autorităţi. Medicul Lorenzo Riquelme, care în prezent locuieşte în Franţa, povestea în vara lui 2010, că în anul 1976 a fost răpit şi torturat în sediul Ordinul Iezuiţilor, care era condus la vremea respectivă chiar de actualul Papă. Fostul iezuit Miguel Ignacio Mom Debussy, care i-a fost şofer timp de aproape un deceniu, afirma acum trei ani că Bergoglio îi povestea despre desele sale întâlniri cu şeful Marinei Miltare, Emilio Massera şi chiar îi dezvăluia din planurile politice ale dictaturii. Tot el vorbeşte despre mersul cardinalului cu metroul: “Acum, el spune că merge cu metroul şi autobuzul. În cei 10 ani în care i-am fost şofer nu pleca nicăieri fără maşină, chiar şi dacă avea de străbătut o distanţă de câteva blocuri”.

Nici despre femei, actualul papă nu are o părere prea bună. “Ele nu sunt făcute pentru politică” spunea Bergoglio în 2007, ca răspuns la candidatura la preşedinţia republicii a Cristinei Kirchner. Tot el adăuga că “femeile sunt făcute să susţină gândirea şi faptele bărbaţilor, dar nimic mai mult”. Şi nu doar cu actuala preşedintă a ţării sale a avut el ce-a avut. S-a amestecat şi-n alegerile prezidenţiale din Brazilia, unde Delma Rousseff a fost deranjată în 2010 de îndemnul cardinalului către cetăţeni de a nu alege persoane care se opun avortului. Şi dacă, în privinţa acestui subiect, Bergoglio nu iese din linia dogmatică a religiei sale, interferanţa în politica internă a unor state depăşeşte cumva atribuţiile unui slujitor al bisericii.

Una peste alta, informaţiile despre proaspătul ocupant al Sfântului Scaun sunt contradictorii şi cu multe nuanţe de gri. Şi suntem abia la început. Rămâne de văzut dacă pontificatul său va confirma temerile sau speranţele născute din trecutul noului suveran al Vaticanului.

***

Poţi primi direct prin mail informaţii despre orice postare nouă de pe blog. Nu trebuie decât să te abonezi la newsletter (în meniul din dreapta).