nemernicie până la capăt

De curând s-a umplut netul, în special social media, de bannere şi avataruri pe care scrie “Cetăţean cinstit. Votez Nu la referendum”. Cu alte cuvinte, toţi cei care vor spune DA la plebiscit sunt necinstiţi! Cum îţi permiţi, cetăţene Traian Băsescu, aşa ceva?

Ai senzaţia că dacă ai prostit de două ori puţin peste 50% dintre români, dacă ştii să plângi la comandă şi dacă ai la dispoziţie un aparat performant de manipulare, îţi poţi permite orice? Crezi că fluturatul ostentativ al unei cărţulii pe care ai batjocorit-o în toate felurile, că laşităţile şi servilismul celor care ţi-au pus toate butoanele sub degete, tăcerile vinovate ale celor care te cunosc şi teatrul penibil cu apărarea justiţiei şi a valorilor democraţiei ţin loc de calităţile necesare unui şef de stat? Cu ce drept antagonizezi iar societatea românească, jignindu-i pe cei care nu te mai vor la Cotroceni şi glorificându-i pe cei care fie seamănă cu tine, fie au memoria prea scurtă, fie “naivitatea” lor e nevindecabilă? În numele cărei democraţii şi al cărui stat de drept ai tupeul să ne numeşti necinstiţi pe toţi cei sătui de cei 8 ani de domnie discreţionară şi îmbâcsită, de camarila ta, de doate duduile tale cocoţate în funcţii cât mai înalte, de toanele şi umorile tale, de hăhăielile tale groteşti, de “intelectualii” făcuţi preş la picioarele tale?

Chiar şi numai pentru atât şi meriţi să fii demis pe 29 iulie! Un preşedinte adevărat nu face niciodată aşa ceva.

Categorii: anacronic, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Nick47 Cancel reply


    1. CLAR .DAAAAAAAAA. tare mi-e frica cu atatia spalati la creier cati sunt in tara asta,dar speranta moare ultima …SI DACA VA FI DEMIS BASESCUUU..DOAMNEEE ASA O SA MA IMBAT ,MAI CEVA CA-N ’94 ( NATIOANALA).JOS BASEEEESCUUU