“mortul” de la Siliştea, manipulare de manual

Ieri, naţiunea a fost cutremurată de ştirea că un ţăran ca toţi ţăranii, muncitor şi ecologist, care a ieşit în stradă cu furca pentru a apăra glia strămoşilor şi bogăţiile subterane ale acesteia, a murit din cauza, directă sau indirectă, a jandarmilor veniţi să apere o companie imperialistă americană care a cumpărat guvernul României şi, la pachet cu el, gazele de şist din zona Vasluiului. Informaţiile s-au rostogolit incendiar la televizor şi, mai ales, pe reţelele de socializare! Ponta a devenit responsabil de uciderea unui român, pentru un pumn de arginţi! Bucureştenii, deja activi împotriva exploatării de la Roşia Montană, n-au avut nevoie de mai mult pentru a ieşi din nou în piaţă, deşi nu era duminică!

Las la o parte toate discuţiile pe fond legate de oportunitatea exploatării aurului prin cianurare sau a gazelor de şist prin fracturare, pentru că eu cred că ar trebui purtate de specialişti, nu de oameni obişnuiţi, fie ei şi oneşti, dar prea puţin pregătiţi să asculte de argumente raţionale şi ştiinţifice, şi nu de cele emoţionale. Şi mă rezum la episodul de manipulare grosieră în cazul aşa zisului mort.

Care, ca să o lămurim din start, nici n-a fost omorât de jandarmi, nici n-a fost bătut, nici nu i s-a refuzat ajutorul medical. Hei, nici măcar nu e mort, dacă vă vine să credeţi! Pur şi simplu, i s-a făcut rău, a fost dus la spital şi ţinut sub observaţie, cunoscute fiind afecţiunile lui cardiace. N-a vrut să rămână peste noapte internat, aşa că a plecat acasă. O, dar ce furtună a creat nepetrecutul său deces!

Când am scris “Tehnicile de manipulare în televiziune” m-am orientat către cele subtile, mai greu de descifrat de către telespectatorii chiar mai avizaţi. Nu m-a preocupat minciuna brută, grosolană. Nu mi se părea nimic interesant la ea. E simplu: cineva te minte în faţă şi tu îl crezi pentru că asta vrei să faci. Pentru că ţi-ai dori ca ce spune el să fie adevărat. Pentru că asta ţi-ar hrăni ţie convingerile deja formate şi ţi-ar justifica acţiunile trecute sau viitoare. E cea mai simplă formă de manipulare, nu necesită nicio tehnică şi niciun “talent” din partea celui care o aplică. De multe ori, chiar iniţiatorul nu este decât o victimă a propriilor idei, a propriei stări de surescitare nervoasă, emoţională sau ideatică. Cu alte cuvinte, vede lucrurile în aşa fel încât să corespundă justificărilor pe care le dă gesturilor sau deciziilor sale.

Acesta a fost şi cazul Siliştea. Deşi nu pot exclude definitiv varianta intenţiei, înclin să cred că cineva din mulţime, aflat, aşa cum e firesc într-un astfel de moment, într-o stare de maximă tensiune, a văzut un om prăbuşindu-se. Evident, cea mai “convenabilă” explicaţie era că acela a fost agresat de jandarmi. În fond, asta e reacţia oricărui protestatar faţă de reprezentanţii autorităţii. Chiar dacă unul zâmbeşte, va decoda mişcările muşchilor faciali ca pe un rictus ameninţător. Ei bine, a fost suficient să exprime vocal constatarea sa, că bulgărele de zăpadă a şi luat-o la vale. Fie s-a ajuns la moartea victimei din cauza loviturilor, fie la cea survenită în urma acţiunii jandarmilor de a-i refuza primul ajutor. Cineva ar fi putut să jure că a auzit un “ticălos din forţele de opresiune” cum urla “lăsaţi-l să moară”! Nu e nevoie de mai mult pentru a trezi reacţii puternice de susţinere din partea celor care, până atunci, nu erau dispuşi să acţioneze. Astfel, probabil, multor români cu oareşce cunoştinţe de istorie le va fi venit spontan în cap imaginea ţăranului alergând pe câmp, fugărit de guvernul criminal, ca în 1907.

PS. Pentru cei care n-au priceput şi se vor avânta să comenteze pe lângă subiect. Textul tratează exclusiv manipularea şi nu este o judeactă de valoare asupra exploatării resurselor.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to vasile m Cancel reply


    1. Am vrut initial sa scriu un coment mai stufos.
      Dar vazandu-ti figura , ceva m-a imboldit sa rasfoiesc CV.
      Si asa cum ma asteptam, esti jurnalist.
      Deci stii o gramada de lucruri despre manipularea prin presa (inclusiv ca si tu poti manipula prin intermediul unui blog)
      Sa iti spun niste fapte punctuale:
      1- jandarmeria a decis ca toate operatiunile din Silistea sunt confindetiale
      2-orice persoana care intra si iee din zona legitimata
      3- nu ai voie sa umbli in grup de mai mult de 3 persoane pe strada
      4- serbarea scolara de craciun interzisa
      5-colindatul interzis
      6- instituire zona spciala de securitate
      Mie imi suna a masuri extreme, stare de urgenta si alte alea.
      Apropos cat ai fost ziarist pe teren ai luat vreodata un baston de jandarm?
      pune-te ion pielea unor oameni simpli de acolo car ein viata lor nu au fost agresati de jandarmi ca s-au trezit cu ditai detasamentul pe cap…
      Cum mai este cu dezinformarea?

      1. Foaie verde loboda. Ce legatura o fi intre ce-am scris eu si comentariul tau… numai tu stii. Dar nu prea esti capabil sa si exprimi citet.

    2. “Pur şi simplu, i s-a făcut rău” … dar si matale le ai cu tehnicile de manipulare.

      Esti sigur ca ai studiat cu atentie video-urile filmate de presa inainte sa spui ca i s-a facut rau asa “pur si simplu”?

      1. Da, sunt sigur. Daca ai tu o inregistrare in care se vede cum il lovesc jandarmii, te rog sa mi le trimiti si mie, ca sa pot face rectificarile de rigoare.

        1. “… un bărbat de 57 de ani, are probleme cardiace, având în vedere antecedentele medicale, dar şi el este în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol”

          1. “ARE probleme CARDIACE, având în vedere antecedentele medicale” – DECI NU “Pur şi simplu, i s-a făcut rău”;

          2. “ARE probleme CARDIACE, având în vedere antecedentele medicale”- DECI NU a fost “ţinut sub observaţie, cunoscute fiind afecţiunile lui cardiace”;

          3. “este în stare stabilă” – DECI NU “a plecat acasă”

          Nu prea e ok nici interpretarea ta, ce zici?

          1. Hai sa comentam ca sa comentam.
            Pur si simplu, i s-a facut rau.Adica nu l-a batut nimeni, nu l-a agresat nimeni. Din punctul de vedere al manipularii, antecedentele lui sunt irelevante.
            Odata ajuns la spital, a fost tinut sub observatie, tinand cont ca e cardiac.
            Deci a plecat acasa, comunicatul spitalului fiind din seara respectiva.

            Dar, dupa cum spuneam, hai sa haidem, ca sa zicem si noi ceva.

    3. Cert e ca asa-numita manipulare nu putea fi facuta fara “sprijinul” oferit de televiziuni, reporteri si editori neprofesionisti, care nu s-au informat in timp util pana la capat. Ar fi util daca in articolul tau ai indica numele celor care se fac responsabili de manipulare (reporteri, bloggeri, posturi TV), asta ar fi un demers jurnalistic mai util cred eu.

    4. Manipulare da seriozitate, cinste şi demnitate NU în ROMÂNIA de 23 de ani. Desigur după războiu mulţi viteji se arată pe cerul patriei , totul se rzumă numai la interesele unora cu dreptate pînă la capăt în suflet şi doar în buzunarele propri. Aşa dar români urmaţi-vă calea din străbuni. Avenit timpul să nu mai marşăm la manipulare.

    5. in primul rand, nu am ”bagat de la mine” : http://www.evz.ro/detalii/stiri/autoritatile-infirma-stirile-catastrofice-despre-protestele-din-vaslui-doar-incidente-min-1062485.html
      in al doilea rand, nu am ce actiuni sa-mi justific, intrucat nu am iesit aseara in strada, desi am tot respectul pt cei care au facut-o, era vorba doar despre manipulare, nu-i asa?
      in al treilea rand, ca urmare a raspunsului tau, revin la concluzia de mai sus: Deci se pare totusi ca omul nu ”a plecat mai linistit, pe picioarele sale” de la spital, si nici ca ar fi suferit si el de atac de panica, mai curand atac de cord, caruia, din fericire, i-a supravietuit.

      1. Ok, deci nici macar comunicatul directorului spitalului nu te-a convins. Nicaieri in el nu se vorbeste de atac de cord sau de lovituri, ci de “i s-a facut rau”. Acum, eu ce-as mai putea spune? Crezi ce vrei si ce erai, oricum, predeterminata sa crezi.

        1. din comunicatul spitalului reiese ca este in continuare in spital, si nu a plecat acasa, asa cum sustineai.

          1. Din care comunicat? Ai tu unul nou? Cel prezentat de mine e din seara scandalului. Daca a aparut unul de a doua zi, da-mi de stire, te rog.