RSS
 

ghinion, noroc, cine poate şti?

09 Jul 2013

A fost odată un om sărac care avea, în schimb, un cal foarte frumos, pe care dorea să-l cumpere stăpânul moşiei. Deşi acesta îi oferea sume din ce în ce mai mari, bătrânul îl refuza de fiecare dată.
“Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot să-mi vând prietenul?” spunea el prietenilor care îl băteau la cap să nu se pună rău cu boierul. Plus că ar fi câştigat şi destui bani ca să iasă din sărăcie.

Într-o dimineaţă s-a dus la grajd şi a descoperit că dispăruse calul. Toţi sătenii l-au certat: “Ţi-am spus noi! Ar fi trebuit să-l vinzi. Acum a fost furat. Ai rămas şi fără animal, şi fără bani! Ce ghinion teribil.”
“Ghinion sau noroc? Cine poate spune?” se întrebă cu voce tare bătrânul.

Evident, toată lumea a râs de el. Dar, peste 15 zile, armăsarul a apărut în bătătură, dar nu singur, ci însoţit de o întreagă herghelie de cai sălbatici. Se pare că, odată scăpat din grajd, el întâlnise o iapă tânără, care l-a urmat împreună cu toate rudele ei, atunci când bidiviul a vrut să se-ntoarcă acasă.
“Ce noroc!” au strigat sătenii, puţin invidioşi. “Noroc sau ghinion? Cine poate spune?” întrebă din nou bărbatul.

Bătrânul şi fiul său, care să tot fi avut 16 ani, au început să antreneze frumoasele, dar nărăvaşele animale. O săptămână mai târziu, băiatul a fost aruncat din spinare de unul dintre cai şi şi-a rupt piciorul. Medicul i-a spus că multe luni nu va putea merge.
“Ghinion” îl căinară prietenii pe tată.“Ce-ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Cum o să te descurci singur?”
Ghinion, noroc, cine poate spune?” a replicat, ca de obicei, bătrânul.

Câteva zile mai târziu ţinutul fu atacat de duşmani, aşa că boierul dădu ordin ca toţi bărbaţii buni de oaste să meargă la luptă! Toţi trebuiră să se supună. Mai puţin unul, fiul bătrânului, care avea piciorul între atele.
“Cât de norocos poţi fi” se înfuriară ceilalţi “Toţi copii noştri merg la război, dar tu poţi să-ţi păstrezi băiatul acasă. Fii noştri vor fi ucişi, probabil…”
Ca de obicei, bătrânul le răspunse doar cu o întrebare “Noroc, ghinion, cine poate şti?”

Povestea noastră nu merge mai departe… dar asta nu înseamnă că nu putem să regăsim în ea fragmente din vieţile noastre.

*

PS. Poveste cu autor necunoscut, preluată din folclorul răspândit pe mail :)

 
 
Ţi-a plăcut? Apasă
Şi nu fi egoist! Împarte cu prietenii tăi!
 
facebooktwittergoogle_plus
Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Abonează-te la newsletter, în meniul dn dreapta!

 

Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

Dar trebuie să ştii că nu voi aproba apariţia acelor comentarii pe care eu le găsesc nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar şi, desigur, a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!

 

 
  1. ION

    04/05/2014 at 20:28

    Povestirea a aparut intro varianta mai nuantata in urma cu multi ani in revista Lydia, iar talcul sau este centrat pe versetul biblic din Epistola lui Pavel catre Romani capitolul opt, versetul douazeci si opt.

     
  2. Ghinion, noroc cine poate sti? | Pasiune = Atitudine + Motivatie + Perseverenta

    19/09/2013 at 23:34

    […] Sursa poveste: http://raduherjeu.ro/ghinion-noroc-cine-poate-sti/ […]

     
 
Powered By Mow - Wordpress Popup Plugin