Nu sunt un microbist. Şi nici un mare fan al acestora. Mai ales al celor care se intitulează pompos astfel, deşi fac parte, încă, din regnul animal. În România, de (prea) mult timp, se vorbeşte mai puţin despre ce se-ntâmplă pe teren şi mai mult despre noile înjurături pe care le-au învăţat galeriile. Sunt foarte rare “marile” derbyuri care să nu se lase cu cafteală între cei ce “iubesc sportul rege”. Există, însă, şi altfel de suporteri. Cei care suferă demn pentru eşecurile echipei lor, dar care ştiu să dea Cezarului ce-i al Cezarului.
După cum probabil aţi aflat mai toţi, Germania a zdrobit… cred că termenul e prea blând… Brazila, în semifinalele Campionatului Mondial, găzduit chiar de cea din urmă. Să primeşti 7 goluri chiar în faţa suporterilor tăi cred că poate fi traumatizant pentru orice echipă, cu atât mai mult pentru cea mai galonată naţională la nivel mondial. Şi, evident, poate fi un şoc pentru cei pentru care fotbalul e o religie, nu un sport, iar jucătorii nişte zei. De altfel, mulţi se vor fi aşteptat ca străzile oraşelor să fie devastate după înfrângere, iar mişcările populare anti organizarea CM să reizbucnească violent.
Dincolo de glumele mai mult sau mai puţin reuşite care au umplut siturile de socializare şi pe cele de ştiri, mass-media a fost invadată cu fotografii cu brazilieni suferind pentru ceea ce, sunt convins, a fost resimţită ca o dramă personală. Aceasta este una dintre aceste imagini:
Ceea ce, din păcate, n-au publicat foarte mulţi, iar eu am găsit-o doar pe 9GAG.com, a fost această poză, făcută după încheierea partidei. Bărbatul se desparte de copia trofeului ce va fi înmânat câştigătoarei Campionatului Mondial. Şi nu, n-o aruncă nervos la coş sau în capul vreunui fan al echipei care tocmai călcase în picioare visul Braziliei de a câştiga competiţia pentru a 6-a oară! O dăruieşte unei tinere microbiste germane, căreia îi spune s-o ia cu ea în finală, pentru că a meritat-o. După care o felicită pentru reuşita echipei teutone. Cred că asta înseamnă să iubeşti, cu adevărat, fotbalul. Aşa cum spune şi titlul, gesturi mici, oameni mari!
Update. Între timp am aflat că pe bărbatul de 59 de ani îl cheamă Clovis Acosta Fernandes şi, din 1990 încoace, a mers la toate meciurile reprezentativei braziliene. Astfel, a fost la 7 Campionate Mondiale, 6 Cupe ale Americii, 4 Cupe ale Confederaţiei şi o ediţie a Jocurilor Olimpice.
memorabil si ff.rar gest!
Microbiștii turbați și scelerați de la noi oare cum ar fi reacționat? Și când zic microbiști scelerați mă refer la maimuțele dresate ce înjură, bat și fac gesturi inepte cu mâinile.
Cred că o luau la pumni pe fata din imagine sau mai rău…
Din pacate oamenii care stiu ce inseamna nobletea sunt din ce in ce mai putini si probabil vor fi si mai putini atunci cand cei cu chip de om si comportamente de animal turbat vor reusi sa-i domine!!! Din pacate…